marți, 29 ianuarie 2013

La mulţi ani, Viorel Pîrligras!



Autoportret (C) Viorel Pîrligras
Viorel Pîrligras s-a născut pe 29 ianuarie 1959 la Tr. Severin. În copilărie se mută, împreună cu  familia, la Craiova, unde trăieşte şi astăzi.
Grafician înnăscut (moştenind  talentul mamei sale, profesoară de desen) Viorel Pîrligras desenează de când se ştie. Nu-i de mirare deci că, deja în  1970,  primeşte o diplomă de merit la primul concurs naţional BD „Aventurile  colegului Minitehnicus”. Iar doi ani mai târziu, la doar 14 ani, câştigă premiul I la concursul BD „Minitehnicus are o idee !”. Planşa premiată, Tunelul timpului va apare - în culori -  în nr.3/ 1973 al revistei Racheta Cutezătorilor, marcând astfel debutul său.

In anii ’80 începe să frecventeze cenaclul  SF “Henri Coandă”  şi apoi chiar înfiinţează un alt cenaclu “ Victor Anestin”, intrând  în mişcarea fanilor SF din ţara noastră. Scrie şi publică literatură SF dar continuă să şi deseneze . Astfel, în 1984, la CONSF Cluj-Napoca expune şi este premiat pentru primul BD tridimensional din România, Picturi pe cer.
(c) Viorel Pîrligras
În acelaşi an, în  almanahul Anticipaţia  îi apare primul episod din seria aventurilor personajului său fetiş, Fergonautul: Un animal fantastic. Următoarele două vor fi publicate în almanahul Ştiinţă şi Tehnică: în 1985- Stare nevrotică algoritmică în efectuarea cubului Rubik-fergonaut şi în 1987- Noile frontiere ale cunoaşterii fergonautului. Tot în almanahul Anticipaţia îi vor apare alte benzi desenate, Contact eşuat, Raport, Amintiri şi mai ales Poarta,  considerată de bedefili drept una dintre cele mai importante BD româneşti ale deceniului 8.

Prima mea dedicaţie de la un desenator de BD. Cred că şi pentru Viorel era prima oară când dădea un autograf.
Intre 1988-1989 editează  revista naţională  SF Orion  (4 nr. x 150.000 exemplare) în care publică benzi desenate SF: Înăuntrul acesteia, în afara celeilalte,  Drum închis, Mitul (des. 1981), Clipe…,Vânătorul de mutanţi, după Daniel Sunjana.
In 1989 îi mai apare Dimineaţa unui faun în almanahul Ştiinţă şi tehnică.
(c) Viorel Pîrligras
In martie 1990, alături de mine şi un al treilea amic, înfiinţează prima editură particulară din Craiova, SFVA. În cadrul său editează  revista 467 (12 nr. x 50.000 ex.), în care publică BD-ul Noaptea erorilor (desenat în  1980) şi mai ales propriul său album,  Escală pe Tobra (desenat în  1978), care va fi premiat la Convenţia SF  ROMCON’91-Buzău.În 1991,  în  revista ieşeană IMAGO (număr unic) este publicat BD-ul său Bâlciul (des. 1982). Anii următori, în cele 3 numere ale revistei DESANT( tot din Iaşi) îi apare, în culori, banda desenată Aurul planetei (des. 1976-1977).
In 1992 preia personajul Inspectorul Florentin de la desenatorul Valentin Tănase şi publică în Universul Copiilor un nou episod din aventurile acestuia ( pe  scenariul lui Ovidiu Zotta).In acelasi an, în nr. din 19 decembrie al ziarului AZI publică un strip în culori cu Pierre Pascal la Salonul BD Timişoara’92.
Intre 1992-1995 publică săptămânal în paginile revistelor Pop, Rock & Show  si  Vox Pop Rock, mai multe zeci de stripuri din seria Polifonia., inventând astfel un nou gen BD românesc: “BD rock”.
În  1993, în suplimentul BD Strip Top al ziarului Renaşterea Bănăţeană din Timişoara îi apare parodia după Alexandre Dumas, Contele de Morte Cnisto. 
Tot în acelaşi an, în seria “Pop, Rock & Show Clip” publică BD rock realiste, „adaptări” ale unor cântece de succes: Balada destinului, muzica Nicu Alifantis, text George Ţărnea, Călătorie spre vârful cunoaşterii, piesă a grupului Octave,  Stan a trupei Timpuri noi.

În 1993 am participat, împreună cu Viorel Pîrligras, la festivalul BD de la Charleroi (Belgia)
În 1994, în revista Orfeu din Orion (nr.0 ) publică Orfeu-cântul 467 (des. 1991-1992), în  Vox pop Rock  îi apare Cântecul tăcerii, BD rock realist iar în primul (şi singurul) număr al revistei ieşene Snif  este republicat Vânătorul de mutanţi, într-o nouă compoziţie grafică.
In 1995 reînvie celebrul personaj Haplea, pe care îl aduce în zilele noastre, timp de 3 episoade   (în versuri) în paginile ziarului Realitatea Bănăţeană. Tot aici îi mai apare Totul despre Fergonaut şi sex,  iar două stripuri din seria Cosmogonii  sunt publicate în Curierul naţional.
In fine, în acelaşi an mai publică în Haz în Vacanţă, O lume perpendiculară, sc. Pierre Pascal.
In 1995 imaginează  căţeluşul Oscar, cel mai longeviv personaj al său.  Peripeţiile sale apar în stripuri cotidiene, mai întâi în Realitatea Bănpţeană,   apoi în Gazeta de Sud  şi Opinia Craiovei  iar apoi  continuă în ziarul ieşean Evenimentul , zilnic, pana in 2007. In 2003 Viorel Pîrligras va primi trofeul “Sandu Florea” pentru cea mai bună serie de stripuri din România, Oscar (peste 5000 de episoade). Cu vreo trei  ani înainte, îi oferisem, din partea Asociaţiei Bedefililor, premiul „Oscar” al benzii desenate româneşti. 

(c) Viorel Pîrligras
In 1996 îi mai apar Escală pe Tobra, în culori, în serial, în Mini  AZI , Bate şi ţi se va deschide, BDSF realist, în almanahul Rebus şi este republicat Haplea ( 4 ep), în AH, BD!
(c) Viorel Pîrligras
Intre 1996-1997  Viorel Pîrligras editează o nouă publicaţie SF, Omega, “magazin al imaginaţiei”. In cele trei numere apărute putem citi, alături de prozele sale şi ale altor autori, BD-ul realist în serial,  Nostalgic Blues precum şi unul comic, SF-ul, această necunoscută, cu Radu Honga în rolul principal.
In 1999 editează un alt “magazin al imaginaţiei”, Constelaţia Orion, în numărul său unic publicând începutul unei noi BD, Orfeu. Tot acum apare şi suplimentul Eclipsa  al Jurnalui de Dolj cu o nouă BD, Misterele Băniei.
Anul următor Marian Mirescu redesenează  povestirea BD a lui Viorel Pîrligras, Prinde Visul! (desenată iniţial în 1990 şi neapărută niciodată) şi o publică într-o altă revistă BD craioveană, AH, BD!.
În 2002  îi apare albumul  Caragiale: D-l  Goe. Amici. Telegrame, la editura Allfa din  Bucureşti , album pentru care primeşte Marele premiu la concursul de carte pentru copii “Micul Prinţ 2002” dar beneficiază şi de o cronică elogioasă semnată de  profesorul universitar Ion Manolescu, în Observatorul Cultural.

Intre 2002-2004 Viorel Pîrligras este redactor şef al primei (şi singurei, până acum)  reviste româneşti  de informaţii şi analiză  a benzii desenate, Fergonaut, în care publică articole despre BD şi republică BD-urile cu Fergonautul (publicaţie editată la iniţiativa subsemnatului). 


În 2003, am participat, împreună cu Viorel Pîrligras, la festivalul BD de la Torino (Italia)
Intre 2005-2008, este director artistic al unei noi reviste culturale din Craiova, Autograf  MJM, în care publică o nouă serie de stripuri, Vivisecţii,  şi traduce, pentru prima oară în România, o BD africană, Cuplu model, cuplu blestemat, des. Senga Kibwanga, sc. Alain Delville.
(c) Viorel Pîrligras
 Între  2008-2011 Viorel editează, tot la Craiova,   revista lunară pentru copii preşcolari, Oscar, în care personajul său este mascota publicaţiei. Revista este tipărită sub egida Asociaţiei Culturale Craiova, dar apariţia sa este stopată în urma unui mini-scandal declanşat de viitoarea primăriţă a Craiovei,  Lia Olguţa Vasilescu (fosta sa colegă de redacţie la cotidianul local Cuvântul Libertăţii)   care reproşează directorului asociaţiei, în acelaşi timp consilier al prefectului de Dolj,  că ar primi sponsorizări de la instituţii ale statului: 7.000 de lei anual de la Primăria Craiova şi 60.000 lei în decembrie 2010, de la Compania de Apă Craiova.
(c) Viorel Pîrligras
Contrazicându-şi propriile aserţiuni, cum că „banda desenată în sistemul vechi,nostalgic”, nu a prins în zilele noastre pe piaţa românească”, în toamna lui 2012  Viorel Pîrligras,  împreună cu amicii  Cristian Ciomu şi Marian Mirescu,  editează revista BDC (Banda desenată Craioveană) în care publică propriile lor "oldies but goldies" benzi desenate dar şi ale unor creatori sârbi. A apărut numărul O şi este anunţat numărul 1 chiar pentru aceste zile.

Cu un an mai devreme Viorel  şi-a deschis şi site-ul Lumi Paralele, a început să participe la Eurocon-uri din alte ţări, a reactivat cenaclul SFVA  şi a fost chiar co-organizator al ROMCON-ului de la Timişoara, renăscând ca pasărea Phoenix din cenuşa iluziilor sale.
Toţi fanii săi  sau, cel puţin, toţi cei care citesc acest blog, îi urează, într-un glas, 

 La mulţi ani, Viorel Pîrligras!



"Titi Duru' din imaginea de mai sus nu este altu' decat Dodo, marele Papa al benzii desenate romanesti !!!.." a descoperit  Sorin A. în almanahul Anticipaţia






3 comentarii:

Mircea Arapu spunea...

Titi Duru' Papa Dodo, bravo  !
Ma alatur si eu sa îti felicit compatriotul.

Costel BD spunea...

La multi ani Viorel Pirligras!
Succes in continuare.

Anonim spunea...

Nu stiam de existenta numarului 3 al revistei Desant. Aveti poza cu ea, va rog, daca se poate? Multumesc!