11 . Istoria Benzii Desenate Româneşti
carte documentată şi scrisă de mine şi machetată de A. Ciubotariu
Editura Vellant, 2010
Să fi fost la
sfîrşitul lui 2009 sau, poate, începutul lui 2010, oricum, în acei ani fericiţi
mergeam la Bucureşti la două săptămâni,
şi aproape de fiecare dată mă vedeam cu Ciubi, când acesta m-a anunţat: ţi-am găsit un editor pentru Istoria BD.
Povestea cu
Istoria BD era aceeaşi ca la monografii, din 1992 acumulasem un volum imens de informaţii dar nu găseam un designer
bun care s-o macheteze.
Aşa încât atunci
când mi-a dat Ciubi vestea cea mare, că a găsit editor şi că el va face
machetarea cărţii, m-am bucurat cu adevărat foarte mult. Mi-am recitit toate
notiţele, am petrecut cel puţin două săptămâni la Biblioteca Academiei, ca să
prospectez mai bine perioada Regatului, Ciubi a venit la Craiova şi am stat o noapte treji, scanând zeci şi zeci de reviste,
albume şi desene.
Apoi, la un
moment dat, când s-a pus problema încheierii unui contract cu editura Vellant,
Ciubi mi-a spus că trebuie să-şi pună şi el
numele pe copertă, altfel Vellant nu publică Istoria. Normal că la vremea respectivă tonul său imperativ
nu l-am perceput ca pe un şantaj, ba chiar am supralicitat şi am cerut
editurii ca drepturile de autor să fie împărţite pe jumătate, între mine şi Ciubi. Eu oricum aveam un servici regulat, pe când el împuşca comenzi pe unde apuca şi avea nevoie de bani mai mult decât aş fi
avut eu.
Am lucrat 25 de
ani să documentez această carte, Ciubi a muncit şi el vreo nouă
luni ca s-o îmbrace într-o haină grafică deosebită, iar Adrian Cioroianu ne-a făcut onoarea - la rugămintea mea - să ne
scrie o prefaţă care a înnobilat cartea (postată pe internet, l-a făcut pe un
internaut să exclame: „ Dacă toată cartea este scrisă precum prefaţa, atunci chiar că merită s-o cumpăr!”).
O aşa carte deosebită avea nevoie de o lansare
specială: o expoziţie de planşe
originale ale autorilor din paginile Istoriei.
Zis şi făcut: i-am împrumutat lui Ciubi planşele din colecţia
mea, şi am dat telefoane la toţi autorii pe care îi cunoşteam să-i pună
planşele la dispoziţie acestuia.
Ziua lansării a
fost un adevărat triumf, cu zeci de
cititori entuziaşti care stăteau la coadă pentru dedicaţii, cu zeci de autori
BD reuniţi laolaltă, cum nu mai văzusem de la prima ediţie a salonului, cea din
1991. Dacă vreţi un bilanţ în cifre, în seara lansării s-au vândut 93 de exemplare din istorie şi s-au
furat 9!
Singurul hic, de
care nu mi-am dat seama decât la mai
multe zile, după ce trecuse
euforia, era că eu pusesem numele lui
Ciubi pe coperta Istoriei dar expoziţia de planşe originale era „curatoriată” doar
de el...
Atunci n-am dat
atenţie acestor detalii meschine. Nu m-am supărat, ba chiar m-am bucurat când
Ciubi a început să se plimbe – pe banii ICR-ului - cu expoziţia Istoria BD româneşti peste tot în Europa, ba chiar şi în Statele
Unite, deşi tot „curatoriatul” lui s-a redus la scanarea unor planşe, din care
o bună parte eu i le-am pus la dispoziţie.
Nici când s-a deschis Muzeul Benzii desenate, ca “proiect personal al artistului” Ciubotariu, dar tot pe banii - foarte mulţi - ai ICR-ului,
nu m-am supărat, deşi nu înţelegeam cum o manifestare la care au
colaborat atâţia oameni şi atâtea
instituţii să fie un proiect personal al cuiva. Nici măcar Krikor Zambaccian nu
şi-a dat singur numele propriului muzeu,
deşi el chiar avea tot dreptul, ţinând cont că tablourile şi chiar sediul muzeului îi aparţineau!
In vremea asta,
editura ne trimitea trimestrial rapoarte
de vânzări, aşa încât, la mijlocul anului 2011, se impunea un nou tiraj.
Perfecţionist, le-am cerut editorilor, dacă tot urma
să mai scoată un tiraj, să mai adăugăm câteva noi informaţii şi să corectăm unele mici greşeli.
Editorii au fost
de acord şi au început să-l bombardeze pe Ciubi
cu mail-uri, ca să opereze modificările şi să trimită cartea din nou la
tipar. Ciubi însă era ocupat cu plimbatul prin lume pe banii ICR-ului (şi pe
munca mea) dar atunci nu vedeam asta, ci am dat un mail editorului spunându-i că, dacă tot
s-a vândut cartea, ar fi poate bine să plătească drepturile de autor şi în
felul acesta Ciubi ar fi motivat să facă mai repede corecturile respective.
La acest mail,
editorul mi-a răspuns că Ciubi le-a
impus un preţ mic de vânzare al cărţii, 60 de lei, le-a cerut 200 de exemplare
pe care să le împartă la autori (deşi autorii în viaţă care să primească un
exemplar din Istorie ar fi fost cam
50, dar ăsta e chiar un detaliu lipsit de importanţă), promiţându-le în schimb o sponsorizare de 2000 de euro din partea
Institutului Cultural Român.
(Deschid o paranteză. E-adevărat că pe
carte Ciubi trecuse şi sigla ICR-ului şi numele unor persoane angajate acolo,
dar îmi spusese că făcuse acest gest pentru că ICR a plătit amenajarea expoziţiei.
Iar eu am căzut pe
spate, şi de-abia m-am ridicat, când am aflat
ce putere avea Ciubi, să promită
din partea ICR-ului 2000 de euro editurii Vellant, fără să fie nici preşedintele
ICR, nici măcar vreun băgător de seamă
pe acolo.)
Dar, continua
editorul, pentru că Ciubi nu a dat banii de la ICR, nici ei nu pot să ne
plătească drepturile de autor.
A doua zi a sosit şi răspunsul lui Ciubi, tot pe mail
şi tot către editor şi către mine:
“Trebuie să ne întâlnim şi să vedem ce facem, că eu cei 2000 de euro i-am cheltuit.”
“Trebuie să ne întâlnim şi să vedem ce facem, că eu cei 2000 de euro i-am cheltuit.”
(c) Todoran.blogspot.com |
Orice carte şi
orice lucrare artistică, în general, se naşte greu, cu multe lacrimi şi
sudoare. Noi, cititorii, apreciem sau nu
acea carte, dar nu ştim ce poveste
ascunde ea.
Aceasta este o poveste adevărată, în urma căreia cititorii au câştigat o carte deosebită, A. Ciubotariu a câştigat 2000 de euro de la ICR, pentru o carte la care nu a scris un
rând, iar eu am pierdut un prieten.
Morala.
Morale, că sunt mai multe.
Morale, că sunt mai multe.
Morala mea: „Cine-o face ca mine, ca mine o s-o
păţească!”.
Morala lui: omul nostru nu are niciun fel de scrupule să
uzurpeze calităţi pe care nu le are şi să bage în buzunar mii de euro
nemunciţi, donaţie de la ICR, deci morala lui e că se poate şi va trăi şi
de-acum înainte pe spatele fraierilor de autori BD care îl bagă în seamă.
Morala dvs., dragi
autori de BD: munciţi degeaba
10-12 ore pe zi ca să desenaţi şi să luaţi un ban pe desenele voastre,
prietenul vostru a reuşit să facă mii şi mii de euro, doar prin impostură şi escrocherie.
10 comentarii:
Eu ma intrebam mereu ce cauta al doilea nume pe cartile scrise (muncite)de tine Dodo (Istoria/dictionarul BD Romanesti).
Din pacate o poveste trista.
Daca asa s-a intamplat iti dau dreptate Dodo.
Foarte trist si din pacate in pur romanesc.
cel putin cartea a fost publicata :) chiar daca nu am reusit sa o citesc pentru ca nu pot sa o cumpar din strainatate.
Cine stie poate o sa reusesc sa dau de ea vreodata
cate minciuni spui aici dodo, si ce iti mai place sa arunci cu noroi....ai inceput sa devii foarte mic in ochii multora, sa nu uiti...multa lume spera sa te uite in curand - culegatorule de informatie ce esti (si cam atat)
Imi cer scuze dacă v-au deranjat "minciunile" mele. Ele pot fi verificate foarte uşor, adresandu-vă fie ICR, fie editurii Vellant.
La fel de usor de verificat e si faptul ca eu mi-am scris intotdeauna singur cartile...
Imi place însă că vă deranjează un "culegator de informatii" iar culegatorul de mii de euro de la ICR (adica si din banii dvs., daca aveti un servici), nu.
Bine va face domnul Pisica patata!
Anonimul care invoca minciuni poate sa si argumenteze sau macar sa indice ce anume este fals in relatarea lui Dodo. Altfel, sunt doar niste invective care tradeaza o frustrare.
Personajul care-si spune Pisica Patrata are si fata de escroc, trebuie sa recunoastem. Ma intreb insa de ce domnul Dodo Nita l-a girat in momentul in care s-a deschis acel efemer Muzeu al Benzii Desenate, in vara lui 2011, dupa toate cele petrecute. Iar apoi ma mir cum de colosi ai BD-ului, cum ar fi Livia Rusz sau Puiu Manu, ii permit Patratului sa isi faca nume pe spatele lor. Pentru ca asa-zisele tiraje de autor de 50 de exemplare sunt o gluma chiar si pentru un public de nisa precum cel romanesc.
L-am girat, l-am recomandat si l-am sprijinit pe Ciubi in toate demersurile sale pentru ca am avut incredere in el si vreme de zece ani l-am considerat cel mai bun prieten. Nu mi-am dat seama decat tarziu de escrocheriile sale.De cei 2000 de euro primiti de el de la ICR pentru cartea scrisa de mine am aflat, intamplator, de la editor, asa cum am povestit deja. La fel, multa vreme nu am inteles de ce el a sprijinit plimbatul prin tari straine - pe banii ICR, adica ai nostri - a unor non autori de BD: sunt toti prietenii sai si tovarasi de impostura si escrocherie, asa cum voi releva in postarile urmatoare.
Dodo, eu te sfătuiesc să nu mai accepţi comentarii anonime de la nimeni, indiferent de ce conţin. Cine are ceva de zis, să-şi asume!
Eu îl invit din nou pe acel infam anonim care te acuză că spui minciuni şi care-n mintea lui subţiată de ură te percepe ca un banal "culegător de informaţie", de parcă informaţia i-o iei de pe masa lui de flămând gargaragiu.
Daca intr-adevar asa stau lucrurile, sunteti de o naivitate iesita din comun. Povestea nu pare total SF, dimpotriva, pare desprinsa din realitatea noastra romaneasca. Totusi, tot din realitatea noastra stiu ca adevarul este intotdeauna undeva la mijloc, mai ales ca si dvs insusi recunoasteti ca multe lucruri le-ati "inteles" post-eveniment. Morala cea mai importanta ar fi, de fapt, sa nu mai acceptati sa va semneze altcineva cartile. Asta o data. Apoi, sa nu mai aveti pretentia intr-o tara de hoti, tara in care v-ati petrecut majoritatea vietii, presupun, sa va creada cineva ca ati fost Alba ca Zapada in toata povestea asta si nici macar o data nu vi s-au activat antenele anti-frauda. Mai ales cand aveti de-a face cu oameni fara un loc de munca constant. In concluzie, foarte, foarte trist, dar deloc neobisnuit. Faptul ca faceti atata tam-tam pe tema asta este totusi remarcabil si pentru asta va felicit. Treceti printr-un moment greu, in care toti va imbrancesc in stanga si in dreapta, este important sa nu va pierdeti decenta si stapanirea de sine. Daca nu cadeti in capcana teoriei conspiratiei, in final, binele va invinge, chiar daca va dura o gramada de timp.
Incepe sa ma deranjeze faptul ca toate referirile la Istoria Benzii Desenate Romanesti il dau ca autor si pe A. Ciubotariu. Acum de fapt toata lumea stie ca el a facut doar tehnoredactarea, ceea ce nu e putin lucru, dar nu altceva. In fine... asta e greseala dlui D. Nita.
Trimiteți un comentariu