joi, 14 februarie 2013

FLAVIUS PĂTRAŞCU: Soarta fiului de faraon




Întâmplarea (?) face să cumpăr de la mall o nouă carte de benzi desenate : Soarta fiului de faraon. Editată de Isa Multimedia din Bucureşti, în 2008, cartea se doreşte a fi una ludic  didactică, fiind subintitulată, de altfel, „bandă desenată şi enciclopedie”, şi adresându-se copiilor de vârstă şcolară, dar nu numai lor.
Iată cum este descrisă ea de editor:











“Lucrarea de faţă este o apariţie inedită pe piaţa românească. Ea reprezintă o adaptare superb ilustrată, în format de bandă desenată, după o povestire străveche egipteană descoperită pe un papirus cu o vechime de aproximativ 3300 ani.
La naşterea fiului de faraon, ursitoarele îi oferă un destin cumplit: îi este menit să moară, răpus de unul din cei trei inamici predestinaţi – un crocodil, un şarpe sau un câine. Focul a distrus parţial papirusul pe care era înscris finalul original al povestirii, şi astfel, de-a lungul timpului, au apărut mai multe versiuni. Unii au considerat că finalul era unul fericit şi au încercat să întregească intriga, oferind soluţii ingenioase pentru a-l scăpa pe fiul de faraon de soarta cea vrăjmaşă. Au existat şi opinii precum că destinul nu poate fi schimbat şi de aceea ursita prinţului egiptean era să moară.
Însă indiferent de finalul ales, important este modul în care prinţul egiptean alege să-şi trăiască viaţa: tânărul preferă să-şi înfrunte soarta, trăind printre oameni, decât să rămână izolat de lume, în sanctuarul construit de tatăl său. Ştiind că soarta îţi este potrivnică tu,  cititorule,  ce ai alege? Citeşte aventurile fiului de faraon şi află dacă alegerea lui a fost cea potrivită.
După care, călătoreşte în trecut şi află mai multe despre uluitoarea civilizaţie a Egiptului Antic, din paginile de enciclopedie ilustrată ce însoţesc aventura fiului de faraon.”
Conceptul cărţii este atractiv, îmbinând scenariul dinamic al benzii desenate cu caietul pedagogic de la finalul cărţii, de unde cititorul poate afla (şi mai ales vedea desenate)  multe lucruri interesante despre Egiptul Antic.
Banda desenată  ocupă 40 de pagini din carte  şi  este desenată acceptabil  de Flavius Pătraşcu, ţinînd cont că stilul realist este unul foarte dificil.  Decupajul este modern, încercând să sugereze dinamismul impus de scenariu, iar cele câteva stângăcii grafice sunt estompate prin paleta cromatică agreabilă folosită.
Cartea costă doar 15 lei şi poate fi comandată la  adresa www.isashop.ro.




Flavius Constantin Pătraşcu s-a născut pe 17 septembrie 1974 la Buzău. În prezent locuieşte la Bucureşti şi lucrează în domeniul animaţiei 2D. Autodidact, el a învăţat să deseneze citind benzile desenate din revista Pif Gadget. Personajele sale preferate sunt Rahan, Pif, Asterix şi Corto Maltese, după cum aflăm de pe blogul revistei Comics (de unde am reprodus şi autoportretul său).
Autoportret
El a publicat de altfel, pe parcursul anului 2012, câteva scurte BD în paginile acestei reviste, toate desenate în stilul comic:
-         în nr. 8   Cântec, după o poezie de Nichita Stănescu
-         în nr. 9   Super Hero şi Chuck Norris
-         în nr. 10 – Croco, povestiri cu crocodili.
Să sperăm că vom mai avea ocazia să citim şi alte benzi desenate de Flavius Pătraşcu.



Dodo Niţă

Notă. Fac apel pe această cale, către editori, să ne ţină la curent cu apariţiile din domeniul benzilor desenate şi al cărţilor ilustrate de autorii BD, pentru a putea, la rândul nostru, să informăm în timp util cititorii despre ele.

Un comentariu:

nemes_meda spunea...

Bravo omule, în sfârșit ceva frumos, interesant și unic