vineri, 1 iulie 2016

Sandu Florea & Victor Drujiniu: “Chowned” în “Incredible Hulks”




  
Ca să vedeţi cât de mică e lumea BD-ului (de calitate, bineînţeles) doi autori români, fără să se cunoască vreodată, au colaborat la realizarea unei benzi desenate americane, pentru editura Marvel.
 Veteranul Sandu Florea (New York) s-a „întâlnit” cu  tânărul Victor Drujiniu (Timişoara, dar pe care aţi avut ocazia să-l cunoaşteţi la Comic Con-ul de la Bucureşti) în paginile numărului   617/ ianuarie 2011 din revista Incredible Hulks.
În acest număr  se încheia mini-seria Dark Son, scrisă de Greg Pak şi desenată de Barry Kitson şi mai este  publicată şi o scurtă povestire de sine stătătoare, Chowned, în care Bruce Banner se aliază cu Amadeus Cho pentru a înfrânge un grup de centauri evadaţi din închisoarea celestă pentru … a fura bere dintr-o fabrică.

 Scenariu este scris tot de Greg Pak, creionajul e realizat de  Victor Drujiniu iar  Sandu Florea trage în tuş povestea ce va fi colorată de Aaron Lusen.
La Salonul BD de la Bucureşti, în 2010,  fanii lui Sandu Florea am avut plăcerea să admirăm  câteva planşe originale din această BD, înainte de a fi publicată!



Niciun comentariu: