Ştiu că
mulţi dintre dvs., dragi prieteni, sunteţi pasionaţi nu numai de benzi desenate
ci şi de istorie în general, şi de istoria ţării noastre în special (şi nu, Marius, nu
doar la tine mă refer). Aşa că
astăzi vă voi povesti despre o
carte la a cărei lansare am participat joia trecută şi care pentru mine a
constituit o revelaţie şi dezlegarea unui mister care mă bântuia de peste 30 de
ani.
În 1980 Marin
Preda pomenea ceva - în Cel mai iubit dintre pământeni - despre un ziarist grec sosit în România în 1948, după
înfrângerea generalului Marcos, dar nu se înţelegea că a fost vorba despre un
război civil.
După 1990
am fost coleg cu doamna Partenia (de la care am învăţat atât meserie, cât mai ales
omenie) şi ea mi-a povestit că părinţii săi erau greci, că în Craiova
exista în anii 60 o mică colonie de greci dintre care unii se reuneau în
fiecare duminică în scuarul English Park din spatele Comitetului Judeţean de
Partid, pentru a schimba noutăţi, fără
însă să-mi spună cum ajunseseră acolo, sau că, la
sfârşitul anilor 40, ar fi existat un război fratricid între grecii comunişti şi
cei “monarho-fascişti”.
Tot ce
doream să aflu despre acest subiect am găsit acum în volumul Războiul Civil din Grecia (1946-1949) şi emigranţii politici greci din România (1948-1982),
documentat vreme de 15 ani şi scris de Apostolos Patelakis (Editura Cetatea de
Scaun, 2017).
Profesorul
Patelakis îşi începe studiul cu războiul greco-italian (1940-1941) şi cotropirea Greciei de către
armata germană (1941) pentru a explica
naşterea Mişcării de rezistenţă de
sorginte comunistă şi transformarea acesteia într-o Armată Democratică Grecească, în 1946. Armată care va purta un teribil război fratricid contra guvernului legal, dar pe care îl va pierde, fiind trădată tocmai de "fraţii" lor ideologici şi în special de generalissimul tartor I.V. Stalin.
După care,
în cel de-al treilea capitol, narează evacuarea supravieţuitorilor gherilei
comuniste, dar şi familiilor acestora, în
ţările din lagărul comunist şi mai ales
în România, unde a funcţionat multă vreme conducerea Partidului Comunist Grec,
cu un post de radio clandestin, organe de presă şi literatură de propagandă.
Apostolos
Patelakis detaliază, sub formă de capitole separate, fiecare eveniment important din toată această
perioadă, explicând foarte clar şi coerent, ce s-a
întâmplat de fapt între 1940-1996 (abia în
acest an, cu care se încheie volumul, conducătorii statului român au catadicsit să acorde
pensii cetăţenilor greci repatriaţi, pentru munca prestată în România).
Unul dintre
capitolele care m-a impresionat cel mai mult este “Răpire” sau “salvare”? Evacuarea copiilor în ţările de democraţie
populară, în care autorul narează cu strictă imparţialitate faptul
că zeci de mii de copii, orfani
sau abandonaţi de părinţii plecaţi la luptă, au fost transferaţi din regiunile greceşti pe cale
de a fi pierdute de gherila comunistă, în diferite ţări socialiste şi în special în România.
Aici ei au avut parte de condiţii foarte bune de viaţă şi de studii (comparativ cu zona de război
în care trăiseră până atunci) dar erau şi
îndoctrinaţi cu ideologia comunistă şi, mai îngrozitor, sute de tineri adolescenţi
au fost aduşi înapoi în Grecia şi siliţi să moară pentru un ideal străin.
Meritul autorului
în scrierea acestui volum este cu atât mai mare cu cât el însuşi e fiul unei familii
de greci refugiaţi în România ca urmare a războiului
fratricid. Apostolos Patelakis s-a
născut la Craiova,
unde a absolvit liceul Nicolae Bălcescu şi Facultatea de Istorie-Geografie. La vârsta maturităţii s-a
lămurit însă de "binefacerile" comunismului şi în 1979 se repatriază, cu
tot cu familie, în Grecia, stabilindu-se la Salonic, unde va preda limba
română.
În fine,
ceea ce doresc să vă mai spun este faptul că fiecare dintre cele 378 de pagini este fascinantă, iar eu – a doua zi după ce am cumpărat
această carte - am citit-o toată
după-amiaza, seara şi o bună parte din noapte, fără să pot s-o las din mână.
M-a
impresionat nu doar stilul limpid în care este scrisă, precum şi tonul echilibrat,
sine ira et studio, al autorului, dar şi abundenta documentaţie consultată (majoritatea paginilor au note de subsol).
Pentru mine
Apostolos Patelakis este un Vladimir Tismăneanu grec (“grec-oltean”, cum l-a
prezentat pe dl. Patelakis profesorul Gheorghe Onişoru, cel care a îngrijit din punct de vedere
ştiinţific această ediţie a cărţii) şi,
culmea, se pare că şi destinul lor a fost foarte asemănător: părinţii lui Vladimir, Leonte şi
Hermina, au luptat şi ei într-un război civil, cel din Spania, iar Vladimir a renegat ideologia părinţilor săi şi
a plecat şi el din România în 1981, devenind profesor şi cercetător la universităţi din Statele Unite.
Monumentalul volum Războiul Civil din Grecia (1946-1949) şi emigranţii
politici greci din România (1948-1982) este
o carte unică, nu doar în
România, ci şi în Grecia, pentru inedita abordare a acestor evenimente triste
din viaţa poporului grec.
El însă
este extrem de interesant şi pentru cititorul român, care va găsi numeroase informaţii necunoscute până acum despre aspecte ale politicii Partidului Comunist Român din
aceea perioadă.
Un singur
lucru nu explică această carte, şi niciunul dintre sutele de volume de istorie
contemporană pe care le-am citit după 1990: cum pot oameni care uneori chiar se
cunosc între ei (concetăţeni, vecini, colegi, prieteni, rude) să se urască, să
se bată şi să se omoare în numele unei religii sau ideologii?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu