Bibliografia BD: Istoria Benzii Desenate Româneşti

11 . Istoria Benzii Desenate Româneşti

carte documentată şi scrisă de mine şi machetată de A. Ciubotariu

Editura Vellant, 2010

Să fi fost la sfîrşitul lui 2009 sau, poate, începutul lui 2010, oricum, în acei ani fericiţi mergeam la Bucureşti  la două săptămâni, şi aproape de fiecare dată mă vedeam cu Ciubi, când  acesta m-a anunţat: ţi-am găsit un editor pentru Istoria BD.

Povestea cu Istoria BD era aceeaşi ca la monografii, din 1992 acumulasem un volum  imens de informaţii dar nu găseam un designer bun  care s-o macheteze.

Aşa încât atunci când mi-a dat Ciubi vestea cea mare, că a găsit editor şi că el va face machetarea cărţii, m-am bucurat cu adevărat foarte mult. Mi-am recitit toate notiţele, am petrecut cel puţin două săptămâni la Biblioteca Academiei, ca să prospectez mai bine perioada Regatului, Ciubi a venit la Craiova şi am stat  o noapte treji, scanând zeci şi zeci de reviste, albume şi desene. 

Apoi, la un moment dat, când s-a pus problema încheierii unui contract cu editura Vellant, Ciubi mi-a spus că trebuie să-şi pună şi el  numele pe copertă, altfel Vellant nu publică Istoria. Normal că la vremea respectivă tonul său  imperativ  nu l-am perceput ca pe un şantaj, ba chiar am supralicitat şi am cerut editurii ca drepturile de autor să fie împărţite  pe jumătate,  între mine şi Ciubi.  Eu oricum aveam un servici regulat, pe când el  împuşca comenzi pe unde apuca  şi avea nevoie de bani mai mult decât aş fi avut eu.

Am lucrat 25 de ani să documentez această carte, Ciubi a muncit şi el  vreo nouă  luni ca s-o îmbrace într-o haină grafică deosebită, iar  Adrian Cioroianu ne-a făcut onoarea - la rugămintea mea - să ne scrie o prefaţă care a înnobilat cartea (postată pe internet, l-a făcut pe un internaut să exclame: „ Dacă toată cartea este scrisă precum  prefaţa, atunci chiar că merită s-o  cumpăr!”).

O aşa carte  deosebită avea nevoie de o lansare specială:  o expoziţie de planşe originale ale autorilor din paginile Istoriei. Zis şi făcut:  i-am împrumutat lui Ciubi planşele din colecţia mea, şi am dat telefoane la toţi autorii pe care îi cunoşteam să-i pună planşele la dispoziţie acestuia.

Ziua lansării a fost un adevărat triumf, cu  zeci de cititori entuziaşti care stăteau la coadă pentru dedicaţii, cu zeci de autori BD reuniţi laolaltă, cum nu mai văzusem de la prima ediţie a salonului, cea din 1991. Dacă vreţi un bilanţ în cifre, în seara lansării  s-au vândut 93 de exemplare din istorie şi s-au furat 9!

Singurul hic, de care nu mi-am dat seama decât la  mai multe  zile, după ce trecuse euforia,  era că eu pusesem numele lui Ciubi pe coperta Istoriei dar expoziţia de planşe originale era „curatoriată” doar de el...

Atunci n-am dat atenţie acestor detalii meschine. Nu m-am supărat, ba chiar m-am bucurat când Ciubi  a început să  se plimbe – pe banii ICR-ului -  cu expoziţia Istoria BD româneşti  peste tot în Europa, ba chiar şi în Statele Unite, deşi tot „curatoriatul” lui s-a redus la scanarea unor planşe, din care o bună parte eu i le-am pus la dispoziţie.

Nici când  s-a deschis Muzeul Benzii desenate, ca “proiect personal al artistului” Ciubotariu,  dar tot pe banii - foarte mulţi - ai ICR-ului,  nu m-am supărat, deşi nu înţelegeam cum o manifestare la care au colaborat  atâţia oameni şi atâtea instituţii să fie un proiect personal al cuiva. Nici măcar Krikor Zambaccian nu şi-a dat singur  numele propriului muzeu, deşi el chiar avea tot dreptul, ţinând cont că tablourile şi chiar sediul muzeului îi aparţineau!

In vremea asta, editura ne trimitea trimestrial  rapoarte de vânzări, aşa încât, la mijlocul anului 2011, se impunea  un nou tiraj.

Perfecţionist,  le-am cerut editorilor, dacă tot urma să mai scoată un tiraj, să mai adăugăm câteva noi  informaţii şi să corectăm unele mici greşeli.

Editorii au fost de acord şi au început să-l bombardeze pe Ciubi  cu mail-uri, ca să opereze modificările şi să trimită cartea din nou la tipar. Ciubi însă era ocupat cu plimbatul prin lume pe banii ICR-ului (şi pe munca mea) dar atunci nu vedeam asta, ci am  dat un mail editorului spunându-i că, dacă tot s-a vândut cartea, ar fi poate bine să plătească drepturile de autor şi în felul acesta Ciubi ar fi motivat să facă mai repede corecturile respective.

La acest mail, editorul mi-a răspuns că  Ciubi le-a impus un preţ mic de vânzare al cărţii, 60 de lei, le-a cerut 200 de exemplare pe care să le împartă la autori (deşi autorii în viaţă care să primească un exemplar din Istorie ar fi fost cam 50, dar ăsta e chiar un detaliu lipsit de importanţă), promiţându-le  în schimb o sponsorizare de 2000 de euro din partea Institutului Cultural Român.

(Deschid o paranteză. E-adevărat că pe carte Ciubi trecuse şi sigla ICR-ului şi numele unor persoane angajate acolo, dar îmi spusese că făcuse acest gest pentru că ICR a plătit amenajarea expoziţiei.

Iar eu am căzut pe spate, şi de-abia m-am ridicat, când am aflat  ce putere avea Ciubi, să promită  din partea ICR-ului 2000 de euro editurii Vellant, fără să fie nici preşedintele ICR, nici măcar  vreun băgător de seamă pe acolo.)

Dar, continua editorul, pentru că Ciubi nu a dat banii de la ICR, nici ei nu pot să ne plătească drepturile de autor.

A doua zi   a sosit şi răspunsul lui Ciubi, tot pe mail şi tot către editor şi către mine:  
“Trebuie să ne întâlnim şi să  vedem ce facem, că eu cei 2000 de euro i-am cheltuit.”

(c) Todoran.blogspot.com

Orice carte şi orice lucrare artistică, în general, se naşte greu, cu multe lacrimi şi sudoare. Noi, cititorii,  apreciem sau nu acea carte, dar nu ştim  ce poveste ascunde ea.

 Aceasta este o poveste adevărată, în urma căreia cititorii au câştigat  o carte deosebită, A. Ciubotariu  a câştigat 2000 de euro de la ICR, pentru o carte la care nu a scris un rând, iar eu am pierdut un prieten.

Morala. 
Morale, că sunt mai multe.

Morala mea:  „Cine-o face ca mine, ca mine o s-o păţească!”.

Morala lui:  omul nostru nu are niciun fel de scrupule să uzurpeze calităţi pe care nu le are şi să bage în buzunar mii de euro nemunciţi, donaţie  de la ICR, deci  morala lui e că se poate şi va trăi şi de-acum înainte pe spatele fraierilor de autori BD care îl bagă în seamă.

Morala dvs., dragi autori de BD: munciţi degeaba 10-12 ore pe zi ca să desenaţi şi să luaţi un ban pe desenele voastre, prietenul vostru a reuşit să facă mii şi mii de euro, doar  prin impostură şi escrocherie.