Un articol scris de arh. Mati Botezatu
Universul artelor reuneşte domeniul de largă anvergură al tuturor manifestărilor exprimate distinct. Procesul artistic creativ devine
identificabil prin recunoaşterea componentelor, al resorturilor asemănătoare care
întrunesc demersul şi definesc unitatea organică a fenomenului. Măiestria
aplicată operelor denotă orientarea spre ansamblul de mecanisme, materialele de
lucru şi mijloace de exprimare individualizate. Componentele, rând pe rând
identificate, sunt invocate şi deplin conformate conceptelor teoretice prezente
în literatură, pictură, sculptură, arhitectură, muzică, dans. Traseul artelor mijloceşte
înţelegerea structurală a mediului prin ansamblul tentativelor trasate de
fiecare ramură în parte.
Analiza traseului evoluţiei este iniţial înfăptuită
prin formulare de tatonări empirice. Mai apoi, răspunsurile întrevăd
posibilitatea descifrării reprezentării mentale originare şi apreciază originalitatea
ei. Rezumatul reacţiilor exprimate este sintetizat în volumul atot-cuprinzător
a ceea ce se numeşte Istoria artelor.
Din primele observaţii aplicate fenomenului se poate extrage
ideea paralelismului aproape evident dintre graficul cursului existenţei vieţuitoarelor
şi diagrama itinerariilor parcurse de trăirile aristice comasate în curente
artistice. Altfel spus, traiectul vietăţilor
(regnul vegetal şi animal) este contrapus manifestărilor existenţei
operelor de artă, alăturarea care dezvăluie înscrisuri simetrice.
Îmi amintesc declaraţia lui Cézanne, unul dintre
demolatorii axiomei tabu, exprimare fundamentală definirii picturii: « reprezentarea
realităţii trimensionale aplicată spaţiul bidimensional al pânzei support ».
Perceptul
teoretic recunoscut de veacuri a devenit una dintre contradicţiile persistente acceptate până la
sfârşitul secolului al IXX-lea. Pe atunci, dezacordul de abordare conceptuală devine
în parte respins doar de practica şcolii picturii nipone. Stampa japoneză interpune
diminuarea efortului creditat perspectivei clasice, efect perfecţionat,
consacrat de mişcarea renascentistă. În cazul noii viziuni provenite din
îndepartata Asie, sugerarea planurilor succesive determinate de profunzime
înseamnă acceptarea novatoarei formule teoretice, o altă exprimare prin care se
reprezentă şi se organizează spaţiul pictural. Conjunctura celor două mari
abordări avea să fie actul de naştere al curentului impresionist. Ulterior, se
vor tatona noi termeni pentru transformarea desfăşurării artelor pe căi
multiple.
Dorinţa deschizătorului revoluţiei artistice de la
1880 - “să rămân mereu copil” - a
fost înţeleasă drept motorul persistenţei caracterului novator al artei.
Profesorul
meu de teoria arhitecturii a legat propoziţia invocată de un subiect cu sens aprofundat
de înţelegere. La început, a consolidat discursul analogiei traiectului vieţii
biologice cu parcursul artistic, prin asemănare cu graficul creşterii firului
de fasolă. Schema vizuală cuprinde evoluţia exprimată
pe două direcţii. Reprezentarea temporală (sensul segmentului orizontal) şi traseul
dezvoltării fizice a plantei (dimensiune
perpendiculara marcată în plan vertical), fixează momentul naşterii (notat punctul
zero, respectiv intersecţia celor doua axe). Linia lentă a inflexiunii corespunzătoare
debutului vieţii este continuată de segmentul de ascensiune în unghi accentuat,
zonă corespunzătoare maximei disponibilităţi, urmată de articularea către partiţia
declinuluii fizic, anunţat în prealabil de alt palier orizontal, de progresul minim,
la capătul căruia se prezumă sfârşitul.
Profesorul
tălmăcea visul lui Cézanne către tinerii
amatori în artă printr-o idee de relativă simplitate, dar cu atât mai greu de
realizat: în clipa momentului poziţiei de înălţime maximă, când este sesizată apropierea
stadiului de aplatizare a graficului, individul să adopte grefarea unui nou
ciclu ascensional, iar procesul să fie reluat de câte ori se găsesc resurse.
Sentinţa “să
rămâi
mereu tânar” este reformulată
şi capacitează îndemnul către imperativul
“să devii
mereu tânar” - ceea ce înseamnă
activarea efortului în sensul sugerat.
Un bun
exemplu este susţinut de întreaga activitate artistică a lui Pablo Picasso.
Arta, privita ca un sistem viu în continuă transformare, are capacitatea să-şi
orienteze mereu evoluţia, să dea proba regenerării.
Traiul vieţuitoarelor este supus capacităţii de
obţinere a hranei necesară supravieţuirii. Adaptarea poate îmbrăca forme
diferite, dovedind uneori aspecte neaşteptate. Una dintre acestea este
simbioza. Operele de artă au ajuns să revendice modelul vieţuitoarelor, fapt
devenit concluzia paralelei deja remarcată aici.
Considerate “organisme”, au dobândit reflexele propriului
trai. Noile “entităţi” artizanale devin posesoare de caracteristici biologice asemănătoare.
Se hrănesc prin susţinerea substratului, mediu format din persoane individuale
sau public larg. “Subvenţiile” atrase
confera suportul material necesar al costurilor practicării activităţii
artistice şi acoperirii prezenţei la solicitările pieţei. Dependenţa între
cerere şi ofertă semnifică o relaţie biunivocă.
Aspectul contopirii afective este formulat în
cazul când ramurile artei ajung pe poziţie de colaborare, în vederea atragerii
participării publicului în numar cât mai mare. Contextul poate determina o
anume “simbioză”, în temeiul unei atractii cauzată de puterea de seducţie
urmată de asemenea mariaje.
Afectivitatea survenită capabilă să “zămislească”
odrasle suportă calea propice multiplicării artistice. Procesul urmează cursul
identic al interacţiunii moleculelor din ADN din lanţul genetic ereditar
provenit de la părinţi.
Conexiunea artelor determină alt gen descendent cu
caracter viguros, mai bine adaptat, cu şansă de reuşită superioară. Este cazul
celei de a şaptea arte – cinematografia, apărută acum mai mult de un veac.
În perspectivă istorică, pentru prima oară sunt
comasate într-un produs coerent-unitar: literatura, artele vizuale, teatrul,
muzica, dansul, arhitectura şi alte derivate ale artelor. Comuniunea aduce
succes colosal. După un timp, fenomenul capătă conotaţiile unei adevărate explozii extinsă pe
scară industrială, modelând arta metisă la dimensiunea mega afacerii. Mai
presus de toate beneficiile materiale sunt câştigul rezultat prin
diversificarea spectrului manifestărilor formelor de viaţă artistică.
Tema atinsă în decursul prezentării a fost
extinderea observatiei precedente asupra unei noi platforme, supusă
corespondenţei identice. Evenimentul asemănător se petrece odată cu naşterea
celei de a noua artă: banda desenată
– domeniu probabil, nu chiar la acelaşi nivel. Fericita uniune este rezultatul
întâlnirii “coup de foudre” dintre literatură
şi artele vizuale (grafica şi pictura). Reevaluarea ariilor componente a
modificat capacitatea de revigorare, iar mutaţia survenită a orientat parcursului
viitor al BD-ului.
Popularitatea benzii desenate a început
odată cu ideea ilustrării textului în jurul căruia porneşte de la răspunsul dat
dorinţei de vizualizare a naraţiunii. Acţiunea capătă atractivitate şi câstigă surplusul de participare afectivă a
cititorului. Comunicarea între autori şi consumator (public) se intensifică,
deşi abordarea noii situaţii înseamnă cooptarea suplimentară a unui
autor/grafician interpus între povestitor şi consumator. Aportul adus de
autorul solicitat este să materializeze conceptul vizual rod al imaginaţiei,
câştig realizat datorat capacităţii de punere în operă a procesului mental.
Debutul benzilor desenate a fost determint
în dimensiunea presupusă de distracţie, amuzament, umor. Sub semnul acestor
aşteptări s-a început parcursul zecilor de ani. Publicul ales erau copiii
cumpărători şi părinţii plătitori.
 |
| Wilhelm BUSH “Max şi Moritz” |
Epoca periodicelor Vaillant şi Pif accentuează tendinţa creionată adresată copiilor de toate
vârstele. Astfel, benzile desenate se confundă interesului arătat de cei de mici pentru divertisment. Suma apariţiilor
istorice pregătesc terenul fertil pentru educarea generaţiilor în abc-ul
artelor şi sunt gata să accepte noile orientări apărute în manifestările bd contemporane.
 |
| LOUIS CANCE “Pif” |
In perioada PIF, fapte trăite de contemporanul fericitei întâlniri care am
fost atunci, epocă evocată cu alte prilejuri, am remarcat, în etapa de maximă
audienţă a revistei, un fenomen manifestat cu prudenţă, purtător de consecinţe
decisive ale orientărilor ulterioare.
 |
| MANDRIKA “Concombre masque” |
 |
DELINX & GODARD “La Jungle
en folie”
|
Îşi
fac loc printre temele de divertisment majoritare în publicaţiile timpului, subiecte
care fac preocuparea altor categorii de vârstă: adolescenti, tineri, adulti
(sau mai precis la nivelul de intelegere presupus de maturitate). Nivelul
producţiilor creşte în complexitate şi solicită capacitate intelectuală sporită,
dovada experienţei, maturizarea nivelului
de receptarea comunicării, utilizarea unui solid bagaj de cunoştiinte. Mai
târziu, publicul astfel definit devine o ţintă bine conturată. Convinşi de
argumente, laolaltă, comentatori, critici şi public contribuie la încredinţarea
statutului “a noua artă” remis benzilor desenate în anii ‘70.
 |
| Hugo PRATT: Corto Maltese “Balada mării sărate” /1976 |
Lărgirea audienţei şi dorinţa atragerii
numărului crescut de public obligă promotorii produselor să specifice în
cataloagele de prezentare specificarea categoriilor cărora le sunt adresate
albumele: kid strip, copii, adolescenţi; tineri, adulţi (sau corect formulat - la
nivelul de înţelegere al persoanelor mature), umor, strip, roman sau nuvelă
grafică, comics, manga, erotic, ficţiune, stiinţifico-fantastice, fantezii
erioce, istorice, aventuri, didactice, girl strip, etc. …
Anii Pif au consacrat încadrarea seriei Corto
Maltese în rândul albumelor pentru nivelul cititorilor adulţi, iar Hugo Pratt
printre autorii deplinei maturităţi. De altfel, autorului şi operelor sale i s-au consacrat volume importante de
studii, analize, eseuri, monografii, prezentări în care este consemnat drept
maestrul incontestabil al benzii desenate moderne.
Seria Maltese a devenit simbol iconografic
al fenomenului alăturat acum câteva decenii concertului artelor.
În lucrarea “Hugo Pratt nomad în Corto - viaţa
ca o bandă desenată”, scriam : “Am
realizat destinaţia potrivită ca fiind adresată categoriei de vărstă care
solicită un anumit nivel de maturitate capabilă să depăşească cea tradiţional
asociată vârstei şi preocupărilor copiilor”.
Maestrul asimilat Veneţiei “poate fi asemuit personalităţii parcă
extrasă din epoca renascentistă, a cărei viaţă întrepătrunde opera definită de
trăsătura lipsită de îndoială privind originalitatea profundă. Creatorul a
întruchipat şi a elaborat un ansamblu arhitectonic coerent al volumelor, pe
care le-a comasat într-un conglomerat armonios închegat universului prattian”.
Confuzia, probabil plecată la adoptarea
denumirii editurii Cartea copiilor
notificată scriptic înaintea deciziei publicării seriei, induce trimiterea spre
o categorie de public care urmează să fie instruită pentru savurarea producţiilor
de acest calibru. Ar fi fost bine ca iniţiativa să debuteze sub un alt label: Cartea tinerilor …
Ambiguitatea nu este motiv să umbrească aprecierea
verdictului ferm: cel mai important eveniment editorial şi bucuria de a fi
părtaşi actului cultural întreprins pe teritoriul autohton. !
Va urma …
 |
| Notă. Cei interesaţi de acest interesant volum de exegeză pot să ne scrie pe adresa blogului. |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu