În cele patru
planşe autorul condensează o uriaşă doză de umor nebun, realizată prin comicul de
limbaj, comicul de situaţie şi mai ales prin grafismul său unic.
Adrian Barbu demonstrează prin această BD cum se realizează
profesionist un echilibru grafic, cum
trebuie jonglat alb-negrul cu o a treia culoare (*) pentru a asigura maximum de expresivitate într-o planşă.
Priviţi cum
desenează Barbu – doar din câteva linii - personajele şi decorul minimalist, priviţi cum ştie
să pună în pagină baloanele, pentru a nu împiedica lizibilitatea planşei. E
clar că autorul a înţeles şi şi-a însuşit la perfecţie regulile “liniei
clare” a marelui Hergé.
Bucuraţi-vă
privirile cu fizionomiile haioase ale personajelor.
Şi, apropo, aţi remarcat cum – ca un adevărat regizor – Adrian Barbu animă doar
două personaje? Da, în ciuda aparenţelor, sunt doar două: Nastratin Hogea şi personajul colectiv – acel cor
antic din tragediile greceşti. Doar că, dacă în antichitate corul se auzea pe o
singură voce, aici “auzim” o adevărată cacofonie, amplificând efectul comic.
Citiţi şi vă
bucuraţi!
Dodo Niţă
(*) Pentru a înţelege şi
mai bine, comparaţi combinaţia alb-negru şi o culoare la Adrian Barbu cu cea folosită în albumele
din colecţia Stadion.
Mulţumim, Adrian Barbu, pentru că exişti. Şi ne răsfeţi cu aceste minunate benzi desenate!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu