Bibliografia benzii desenate româneşti

Anul acesta se împlinesc 25 de ani de când am publicat primul meu articol despre benzi desenate. Apărea în decembrie 1988, în revista Orion, şi-i datorez în întregime acest lucru lui Viorel Pîrligras. Am povestit despre  debutul meu  în ediţia 2010 a Istoriei BD.

De atunci şi până în prezent am publicat mii de articole,  despre banda desenată în general,  şi BD-ul românesc în special. Am publicat şi mai multe cărţi despre cea de-a noua artă.

Astăzi volumele semnate de mine se găsesc în bibliotecile a sute, poate chiar mii  de pasionaţi dar pot fi consultate şi în bibliotecile publice (mi-au fost semnalate în cele  din Constanţa, Bucureşti, Cluj, Timişoara, Craiova, etc.), ba chiar în bibliotecile Centre Belge de la Bande  Dessinée de la Bruxelles (Belgia)  şi Musée de la Bande dessinée de la Angouleme (Franţa).

Unele dintre ele au servit ca bază de documentare pentru teze de licenţă (a se vedea lucrarea lui Cătălin Buzoianu de pe acest blog), teze de doctorat (Gelu Teampău,  Mit şi Banda desenată, editura  Institutul European, Iaşi, 2012) sau în lucrări de profil precum Benzile desenate şi canonul post-modern, autor Ion Manolescu, editura Cartea Românească, 2011.

În Franţa, unele dintre ele se regăsesc în bibliografiile studiilor BD Guide 2005 – Encyclopedie de la Bande Dessinée, de Claude Moliterni (care coordonează un  întreg colectiv), editura Omnibus, Paris, 2004, La Bande Dessinée, de Annie Baron-Carvais, editura Presses Universitaires de France, Paris, 2007 sau  Comment Hergé a creéé le „Sceptre d`Ottokar”, de Jean-Loup de la Bateliere, editura Bédéstory,  Franţa, 2010.

(Deschid o paranteză: prima persoană care a scris despre banda desenată românească în Franţa, mai precis în Histoire Mondiale de la Bande Dessinée, editura Pierre Horray, 1980, a fost Mircea Arapu – şi o să vedeţi mai târziu de ce fac această precizare).

În Portugalia, articolul meu „Dicţionar BD: José Ruy” apărut în Mini Azi nr. 124/1995, este citat la bibliografia  monografiei José  Ruy – Riscos do natural, scrisă  de Leonardo de Sa &  Antonio Dios de Deus  şi  publicată de editura Ancora în 2001. Ca o curiozitate, pe ultima copertă este reprodusă  prima pagină din banda desenată de José Ruy,  Historia da Cruz Vermelha, tradusă în... româneşte!

Mai nou, am văzut că monografiile scrise de mine au servit drept surse de documentare a articolelor publicate pe Wikipedia despre marii noştri creatori de BD: Puiu Manu, Livia Rusz, Sandu Florea, Burschi.

In fine, unele dintre cărţile mele  servesc drept bibliografie obligatorie la cursul Interferenţa text/imagine/ludic în educaţia copilului (Universitatea Dunărea de Jos, Galaţi) sau la concursul organizat în 2012 de Universitatea Dimitrie Cantemir din Bucureşti, pentru funcţia de conferenţiar  la disciplina „Limbă, cultură şi civilizaţie franceză. Interferenţa text-imagine- ludic în educaţia copiilor . Teoria şi practica analizei gramaticale”.

Pe coperta acestei cărţi se poate vedea harta Syldaviei, reconstituită de mine

De aceea am considerat că este timpul, răspunzând astfel şi la  cererea unor noi prieteni, pe care mi i-a adus banda desenată în ultimii ani, să povestesc despre geneza fiecărei dintre aceste cărţi, mai ales că, aşa cum veţi vedea, la realizarea lor am antrenat şi alţi prieteni bedefili ai mei – la momentul respectiv.

Dodo Niţă