Parcă din ce în ce mai des găsim în paginile revistei România Literară, cea mai citită revistă culturală din ţara noastră, articole despre literatura desenată (banda desenată).
În cel mai recent nr. al revistei,
nr. 30-31/ 22 iulie am citit cu plăcere articolul scriitorului Adrian Romilă, Un Ulise modern, care este, de fapt, o cronică de excepţie a albumului Balada Mării Sărate, de Hugo Pratt.
„E o baladă a unui Ulise
modern, care va plăcea tuturor dezrădăcinaţilor de real, tuturor
îndrăgostiţilor de mări sărate şi de geografile „desenate”, fie ei mici sau
mari”, concluzionează Adrian G. Romilă.
Vă invit să citiţi tot
articolul în paginile revistei România Literară, şi să descoperiţi cu aceeaşi
ocazie excelentul dosar de vară "Vacanţe şi cărţi", în care scriitori de seamă ai
României de azi povestesc despre vacanţele lor, dar şi despre lecturile în curs.
L-am remarcat printre
aceştia pe Răzvan Voncu, încă un
intelectual de seamă care nu ezită să recunoască: „am
făcut parte dintre copiii care aveau Pif-uri şi, în plus, ştiam şi franceză”...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu