marți, 20 iunie 2017
« Maratoanele de lectură » – comunicat de presă
În
februarie, noii maratoniști înscriși în cursă au folosit conținutul lecturilor lor în scopul dezvoltării
personale. Unii au abordat gestionarea fricii, alții au intrat in tainele inteligenței emoționale sau au citit despre cum și de ce să găsești echilibru între viața profesională și cea personală.
Maratoniștii lunii martie au ajuns toți la concluzia că preferă să vadă o piesă de teatru decât să o citească. De aici și numărul mic de pagini parcurse de ei. Dar
poate alți viitori maratoniști vor fi mai pasionați de genul acesta ?
În luna
aprilie, maratoniștii au profitat de vacanța de Paști și au citit cărți science fiction și fantasy. Unul dintre maratoniști, pasionat de acest gen de literatură, a
parcurs chiar 6383 pagini. Este evident că a preferat să citească decât să
participe intens la prepararea bucatelor de Paști, care oricum pot fi în număr prea mare
uneori.
Și a venit mai, luna mai cu parfum de istorie,
de biografii și memorialistică. Și au citit maratoniștii despre viața unora dintre membrii Casei Regale Române,
despre cum unele personalități au influențat desfășurarea celor două războaie mondiale sau
despre cum au trăit și gândit unele personalități.
Urmează maratonul
lecturii benzilor desenate în iulie și a cărților de dragoste în august ! »
Maratoanele de lectură
sunt organizate de Asociaţia
« Comunitatea Noastră ».
Mai multe informaţii, aici :
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu