3. Europa Benzilor Desenate
Editura Pol Media,
2001, Bucureşti
Prefaţă de Ion
Manolescu
Aceast
volum a fost editat la aniversarea a zece ani ai Salonului Internaţional al Benzii Desenate
din România, iar editura sub egida
căruia a apărut îi aparţinea lui Radu Popovici, editorul -
pentru cine le-a citit la vremea respectivă – excelentelor reviste de benzi desenate
Quadrat şi Dino.
Aveam demult acest titlu inedit în minte şi,
între cele două coperţi ale cărţii, am strâns diverse articole, reportaje,
interviuri, publicate în diverse ziare
şi reviste ale epocii: Strip Top, Azi,
Mini Azi, Vineri, supliment al revistei Dilema, 2000 Plus, Gazeta de Sud, Ah,
BD!
La finalul
cărţii am adunat 10 articole despre
salonul BD românesc, apărute în presa română sau franceză.
Cartea
este bogat ilustrată, fiecare articol
fiind însoţit de câte un desen (de multe ori inedit) al autorului despre care
scriam. Coperta este desenată de Radu Marian,
şi reprezintă o”ilustrată” din Sete, un minunat orăşel francez de pe ţărmul Mediteranei, unde am ajuns,
împreună, ca invitaţi de onoare ai manifestării “Rencontres Franco-Roumaines”.
În fine mă
mai mândresc cu două lucruri la acest volum: prefaţa “Un continent
desenat” semnată de profesorul universitar Ion Manolescu şi interviul cu
compatriotul nostru, Mircea Arapu. În 1993, când a apărut iniţial, era primul
interviu pe care îl acorda - în România - Mircea Arapu, singurul român care i-a desenat,
oficial, şi vreme de peste un deceniu, pe Pif & Hercule, Placid & Muzo, Arthur le fantome.
Voi
participa, alături de Mircea Arapu şi de alţi autori BD români, la
festivalurile BD de la Charleroi, în 1993, Angouleme, în 2004 (când a realizat
un excelent afiş al expoziţiei româneşti) şi la Bruxelles, în 2007. În
fine, una din cele mai reuşite ediţii ale Salonului BD de la Constanţa, a fost
cea din 2008, când vioara întâi în cadrul ediţiei speciale „Pif în România”, a fost...Mircea Arapu.
Cartea a avut parte de o cronică elogioasă scrisă de
criticul literar şi profesorul
universitar Paul Cernat, în revista
Observator Cultural nr. 82/2001:
„Intr-o epoca a hibridizarilor de
tot felul si a relativizarii granitelor dintre formele „culte“ si cele
„populare“, relatia reprezentantilor culturii inalte cu benzile desenate e
departe de a fi una simpla, in special in ceea ce-i priveste pe intelectualii
mai tineri. Dar scenariile BD sint departe de a fi dedicate exclusiv copiilor. In
Occident, ele sint un gen aproape canonic, cu istoricii, criticii si
teoreticienii sai. Desi mult mai putini, exista si in Romania un numar de fani
ai benzii desenate, amatori sau profesionisti, a caror voce firava se face
auzita uneori.
Din acest motiv, cred ca orice aparitie in peisajul sarac al cartilor romanesti despre benzile desenate se cuvine a fi subliniata. Cu atit mai mult atunci cind ea apartine specialistului nr. 1 in materie de la noi: craioveanul Dodo Nita, autor, pina acum, al unei Istorii a benzii desenate romanesti (1992) si a unui Dictionar al benzii desenate din Romania. Numele lui este cunoscut publicului cultural mai putin „specializat“ si din paginile fostului supliment al Dilemei, unde semna articole si reportaje despre lumea BD-ului. O parte din acestea se regasesc si in prezentul volum, conceput el insusi ca un „ghid“ ilustrat in universul bidimensional al creatorilor de benzi desenate. In prefata intitulata Un continent desenat, Ion Manolescu (el insusi „cunoscator“ si emul al genului) vorbeste, cu umor, despre BD ca despre un mod mai rapid si mai atractiv de a intra in Europa Unita. In fapt, si Ion Manolescu, si Dodo Nita (asemeni foarte multor romani cu virste cuprinse intre 25 si 50 de ani) au descoperit Occidentul in anii ’70-’80 inclusiv prin reviste BD precum Pif Gadget, Rahan sau prin mai vechile Vaillant-uri pastrate in anticariate. Pe de alta parte, nu avem de a face cu o lucrare „de referinta“, ci cu un instrument auxiliar, util in special publicului neavizat din tara.
Postfatata printr-un fragment elogios al lui Adrian Marino, extras din volumul V al Biografiei ideii de literatura, Europa benzilor desenate nu este o culegere de studii aplicate, ci una confesiv-„documentara“, continind reportaje de la saloanele, congresele, expozitiile si festivalurile BD din tara si strainatate, alaturi de interviuri cu si declaratii ale unor reputati creatori BD romani si straini. Avem de a face, asadar, cu un jurnal de reporter bedefil voiajor si cu o „punere in tema“ asupra acestui domeniu hibrid, „de frontiera“.
Constructia volumului are la baza o „poetica“ interactiva de tip BD. Retragindu-se, discret si modest, in fundal, autorul da, aici, cuvintul celorlalti, manevrindu-si regizoral „personajele“ prin amuzante si sugestive ilustratii-comentariu plasate inaintea fiecarui interviu, articol sau reportaj. Uneori, in desenele-prefata, autorii „intervievati“ sint transformati ei insisi in personaje, alteori eroii lor se intretin cu ei sau ii „birfesc“. Insusi Dodo Nita este „birfit“ de doi „telespectatori“ intr-o ilustratie plasata in deschiderea volumului. Singura contributie analitica a autorului este un mic studiu publicat in tara si recenzat in strainatate (Tintin in Romania) in care demonstreaza, pe baza unor convingatoare argumente toponimice, lingvistice, geografice, istorice si chiar... ornitologice, faptul ca Syldavia, spatiul in care se desfasoara, la un moment dat, aventurile lui Tintin, este de fapt Romania (mai precis: o combinatie lexicala intre Transilvania si Moldavia).
Pentru Dodo Nita, soarele bedefil rasare din spatiul francofon: cei intervievati sint mai ales scenaristi BD de peste hotare, indeosebi din Franta si Belgia. Printre ei – Meziéres si Christin, autorii celor mai bune serii de SF europene (Valerian), Louis Cance, desenator la fostul Pif Gadget, Greg, autorul lui Tintin...
Desenatorii autohtoni – Viorel Pirligras (inventator al BD-rock-ului) si Calin Stoicanescu (promotor, la noi, al BD-ului crestin) – vorbesc despre optiunea lor artistica si despre evolutia propriei lor cariere de-a lungul ultimelor decenii. De retinut, intre altele, faptul ca majoritatea creatorilor romani au debutat in paginile revistelor pentru pionieri si scolari (raporturile dintre BD si ideologia oficiala in perioada comunista ar merita ele insele un studiu aparte). In cele din urma, piesele acestui puzzle se constituie intr-o pluralitate „vie“ de istorii personale ale genului de la noi si de aiurea, cu deschideri asupra relatiei dintre BD si celelalte arte (film, roman), asupra raporturilor cu diferitele contexte sociale, ideologice, politice si, nu in ultimul rind, „imagologice“. Cum vad Romania (de ieri si de azi) desenatorii straini de BD, cum vad industria BD-ului occidental desenatorii romani stabiliti acolo sau aflati doar in vizita, cum se raporteaza si unii, si ceilalti la receptarea actuala, la limbajele genurilor si artelor conexe, iata, pe linga alte (multe) amanunte anecdotice, „socio-culturale“ s.a. citeva „provocari“ in egala masura instructive si placute din care voi oferi citeva „mostre“: „In anii ’70 [...] satele romanesti imi evocau scene din copilarie, ca si orasele care nu erau inca dotate cu elemente ale modernitatii. Este ca si cum ma duceam in propria mea tara unde istoria incremenise pret de citeva decenii. Mai erau si alte lucruri care ma fermecau, in special muzica romaneasca, cea lautareasca, si felul de a trai «à la Roumaine» si, mai ales, un cert rafinament ca, de exemplu, gustul foarte latin al discutiilor. [...] Nu-mi ramasese decit sa-mi zic: ori toti francezii erau anticomunisti si spuneau ca totul este infiorator, ori erau comunisti si ziceau ca totul e perfect. Si era, evident, o prostie. Iata ce m-a determinat sa merg acolo“. „In BD nu poti face chiar orice. Asa cum spuneam, psihologia, sentimentele de iubire sint usor de abordat in cinema, teatru...
In BD nu poti tine doua personaje intr-o incapere pe parcursul a 58 de pagini. Este un aspect al limitarii BD. Forta sa consta in capacitatea imaginara, de creare a unei lumi fantastice, de fantasmatizare a lumii reale... In general, o generatie detesta ceea ce a placut generatiilor precedente. Dar cu BD e altceva: desenele in casete, cu personaje bine delimitate, cu «bulele» care comunica, totul este ca o punere in ordine a lumii. In copilarie este bine asa, intelegi cum merge lumea, iar, din punct de vedere psihologic, BD ajuta la formarea, la structurarea personalitatii. Imbogateste spiritul, nu-l saraceste. Este un gen in care poti sa patrunzi dincolo de lectura si intelegere. Este foarte important intr-o lume in care televiziunea este din ce in ce mai prezenta si care reprezinta contrariul: o imagine o alunga pe alta“. „In bibliotecile publice, cartile cele mai uzate, reparate, lipite cu scotch, in fel si chip, sint cele de BD. Exista o relatie afectiva cu lectura BD. Este, cred, un obiect al pasiunii“.
In fine, Europa benzilor desenate nu este o carte cu eroi ai serialelor BD, ci o carte cu oameni, o carte cu si despre „autori“. Prezentati de catre Dodo Nita sau autoprezentindu-se confesiv in dialogurile cu vizitatorul roman, acestia trimit, la limita, catre un posibil „tip“ al bedefilului profesionist: maturul cu suflet de copil, deschis, plin de umor, prietenos, rezistent la prejudecati, permanent curios si disponibil fata de ceilalti, fata de infinita diversitate a lumii, fata de formele ei aparent „minore“, dar care ne imbogatesc, ne „complexifica“ si ne infrumuseteaza viata. Din acest punct de vedere, micul volum se constituie intr-o subtila pedagogie culturala, ajutindu-ne, in acelasi timp, sa ne simtim mai „europeni“ si, poate, mai buni.”
Din acest motiv, cred ca orice aparitie in peisajul sarac al cartilor romanesti despre benzile desenate se cuvine a fi subliniata. Cu atit mai mult atunci cind ea apartine specialistului nr. 1 in materie de la noi: craioveanul Dodo Nita, autor, pina acum, al unei Istorii a benzii desenate romanesti (1992) si a unui Dictionar al benzii desenate din Romania. Numele lui este cunoscut publicului cultural mai putin „specializat“ si din paginile fostului supliment al Dilemei, unde semna articole si reportaje despre lumea BD-ului. O parte din acestea se regasesc si in prezentul volum, conceput el insusi ca un „ghid“ ilustrat in universul bidimensional al creatorilor de benzi desenate. In prefata intitulata Un continent desenat, Ion Manolescu (el insusi „cunoscator“ si emul al genului) vorbeste, cu umor, despre BD ca despre un mod mai rapid si mai atractiv de a intra in Europa Unita. In fapt, si Ion Manolescu, si Dodo Nita (asemeni foarte multor romani cu virste cuprinse intre 25 si 50 de ani) au descoperit Occidentul in anii ’70-’80 inclusiv prin reviste BD precum Pif Gadget, Rahan sau prin mai vechile Vaillant-uri pastrate in anticariate. Pe de alta parte, nu avem de a face cu o lucrare „de referinta“, ci cu un instrument auxiliar, util in special publicului neavizat din tara.
Postfatata printr-un fragment elogios al lui Adrian Marino, extras din volumul V al Biografiei ideii de literatura, Europa benzilor desenate nu este o culegere de studii aplicate, ci una confesiv-„documentara“, continind reportaje de la saloanele, congresele, expozitiile si festivalurile BD din tara si strainatate, alaturi de interviuri cu si declaratii ale unor reputati creatori BD romani si straini. Avem de a face, asadar, cu un jurnal de reporter bedefil voiajor si cu o „punere in tema“ asupra acestui domeniu hibrid, „de frontiera“.
Constructia volumului are la baza o „poetica“ interactiva de tip BD. Retragindu-se, discret si modest, in fundal, autorul da, aici, cuvintul celorlalti, manevrindu-si regizoral „personajele“ prin amuzante si sugestive ilustratii-comentariu plasate inaintea fiecarui interviu, articol sau reportaj. Uneori, in desenele-prefata, autorii „intervievati“ sint transformati ei insisi in personaje, alteori eroii lor se intretin cu ei sau ii „birfesc“. Insusi Dodo Nita este „birfit“ de doi „telespectatori“ intr-o ilustratie plasata in deschiderea volumului. Singura contributie analitica a autorului este un mic studiu publicat in tara si recenzat in strainatate (Tintin in Romania) in care demonstreaza, pe baza unor convingatoare argumente toponimice, lingvistice, geografice, istorice si chiar... ornitologice, faptul ca Syldavia, spatiul in care se desfasoara, la un moment dat, aventurile lui Tintin, este de fapt Romania (mai precis: o combinatie lexicala intre Transilvania si Moldavia).
Pentru Dodo Nita, soarele bedefil rasare din spatiul francofon: cei intervievati sint mai ales scenaristi BD de peste hotare, indeosebi din Franta si Belgia. Printre ei – Meziéres si Christin, autorii celor mai bune serii de SF europene (Valerian), Louis Cance, desenator la fostul Pif Gadget, Greg, autorul lui Tintin...
Desenatorii autohtoni – Viorel Pirligras (inventator al BD-rock-ului) si Calin Stoicanescu (promotor, la noi, al BD-ului crestin) – vorbesc despre optiunea lor artistica si despre evolutia propriei lor cariere de-a lungul ultimelor decenii. De retinut, intre altele, faptul ca majoritatea creatorilor romani au debutat in paginile revistelor pentru pionieri si scolari (raporturile dintre BD si ideologia oficiala in perioada comunista ar merita ele insele un studiu aparte). In cele din urma, piesele acestui puzzle se constituie intr-o pluralitate „vie“ de istorii personale ale genului de la noi si de aiurea, cu deschideri asupra relatiei dintre BD si celelalte arte (film, roman), asupra raporturilor cu diferitele contexte sociale, ideologice, politice si, nu in ultimul rind, „imagologice“. Cum vad Romania (de ieri si de azi) desenatorii straini de BD, cum vad industria BD-ului occidental desenatorii romani stabiliti acolo sau aflati doar in vizita, cum se raporteaza si unii, si ceilalti la receptarea actuala, la limbajele genurilor si artelor conexe, iata, pe linga alte (multe) amanunte anecdotice, „socio-culturale“ s.a. citeva „provocari“ in egala masura instructive si placute din care voi oferi citeva „mostre“: „In anii ’70 [...] satele romanesti imi evocau scene din copilarie, ca si orasele care nu erau inca dotate cu elemente ale modernitatii. Este ca si cum ma duceam in propria mea tara unde istoria incremenise pret de citeva decenii. Mai erau si alte lucruri care ma fermecau, in special muzica romaneasca, cea lautareasca, si felul de a trai «à la Roumaine» si, mai ales, un cert rafinament ca, de exemplu, gustul foarte latin al discutiilor. [...] Nu-mi ramasese decit sa-mi zic: ori toti francezii erau anticomunisti si spuneau ca totul este infiorator, ori erau comunisti si ziceau ca totul e perfect. Si era, evident, o prostie. Iata ce m-a determinat sa merg acolo“. „In BD nu poti face chiar orice. Asa cum spuneam, psihologia, sentimentele de iubire sint usor de abordat in cinema, teatru...
In BD nu poti tine doua personaje intr-o incapere pe parcursul a 58 de pagini. Este un aspect al limitarii BD. Forta sa consta in capacitatea imaginara, de creare a unei lumi fantastice, de fantasmatizare a lumii reale... In general, o generatie detesta ceea ce a placut generatiilor precedente. Dar cu BD e altceva: desenele in casete, cu personaje bine delimitate, cu «bulele» care comunica, totul este ca o punere in ordine a lumii. In copilarie este bine asa, intelegi cum merge lumea, iar, din punct de vedere psihologic, BD ajuta la formarea, la structurarea personalitatii. Imbogateste spiritul, nu-l saraceste. Este un gen in care poti sa patrunzi dincolo de lectura si intelegere. Este foarte important intr-o lume in care televiziunea este din ce in ce mai prezenta si care reprezinta contrariul: o imagine o alunga pe alta“. „In bibliotecile publice, cartile cele mai uzate, reparate, lipite cu scotch, in fel si chip, sint cele de BD. Exista o relatie afectiva cu lectura BD. Este, cred, un obiect al pasiunii“.
In fine, Europa benzilor desenate nu este o carte cu eroi ai serialelor BD, ci o carte cu oameni, o carte cu si despre „autori“. Prezentati de catre Dodo Nita sau autoprezentindu-se confesiv in dialogurile cu vizitatorul roman, acestia trimit, la limita, catre un posibil „tip“ al bedefilului profesionist: maturul cu suflet de copil, deschis, plin de umor, prietenos, rezistent la prejudecati, permanent curios si disponibil fata de ceilalti, fata de infinita diversitate a lumii, fata de formele ei aparent „minore“, dar care ne imbogatesc, ne „complexifica“ si ne infrumuseteaza viata. Din acest punct de vedere, micul volum se constituie intr-o subtila pedagogie culturala, ajutindu-ne, in acelasi timp, sa ne simtim mai „europeni“ si, poate, mai buni.”
Paul Cernat, Observator Cultural
nr 82/2001
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu