Starea naţiunii…bedefile

După ce a traversat deşertul insucceselor şi ignorării de la sfârşitul anilor 90 şi începutul anilor 2000, banda desenată din România  a cunoscut un nou trend crescător după anul 2005.

În acest an s-au întâmplat mai multe evenimente importante, care au creat premizele renaşterii BD-ului la noi: apariţia  revistei Carusel care, chiar dacă nu a durat  decât vreme de două numere şi a fost un eşec financiar pentru editor, a reprezentat un jalon în istoria contemporană a fenomenului, şi a insuflat speranţă atât publicului amator cât şi tinerilor creatori; a apărut Dicţionarul BD din România, o ediţie îmbunătăţită, cu 340 de pagini, în care erau recenzaţi 200 de autori (faţă de 100 câţi erau în ediţia din 1996). Delegaţia Wallonie-Bruxelles, de curând sosită la Bucureşti,  a devenit un partener de bază al Salonului Internaţional al Benzii Desenate care, cu această ocazie, a revenit la Constanţa. De asemenea,  în anul 2006 a avut loc o ediţie importantă a salonului la Bucureşti,  care a beneficiat de un impact mediatic important,  atrăgând atenţia publicului asupra BD-ului,  a readus în fandomul BD pe artistul Puiu Manu (care,  de atunci şi până astăzi, a publicat 5 albume, iar în prezent lucrează la al şaselea) şi a drenat spre BD  o întreagă generaţie de tineri creatori BD, în frunte cu entuziastul  Octav Ungureanu, desenator, coordonator al fanzinului Comics şi organizator a numeroase expoziţii de BD la galeria Saint Ink din Bucureşti.

In ultimii ani au apărut  nu doar noi autori BD ci mai ales noi editori şi, în mod evident,  publicul s-a lărgit, fie cu oameni care nu mai citiseră BD  înainte,  fie cu colecţionari de BD străine (comics, manga, franco-belgiene) care (re) descoperă banda desenată  prin aportul esenţial al unor Puiu Manu, Alex Talambă, Jup etc.  

Iata de ce demarez acum un studiu – în serial – despre starea BD-ului românesc.

Şi voi începe cu pionul cel mai important al fenomenului – editorii. Fără discuţie, la fel de importanţi sunt şi creatorii de BD, şi cititorii lor, dar mie mi se pare că fără editori profesionişti nu se poate vorbi de o evoluţie adevărată a fenomenului.

In cele ce urmează voi trece în revistă aceşti editori, folosind criteriul cantităţii, care mi se pare cel mai obiectiv, în cazul de faţă. 

(c) Adevărul Holding

Trustul Adevărul Holding a lansat, pe data de 1 iunie 2010, colecţia aventurilor lui Rahan. Primul număr a fost gratis şi s-a difuzat în 200.000 de exemplare. Nu avem cifre oficiale despre tirajele în care s-au vândut revistele. Ştim doar că în  anii 2010-2011, Adevărul se vindea în medie cam la 100.000 de exemplare pe zi. Şi cum Rahan apărea împreună cu ziarul…..

Anunţate iniţial 26,  apoi 52, au apărut în final 56 de numere.

 (Cvasi-) integrala Rahan de la Adevărul este prima din lume. Editori francezi, precum Vaillant sau Soleil, au demarat şi ei astfel de integrale dar ele,  în timp, au rămas neterminate. Inspirată poate de succesul integralei româneşti, editura Alteya a început şi ea – în 2012 - să publice în Franţa, integrala aventurilor lui Rahan, pe care le distribuie fie prin chioşcuri, fie pe bază de abonament.

Pentru pasionaţii de BD, în special cei care citiseră revista Pif, a fost o surpriză şi o imensă bucurie să cumpere, săptămână de săptămână, revista Rahan. Dar cum de s-au hotărât cei de la trustul Adevarul Holding să publice această colecţie unică de reviste de benzi desenate?

Un posibil răspuns mi-a venit în cap, după ce l-am văzut pe domnul Dinu Patriciu, într-un film documentar, desenând – foarte expresiv -  rechini şi caracatiţe. Născut în 1950, talentat la desen şi cu aplicaţie spre frumos (Dinu Patriciu voia chiar să dea admiterea la Institutul de Arte Plastice dar tatăl său l-a convins, în ultima clipă, că arhitectura e o meserie sigură şi bănoasă) dânsul a prins cea mai frumoasă perioadă a revistei Vaillant, le journal de Pif, al cărei cititor fervent sunt convins că era. După ani, când a avut ocazia, din punct de vedere financiar, el a restituit această bucurie a copilăriei sale la zeci de mii de copii din prezent.

Colecţia Rahan, colecţia Jules Verne, toate celelalte colecţii de carte şi DVD – la preţuri democratice- constituie un cadou unic şi irepetabil pentru iubitorii de carte dintr-o ţară săracă precum cea în care trăim.

(c) Editura MM Europe

Editura MM Europe a fost înfiinţată la Bucureşti de un inimos om de afaceri francez, Andre Szacvary (un fel de Dinu Patriciu în miniatură)  special pentru a publica integrala aventurilor lui Tintin. Din 2006 până astăzi, au apărut 17 albume dintr-un total de 24.  De notat că ele sunt tipărite în aceleaşi condiţii tipografice exigente ca orice album franţuzesc.

(c) Editura Art

Editura ART a înfiinţat colecţia romanelor grafice în 2010. În această colecţie au apărut – cu sprijinul financiar al Ambasadei Franţei, prin programul Iorga - 4 titluri: Persepolis şi Broderii de Marjane Satrapi, Stigmata de Lorenzo Mattoti şi Maus de Art Spiegelman.

Broderii e o carte BD mediocră, Stigmata una blasfemică, chiar dacă are un grafism original (nimeni însă nu cumpără o bandă desenată doar ca să se uite la poze, ci ca s-o citească), Persepolis şi Maus sunt două capodopere ale BD universale. Intrebarea pe care ar fi trebuit însă să şi-o pună orice editor de bună credinţă, era dacă există un public românesc pentru astfel de cărţi. Să luăm filmul de desene animate Persepolis. Conform Cinemagia.ro el a fost vizionat – la cinema – de un număr total de …674 de spectatori. Mă întreb şi eu, retoric, or fi cumpărat toţi aceşti spectatori şi cartea? Cred că ar fi fost bine pentru editor.

Mi-e  tare teamă că programul editorial pe linie de BD al editurii ART  nu va mai continua. Prost sfătuiţi (ca şi editura Corint înaintea lor) de impostorii de la Jumătatea plină (co-editori ai acestor cărţi –sic!) editura nu va vinde tirajele de 1000 de exemplare ale albumelor. Oricum nu contează, ei şi-au recuperat banii investiţi de la Ambasada Franţei ai căror funcţionari, tot “sfătuiţi” de Jumătatea plină, propun publicului românesc  autori  “reprezentativi”  pentru cultura franceză: iranianca Satrapi, italianul  Mattoti, şi pe urmă se miră de ce nu mai învaţă nimeni limba franceză în România.

(c) Mediadocs

O altă editură care publică benzi desenate franco-belgiene este Mediadocs. Ei au lansat anul trecut o colecţie de cărţi ilustrate cu aventurile Ştrumfilor, cărti difuzate cu ziarul Libertatea, dar şi mai multe cărţi de benzi desenate şi jocuri precum Ştrumfii la jocurile olimpice, Ştrumfii la fotbal, Ştrumfii la plajă. Aceeaşi editură publică şi revista Garfield, ajunsă deja la numărul 38.

În ultimii doi ani, editurile s-au deschis şi către banda desenată românească.

Astfel, Casa Radio a publicat în colecţia “Radio Prichindel” 6 titluri, desenate de Puiu Manu, Alex.  Ciubotariu, Lavinia Trifan Pop şi Ionuţ Popescu.  Colecţia mi se pare una atractivă (a se compara cu colecţia Stadion din anii 70, care propunea tot adaptări BD după mari scriitori români şi străini). Tipărită în condiţii foarte bune, alb-negru sau în culori, cu coperţi cartonate, la un preţ abordabil, are ca singur dezavantaj formatul foarte mic. Colecţia ar fi putut să constituie o tribună de (re)prezentare pentru noua generaţie de tineri autori de BD de la noi, care plâng după editori, dar coordonatorul ei a ales să se sprijine tot pe munca şi talentul unui veteran profesionist, Puiu Manu, care desenează 3 din cele 6 albume (deşi semnează doar două).

(c) Mandragora

În schimb, cea mai noua editură, Mandragora, care este de fapt o filială a casei de producţie de filme a lui Cristi Puiu, mizează pe talentul tinerilor Alexandru Talambă (desenator) şi George Drăgan (scenarist) şi publică în doi ani trei albume semnate de ei: Elabuga, Mila 23 şi Ghid de descurajare a violenţei verbale, ultimul fiind un e-book de implicare socială.

(c) Editura Adenium

În fine, editura Adenium din Iaşi promovează şi ea tot un autor român, pe Şerban Andreescu, căruia i-a publicat deja albumul Inimă de broscuţă şi pregăteşte editarea altor două.

(c) editura HAC

Ultimul venit pe mica piaţă a benzii desenate româneşti este tânărul editor Mihai Ionaşcu. Pasionat de mic de benzi desenate, el a avut ideea genială de a se folosi de renumele  unui personaj de legendă de la noi, Harap Alb, pentru a-l “rebrăndui” şi a-l transforma în personaj de benzi desenate (sub peniţa talentatului Andrei Moldovan)  El editează  revista Harap Alb continuă ... în 10,000 de exemplare. Al treilea număr e în curs de apariţie.

(c) Radu Marian

Rămânând tot în domeniul editorial, să remarcăm faptul că mai mulţi autori BD, nemulţumiţi de colaborarea cu editorii (la fel ca mari autori francezi precum Uderzo sau Tabary) îşi autoeditează albumele: Radu Marian (Bine ai venit, mamă soacră, Carul de foc, Minitehnicus 1970, Pafnutie Cyborgul), Jup (seria Supercostel şi Confreria pisicilor negre- 3 albume deja apărute) Vali Ivan (Iancu Jianu, Cinci săptămâni în balon, Clanţă).

Alţi autori se strâng împreună şi editează prozine: Octav Ungureanu şi colectivul său  – Comics, Marian  Mirescu, Viorel Pîrligras, Cristian Ciomu – BDC, Ah BD, Magazin Fantastic. Ei le difuzează on-line, ceea ce constituie o premieră a acestor ani la noi, dar tipăresc şi câteva zeci de exemplare pe hârtie, pentru fanii adevăraţi.

Trebuie neapărat menţionat Clubul Comics Cluj, care a reuşit să convingă – prin talentul membrilor săi - Centrul Cultural German din localitate să le finanţeze excelenta antologie Urban Comics. Un alt volum colectiv e în pregătire, pentru a apare în cursul anului 2013.

Un caz aparte în peisajul editorial îl constituie aşa zisa editură Hardcomics. Patronul ei, un apatrid muritor de foame în ţara sa, a reuşit performanţa – de invidiat pentru orice editor adevărat de la noi - să-şi publice toate cărţile şi revistele pe banii a diverse instituţii culturale: Administraţia Fondului Cultural Român, Institutul Cultural Român, Muzeul Naţional de Artă Contemporană, fundaţia Pro Helvetia etc. Lucru care n-ar fi tocmai rău, mai ales că printre zecile de desenatori publicaţi de-a valma de Hardcomics au fost şi câţiva foarte talentaţi, dacă publicaţiile respective nu ar fi de fapt decât mijloace de propagandă a pornografiei, a consumului de droguri şi a prostului gust artistic. Pe banii statului (adică ai noştri).

 Reproducând la scară mică evoluţia pieţei forţei de muncă de la noi, din ce în ce mai mulţi autori, văzând că nu sunt apreciaţi la justa lor valoare  de editorii români,  au ales să publice în străinătate: fraţii Dan şi Augustin Popescu, surorile Ileana şi Maria Surducan, Cristian Păcurariu în spaţiul francofon, Victor Drujiniu şi Adrian Barbu,  în spaţiul anglo-saxon, Costel Curelaru în Italia…

Pe lângă Salonul Internaţional al Benzii Desenate din România pe care, în ciuda tuturor vicisitudinilor, am reuşit, doar  împreună cu  Alianţa Franceză, uneori cu  Ambasada Franţei şi  cu Delegaţia  Wallonie-Bruxelles, să-l organizez anual, vreme de 22 de ani, pasionaţii de benzi desenate au început să organizeze în mod curent manifestări (saloane, festivaluri, expoziţii) şi în alte oraşe: Bucureşti, Iaşi, Cluj, Oradea,  Timişoara, Sibiu, Craiova, Tr Severin, Caracal, Slatina etc.

Cu o asemenea producţie de BD şi atâtea manifestări, era firesc ca presa să  înceapă să scrie în mod curent (bune şi rele, dar asta e altă poveste) despre banda desenată, iar instituţiile culturale româneşti şi-au îndreptat în sfârşit atenţia asupra celei de-a noua arte.

Astfel, de exemplu, Ministerul Culturii recomandă spre lectură albumele cu aventurile lui Tintin (e singura BD din România care beneficiază de un astfel de gir oficial).

Institutul Cultural Român, la cererea diverselor saloane de carte sau de BD din străinătate a finanţat deplasarea unor   autori BD în ţările respective (Ungaria, Cehia, Polonia, Franţa).

AFCN acordă sume mari de bani unor proiecte care includ banda desenata, ICR a finanţat existenţa unui Muzeu al Benzii Desenate vreme de 4 luni în cadrul MNAC; de semnalat cazul unic al Uniunii Scriitorilor din România, care  a acordat o bursă de 9,000 de lei  unor tineri scriitori  pentru a scrie scenariul unei benzi desenate despre Istoria literaturii române (până la urmă băieţii au mâncat banii şi desenatorul antamat a desenat doar coperta BD-ului respectiv, dar se laudă cu ea pe blogul personal,  de parcă ar fi desenat cel puţin 1,000 de planşe, precum   Istoria lui Călinescu).

Din păcate, atunci când ceva merge bine în ţara noastră apar imediat paraziţii şi căpuşele care să profite de acel lucru. Aşa cum recunoaşte şi primul ministru al ţării, şi mulţi alţi guvernanţi, “statul român e o vacă de muls pentru şmecheri”.

În cele ce urmează voi scrie despre impostorii şi escrocii benzii desenate româneşti.

(c) Hardcomics

Despre pseudo-editura Hardcomics am scris deja. Colectivul Hardcomics ar fi de invidiat pentru performanţa de a edita zeci de cărţi şi publicaţii pe banii fraierilor, dacă acei fraieri nu am fi chiar noi. Şi, încă o dată, dacă ar publica materiale de calitate, nimeni nu ar avea nimic de spus, dar ei promovează insistent şi agresiv  pornografia în publicaţiile lor, iar pornografia, indiferent că o coafezi sub denumirea de “artă” tot pornografie rămâne şi e interzisă de legile acestei ţări.

În plus, băieţii nu au nicio jenă să mintă despre provenienţa banilor care le alimentează conturile.  Iată un extras dintr-un interviu acordat de M Branea nu se ştie cui, în timpul sejurului său new yorkez (asupra căruia voi reveni mai târziu).

” Artist and publisher Matei Branea explains the difficulties of self-publishing comics in Eastern Europe: "At least once a year we succeed in publishing at least one book, which is published usually with our pocket money," he says. "So we sell some drugs, we do some prostitution, and with the money we save after eating at McDonald's, we can publish some Romanian comics. Then we sell it almost for nothing and the money goes for condoms." (www.artinfo.com) 

(C) Matei Branea. Autoportret cu odaliscă. Desen preluat de pe site-ul comicsuri.ro

Notă. Îmi cer scuze cititoarelor   blogului nostru pentru postarea acestui desen obscen. Oamenii însă trebuie să ştie pentru ce a fost considerat  Matei Branea unul dintre “artiştii reprezentativi”  ai BD-ului românesc, în viziunea Institutului Cultural Român,  şi trimis - pe banii dumneavoastră - să se plimbe la New York.

Cei care însă au dus impostura şi escrocheria în domeniul BD la rang de artă, sunt cei doi membri ai asociaţiei Jumătatea plină. Ei au reuşit ca în trei ani să-şi umple buzunarele cu peste un miliard de lei din proiecte aşa zis din domeniul benzii desenate.

(Va urma)