Bibliografia BD: Dicţionarul Benzii Desenate din România

6. Dicţionarul Benzii Desenate din România

    Volum semnat împreună cu Virgil Tomuleţ

    Editura MJM Craiova, 2005

La sfârşitul lui 2004, când încă nu se epuizase euforia albumului Povestea  BD româneşti, mă trezesc cu un pachet gros de la Cluj: domnul Virgil Tomuleţ îmi trimisese vreo 50 de portrete desenate de dânsul, ale unor autori de BD români şi francezi.

Bineînţeles, eu continuasem în tot acest timp (şi continui şi astăzi) să cumpăr toate publicaţiile BD româneşti, să le conspectez, să întocmesc fişe de autor etc. Dar acele portrete drăguţe, desenate de Virgil Tomuleţ, m-au entuziasmat peste măsură şi am decis că este timpul să lansez la apă a doua ediţie a Dicţionarului BD.

În plus,  salonul, ajuns la cea de-a 15-a ediţie, urma să se relanseze, după o perioadă de supravieţuire la limită (fără niciun sprijin material din partea vreunei instituţii ci doar cel al câtorva desenatori – bedefili şi doresc  să le pronunţ numele a măcar doi dintre ei, Cristian Ciomu şi Sandu Florea). Salonul  capătă  deci, pentru prima oară, o dimensiune cu adevărat internaţională, prin implicarea Delegaţiei Wallonie-Bruxelles, condusă pe atunci de domnul Daniel Sotiaux. Dânsul mi-a telefonat, nici nu ştiu de unde mi-a aflat numărul, poate de la colegii săi de la Institutul Francez, m-a chemat la Bucureşti şi m-a întrebat cum poate să se implice instituţia sa de cultură, nou sosită în ţara noastră, în organizarea manifestării. 
Cum s-a implicat WBB, suflul nou pe care l-a adus manifestării Daniel Sotiaux,  aţi văzut cu proprii ochi,  cei care veniţi (şi reveniţi) la întâlnirea anuală a bedefililor de la Constanţa, din 2005 încoace.

 În afară de faptul că anumiţi autori BD se regăsesc în ambele ediţii ale dicţionarului, nu mai există nicio asemănare între ele. Volumul are un format de carte obişnuită, cu 340 de pagini şi era nevoie de atâtea pagini pentru a-i cuprinde pe cei 200 de autori BD români şi străini, publicaţi în România, între 1896-2004. La fiecare autor am întocmit câte o fişă bio-bibliografică, cât am putut de detaliată,  am reprodus câte o planşă şi, de multe ori,  încă unul-două alte desene. La autorii la care nu am găsit un auto-portret,  le-a desenat domnul Tomuleţ câte unul şi trebuie subliniată aici dedicaţia şi pasiunea cu care dânsul s-a documentat pentru a găsi fotografiile tuturor acelor autori români sau străini. Tot dânsul semnează şi postfaţa volumului şi de aceea mi s-a părut firesc să-i trec numele pe coperta cărţii, răsplătind măcar aşa (de bani oricum nu s-a pus problema niciodată între noi) munca  depusă de grafician.

M-am gândit foarte mult ce copertă să pun Dicţionarului, amicul Viorel nemaidorind  să mai macheteze cărţile mele. Şi atunci, pentru că totdeauna am apreciat jocul cu codul benzii desenate şi  umorul discret dar expresiv al lui Valentin Iordache  şi, în plus, am crezut şi cred şi astăzi că BDC a adus un aer de prospeţime BD-ului românesc în anii 80, am pus pe copertă  Banda Desenată Craioveană. Tehnoredactorul cărţii a încercat să scrie titlul cărţii şi numele autorilor prin transparenţa planşei, înnegrind literele şi opacizând un pic desenele, cu excepţia unui strip de trei casete, cu cei trei autori craioveni în plină acţiune.

În fine, trebuie să recunosc că ea, coperta, nu a fost pe placul tuturor desenatorilor, care mi-au reproşat, amical, "iar BD-ul craiovean în fruntea bucatelor, iar i-ai alocat atâtea pagini lui Viorel" etc.

Cu toate acestea, tirajul de 1000 de exemplare s-a epuizat în doi ani, şi chiar m-am bucurat când editorul a primit înapoi un pachet cu dicţionare  de la un librar din Bucureşti, sub pretextul că banda desenată nu se vinde, dar el nici nu desfăcuse pachetul. M-am bucurat pentru că a noua artă  mi-a adus numeroşi alţi prieteni, şi am putut să le ofer acest instrument indispensabil oricărui colecţionar de benzi desenate. 

Cu Paul S., de exemplu, aşa m-am împrietenit acum doi ani, aflase de pe internet de existenţa dicţionarului, l-a comandat la editură  şi a aflat cu această ocazie că suntem concitadini. Culmea e că, totuşi, prima oară ne-am întâlnit la o expoziţie în...Bucureşti!

Ceea ce mă miră, este  faptul că – spre deosebire de alte cărţi ale mele  -  nu l-am văzut pus  niciodată la vânzare la vreun anticariat on-line. Pesemne că cei care l-au cumpărat, chiar le-a plăcut, şi nu te desparţi cu una, cu două,  de cărţile care îţi aduc aminte de copilărie. 

Dintre numeroasele cronici despre Dicţionar, mi-a plăcut mult cea a lui Daniel Nicolescu, care scria - pe un ton poate un pic dezamăgit -  că  nu există şi la noi mii de albume de  BD  precum în Franţa sau  Belgia -  în revista Business Magazin (din  1 noiembrie 2005):

„[...] Desigur, banda desenată trăieşte în România, dar are, oarecum, un statut de artă underground, câtă vreme tirajele albumelor de BD se înfundă undeva în cifre cu doar două zerouri în coadă. Dodo Niţă şi Virgil Tomuleţ, autorii acestui frumos şi util dicţionar dedicat celei de-a noua arte, sunt însă optimişti. Ei susţin că 2005 a fost un an fast pentru BD, câtă vreme au apărut noi edituri specializate şi noi producţii desenate. Entuziasmul există, nimeni n-a negat acest lucru, dar este plasat doar în tabăra producătorilor.

Consumatorii degustă întâmplător, din vârful buzelor, temându-se să înfulece pe săturate, să râdă homeric sau să trepideze în ritmul imaginilor. In aceste condiţii, în care pofta de a citi e anemică şi în care educaţia în spiritul BD e precară, un atare dicţionar e mană cerească. Pentru că educaţia întru BD dezvoltă şi şlefuieşte simţul umorului, ascute mintea şi şfichiuie imaginaţia, mai cu folos decât multe filme şi cărţi tradiţionale. Dicţionarul benzii desenate din România, copios ilustrat, e şi un sipet care ascunde multiple secrete biografice ale autorilor de BD şi, o dată cu ele, nenumărate altele legate de mentalitatea societăţii care i-a adăpostit pe aceşti fericiţi-nefericiţi creatori. “