Bibliografia BD: Grafica americană

Toată această poveste bibliografică, de până acum, nu a avut alt scop decât să informeze bedefilul român (Viorel, ştiu că-ţi miroase urât, dar cei 10 milioane de bedefili francofoni  mă obligă  să folosesc acest cuvânt pentru a caracteriza în 9 litere pe colecţionarul de benzi desenate  de la noi) despre publicaţiile consacrate celei de-a noua arte. Eventual şi asupra unor protagonişti ai lor.

Fără discuţie, nu sunt singurul care a scris despre BD, alţi oameni mai inteligenţi şi mai cultivaţi decât mine au scris şi ei. Doar în ultimii doi ani au apărut trei cărţi despre BD scrise de autori români, dintre care doi sunt profesori universitari iar al treilea un mare autor BD de origine română.

Vă rog să notaţi.

Pe copertă este reprodusă o casetă dintr-o BD de Puiu Manu

În  2011 a apărut cartea Benzile Desenate şi canonul post modern, la editura Cartea Românească – primul volum de critică adevărată asupra benzii desenate.

Autorul  său, conf.dr. Ion Manolescu, din Bucureşti,  reuneşte în paginile volumului  mai multe articole şi studii apărute anterior în reviste literare de prestigiu precum România Literară, Observator Cultural, Vineri, suplimentul cultural al revistei Dilema, Euresis, Tomis etc, pe care însă le completează şi le aduce la zi.

Cele 250 de pagini dense ale cărţii reprezintă nu doar o pasională cât mai ales o riguros ştiinţifică pledoarie pentru includerea benzii desenate  în noul canon literar.
“ Dacă banda desenată reprezintă o “operă scrisă” (şi grafiată) şi are caracter estetic – şi nu (doar) utilitar -, atunci este literatură; dacă banda desenată face parte din literatura „populară” şi/sau “de consum”, atunci, la fel ca literatura “cultă”, “lirică”, “epică” sau “dramatică”, are dreptul la reprezentare canonică”  concluzionează Ion Manolescu.

Dezbaterea asupra întrebării dacă banda desenată este un gen literar sau  paraliterar, cultură sau subcultură,  va  rămâne deschisă şi de-acum încolo, aşa cum deschisă este de aproape 50 de ani în Occident,  mai ales în Franţa/Belgia, ţările de origine ale acestei noi forme de exprimare artistică, deşi acolo s-au publicat deja zeci de mii de articole şi mii de volume de critică şi exegeză BD.

Volumul profesorului Manolescu este însă prima cărămidă dintr-un viitor edificiu al exegezei româneşti asupra benzii desenate şi cred că el va avea o contribuţie importantă  la demolarea prejudecăţilor intelighenţiei noastre despre  cea de-a noua artă.

A doua "cărămidă" nu va întârzia, apărând în anul următor. Este volumul doctorului în filologie Gelu Teampău  din Cluj,  Mitul şi banda desenată. Opul de 320 de  pagini constituie de fapt teza sa de doctorat („Banda desenată, fenomen al culturii de masă, în 2010) şi pune cititorului o întrebare serioasă: este banda desenată un suport de transmitere a mitului? Răspunsul îl găsiţi în cuprinsul volumului, bine structurat în trei mari capitole: Mitul, Banda desenată , Banda desenată românească în comunism.

Cartea a apărut în colecţia „Antropologie Academică”,  a editurii Institutul European din Iaşi şi are prefaţa semnată de profesorul universitar Nicu Gavriluţă. 

Tot în 2012 a apărut şi volumul de memorii şi benzi desenate Quand je serai grand...je ferai Pif, scris (şi desenat) de  talentatul grafician Mircea Arapu.

Când,  în primele luni ale lui 90, Viorel a găsit la anticariat un pif cu  aventurile lui Arthur le Fantome desenate de un autor necunoscut, ne-am mirat tare de numele său, Arapu. Noi pronunţam a la française, Arapiu, dar tot suna al naibii de româneşte.

După doar trei ani aveam să-l cunoaştem pe M. Arapu (aşa semna, şi din acest motiv francezii  îl treceau în enciclopediile şi dicţionarele lor drept Marc Arapu) la festivalul BD de la Charleroi. Mircea Arapu, pe numele său adevărat,  va scrie o carte tare drăguţă, despre cum a plecat la Paris la vârsta de 4 ani, cu autobuzul 33, dar va ajunge acolo abia la 23 de ani. Unde va şi ramâne şi va publica numeroase benzi desenate ce  vor fermeca copilăria a zeci de mii de copii francezi, norocoşii de ei, la noi se oprise importul revistei PIF tocmai când începuse să publice şi compatriotul nostru în ea.

Bref, povestea vieţii lui Mircea Arapu este atât de frumos scrisă  (şi machetată) că nu poţi să-i dai drumul din mână până n-o termini. Iar dacă nu ştii limba franceză, merită s-o înveţi doar ca să savurezi această excelentă carte.

Revenind la cărţile mele de exegeză, precum parlamentarul la oile sale, este adevărat că sunt multe (iartă-mă,  Viorel) dar toate la un loc nu valorează  cât Grafica Americană a lui Iordan Chimet. 

Pe copertă este reprodusă o casetă din prima BD din lume, "Yellow Kid" de Richard F. Outcault

Dacă nu aveţi încotro şi trebuie să citiţi doar o singură carte românească despre BD,  atunci nu ezitaţi o secundă: citiţi Grafica Americană.

Autorul său, Iordan Chimet (1924-2006) a fost un scritor foarte talentat şi un om cu adevărat deosebit (conform mărturiilor contemporanilor săi). Toată viaţa a trăit printre cărţi şi a publicat mai multe volume de proză sau versuri, dar şi mai multe de eseuri, despre arta cinematografică sau despre  alte arte.

Volumul Grafica americană (având ca inspirat subtitlu  Un portret al Americii) a apărut, în 1976,  în colecţia „cabinetul de stampe”  la editura Meridiane. Cine mai ţine minte acea faimoasă colecţie, va ştii deci că volumul a fost tipărit în condiţii grafice deosebite (la tipografia Arta Grafică), cu numerose ilustraţii. Iordan Chimet trece în revistă – dar nu pe un ton pedant, ci folosind unul colocvial, aproape ludic, toată istoria graficii Americane, în 200 de pagini:

- Grafica tradiţională, de la subordonare la libertate, cu subcapitolele Go West, O primă floare pentru cartoon, desenele pictorilor

- Ipostaze Marginale, cu subcapitolele Desene de scriitori (ştiaţi că Mark Twain, Lovecraft, Faulkner, Henri Miller şi alţii erau şi foarte buni graficieni? dacă nu, aflaţi din carte), Portretul literei in oglindă

- Computer Graphics (în 1976! când noi lucram cu cartele perforate pe calculatoare cât casa)

-  Desenul animat

-  The Cartoon

- Graphic Design

- Benzile desenate, cu subcapitolele Ultimii eroi, supraoamenii  şi Banda desenată, divertisment sau artă? (în total, cam o treime din cele 200 de pagini ale volumului)

Deşi pentru iconografie  foloseşte în mod evident publicaţiile de la Biblioteca Americană,  Iordan Chimet  simte uneori nevoia de mai mult şi atunci extrage ilustraţii şi din diverse publicaţii BD, albume şi reviste în limba franceză -  posibil chiar din propria colecţie.

Volumul este dedicat domnului Harry G. Barnes jr, ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti între 1974-1977,  şi a fost editat într-un tiraj mic, de doar 6.250 exemplare, cu ocazia unei mari expoziţii de benzi desenate organizată de  Biblioteca Americană.

Este un deliciu  pentru minte să citeşti rândurile scrise atât de poetic de Iordan Chimet.

Ieri aţi citit povestea tragi-comică  din spatele Istoriei BD, care a făcut peste noapte, dintr-un necunoscut,  cel mai  mare curator-coordonator-artist al benzii desenate româneşti din sud-estul Europei (şi a încasat mii şi mii de euro sub acest pretext de la Institutul Cultural Român). Astăzi, din păcate,  aflăm cum datorită unor cărţi,  dar mai ales datorită prieteniei, unii oameni îşi pot pierde serviciul şi  chiar mai mult....

Iată ce scria Adriana Bittel, în articolul  O minune de om: Adrian Chimet,  România Literară, nr 45/2004:

 „Grafica americană - un portret al Americii, a apărut din neatenţia cenzurii în 1976, cu complicitatea unui prieten, redactor la Editura Meridiane, Victor Adrian (din pricina cărţilor lui Iordan pe care le-a editat, acest prieten a fost obligat să părăsească editura şi a murit apoi în circumstanţe suspecte). Cînd "forurile" păcălite şi-au dat seama cît de dinamitard e albumul, el era deja tipărit şi mult lăudat în străinătate... „

Că Iordan Chimet era un mare  iubitor al benzilor desenate (pe vremea aceea nu se inventase termenul de bedefil, Viorel) nu mai încape îndoială, după ce ai citit volumul cu pricina. Dar,  mai  mult decât atât,  dânsul simte nevoia să sară „În apărarea comics-ului”,  aşa cum e intitulat articolul său apărut în almanahul Flacăra 1977 şi acesta scris convingător  şi bogat ilustrat.

Aici punem punct trecerii în revistă a bibliografiei BD româneşti. Dacă cineva mai ştie şi alte cărţi româneşti despre benzi desenate, este invitat să le semnaleze pe acest blog.

Vă mulţumesc.