Harap alb continuă… cu numărul 3

Cu o punctualitate de metronom, parcă făcând în ciudă cârcotaşilor,   pe 15 februarie  a ieşit  pe piaţă numărul 3 al revistei Harap Alb continuă…

Sub coperta atrăgătoare, atât de realist desenată că îţi vine să te fereşti, să nu te trezeşti cu sabia de foc în plină figură, echipa Mihai Ionaşcu (scenarist), Andrei Moldovan (desenator) şi Octav Ungureanu (storyboard-er) propun tinerilor lor cititori continuarea aventurilor clasice ale lui Harap Alb, povestea lui Setilă şi legenda lui Dragobete.

Mircea Arapu - TOP 10 BD din perioada socialistă

Mircea Arapu nu este doar cunoscutul desenator al personajelor Pif & Hercule, Placid & Muzo, Arthur le Fantome, în paginile celebrei reviste franceze  Pif Gadget, ci şi un pasionat colecţionar de BD româneşti. Când s-a stabilit în Franţa, în 1978, şi-a pus în bagaje, în primul rând, colecţia sa de BD româneşti.
De la Paris ne-a trimis astăzi propriul său "Top 10 al benzilor desenate românesti,  publicate înainte de decembrie 1989, personal şi foarte subiectiv" :

Editura Paladin lansează 4 mari romane SF la librăria Bastilia

Festivalul Internaţional al Benzii Desenate, Angoulême 2013

- Spicuiri -

„Angoulême, c’est un rêve d’enfant”, a spus Abel Lanzac – cel care semnează scenariul Celui mai bun album, Quai d’Orsay (Christophe Blain; Abel Lanzac) – când a primit premiul anul acesta la cea de-a 40-a ediţie a Festivalului Internaţional al  Benzii  Desenate de la Angoulême, desfăşurat între 31 ianuarie şi 3 februarie.

E un vis pentru toată lumea bedefilă care îşi organizează timpul între „înainte” şi „după” festival, într-un orăşel liniştit şi mai deloc aglomerat în restul anului ce devine pentru patru zile un furnicar în toată puterea cuvântului. Anul acesta, de pildă, au fost mai bine de 200 000 de vizitatori care s-au perindat de la un chapiteau la altul, de la Espace Franquin la Cité internationale de la bande dessinée et de l’image, de la Musée de la Bande dessinée la Théâtre d’Angoulême, de la o conferinţă la alta, de la o dezbatere la alta, de la o proiecţie la o expoziţie, de la o lansare de carte la o şedinţă de dedicaţii, de la standurile numeroaselor edituri la concertele de desen. Lumea s-a perindat, dar a şi stat la cozi: ori să intre în pavilioane, ori să primească dedicaţii pe albumele proaspăt cumpărate de la marii sau micii autori. Programul a fost stufos (aproape 400 de evenimente), suprapunerile – inevitabile, oboseala – pe măsură, iar satisfacţia – direct proporţională.

Am făcut o selecţie a evenimentelor la care m-am preumblat şi eu, cu maximă emoţie şi curiozitate, fiind pentru prima dată la acest festival. Şi iată ce compunere cu paralele inegale am făcut!

FLAVIUS PĂTRAŞCU: Soarta fiului de faraon

Întâmplarea (?) face să cumpăr de la mall o nouă carte de benzi desenate : Soarta fiului de faraon. Editată de Isa Multimedia din Bucureşti, în 2008, cartea se doreşte a fi una ludic  didactică, fiind subintitulată, de altfel, „bandă desenată şi enciclopedie”, şi adresându-se copiilor de vârstă şcolară, dar nu numai lor.

Iată cum este descrisă ea de editor:

Etalarea imposturii la Galateca!

Văzând că nu are nicio şansă să trăiască din propria sa "artă", dacă artă se poate numi ceea ce desenează el,  văzând că s-a închis şi robinetul ICR, A. Ciubotaru se ascunde în prezent sub labelul Muzeul benzii desenate (label desenat de agenţia de publicitate Headvertising şi plătit de Institutul Cultural Român, în caz că aţi uitat). El este obişnuit, de altfel – aşa cum fac toţi impostorii – să se ascundă sub tot felul de nume de împrumut sau sigle pompoase – îşi mai spune şi Pisica Patrata.

Institutul Cultural Român şi căpuşele sale

Atenţie! Acest articol nu este un pamflet la adresa Institutului Cultural Român şi nici la adresa fostului sau  actualului preşedinte!

În siajul Hardcomics-ului şi al Jumătăţii Pline s-a înscris cu brio şi auto-intitulatul “artist” şi “curator” A. Ciubotaru. Îl cunosc foarte bine pe respectivul, l-am ajutat şi promovat vreme de aproape 15 ani, pentru că am crezut în talentul său şi m-a impresionat cu dorinţa sa de promovare  (cel puţin la nivel declarativ)  a benzii desenate, fără să-mi imaginez vreodată că  omul – lipsit de orice fel de scrupule -  îmi va fura munca de 25 de ani, carnetul de adrese al autorilor de BD şi se va folosi de numele şi  reputaţia mea pentru a-şi umple buzunarele cu saci de bani  de la Institutul Cultural Român şi mai ales pentru a se promova pe sine  dar şi pe alţi impostori de teapa lui…

Absolvent al unei facultăţi de artă, el a înţeles la un moment dat al existenţei sale că nu va reuşi să trăiască niciodată de pe urma “operei” sale artistice şi, luând  exemplu  de la amicii  săi de la Hardcomics şi Jumătatea Plină (sprijindu-se reciproc, de altfel) el a purces temeinic la parazitarea instituţiilor publice, în special a Institutului Cultural Român, care i-a băgat zeci de mii  de euro în buzunar, sub pretexul că el ar fi “curator” de BD.

Administraţia Fondului Cultural Român – vaca de muls a Jumătăţii Pline

“Impostor” =  Persoană care caută să înșele, profitând de necunoștința sau de buna-credință a oamenilor; șarlatan, mincinos. ♦ Persoană care caută să se substituie altcuiva (pentru a lucra, a profita în numele lui). (dex online)

“Escroc” = Persoană care înșală pe alții și îşi însușește, prin mijloace frauduloase bunuri străine; pungaș, șarlatan. (dex online)

Am dat definiţia acestor două substantive pentru că le voi folosi adesea în cele ce urmează. Ele nu sunt injurii aduse persoanelor respective,  ci trăsături de caracter ale lor. Fără aceste trăsături, nu ar fi reuşit niciodată să înşele o instituţie a statului cu atâţia bani. Atenţie, eu nu-i acuz de furt pe aceşti oameni, ei sunt blindaţi cu acte pentru  banii încasaţi, la fel ca băieţii deştepţi din energie, industrie şi agricultură...

  Îi acuz doar de şmecherie, dar şmecheria  nu este imputabilă penal. Poate doar moral, dar ce mai înseamnă morala în ziua de azi? 

În cele ce urmează vă pun doar nişte informaţii la dispoziţie, ca un adevărat "culegător de informaţii", cum m-a numit în derâdere un acolit al lor... iar dumneavoastră, dragi autori de BD, judecaţi singuri câţi bani v-au revenit din cei încasaţi de Jumătatea Plină pe munca dvs.
 Dacă sunteţi mulţumiţi, colaboraţi în continuare cu ei, iar  eu vă aştept invectivele la adresa cunoscută.

Din păcate, în zilele noastre şi în această ţară, dacă  eşti un om  cinstit,  munceşti din greu pentru pâinea zilnică, respecţi  legile, nu minţi şi nu înşeli, atunci nu numai că vei muri de foame – more or less - dar vei ajunge în mod garantat victima impostorilor şi escrocilor. Şi mă refer mai ales la artişti, adevăraţii artişti care, datorită pasiunii lor pentru BD, sunt atât de uşor de dus de nas de escroci.

În anul 2006 s-a înfiinţat de către A. M. Pravicenco şi O. Avramesco asociaţia “Jumătatea Plină”. Scopul ei este de a sifona de bani cât mai multe instituţii culturale publice, româneşti şi străine. Astfel, după ce, până în anul 2010, ei au jumulit de bani Institutul Francez din Bucureşti (în perioada mandatului domnului director Didier Dutour) din acel an şi-au extins aria de acţiune şi la Administraţia Fondului Cultural Naţional.

In 2010 ei depun două proiecte pentru care au primit instantaneu finanţări.

Să le luăm pe rând.

Starea naţiunii…bedefile

După ce a traversat deşertul insucceselor şi ignorării de la sfârşitul anilor 90 şi începutul anilor 2000, banda desenată din România  a cunoscut un nou trend crescător după anul 2005.

În acest an s-au întâmplat mai multe evenimente importante, care au creat premizele renaşterii BD-ului la noi: apariţia  revistei Carusel care, chiar dacă nu a durat  decât vreme de două numere şi a fost un eşec financiar pentru editor, a reprezentat un jalon în istoria contemporană a fenomenului, şi a insuflat speranţă atât publicului amator cât şi tinerilor creatori; a apărut Dicţionarul BD din România, o ediţie îmbunătăţită, cu 340 de pagini, în care erau recenzaţi 200 de autori (faţă de 100 câţi erau în ediţia din 1996). Delegaţia Wallonie-Bruxelles, de curând sosită la Bucureşti,  a devenit un partener de bază al Salonului Internaţional al Benzii Desenate care, cu această ocazie, a revenit la Constanţa. De asemenea,  în anul 2006 a avut loc o ediţie importantă a salonului la Bucureşti,  care a beneficiat de un impact mediatic important,  atrăgând atenţia publicului asupra BD-ului,  a readus în fandomul BD pe artistul Puiu Manu (care,  de atunci şi până astăzi, a publicat 5 albume, iar în prezent lucrează la al şaselea) şi a drenat spre BD  o întreagă generaţie de tineri creatori BD, în frunte cu entuziastul  Octav Ungureanu, desenator, coordonator al fanzinului Comics şi organizator a numeroase expoziţii de BD la galeria Saint Ink din Bucureşti.

In ultimii ani au apărut  nu doar noi autori BD ci mai ales noi editori şi, în mod evident,  publicul s-a lărgit, fie cu oameni care nu mai citiseră BD  înainte,  fie cu colecţionari de BD străine (comics, manga, franco-belgiene) care (re) descoperă banda desenată  prin aportul esenţial al unor Puiu Manu, Alex Talambă, Jup etc.  

Iata de ce demarez acum un studiu – în serial – despre starea BD-ului românesc.

Şi voi începe cu pionul cel mai important al fenomenului – editorii. Fără discuţie, la fel de importanţi sunt şi creatorii de BD, şi cititorii lor, dar mie mi se pare că fără editori profesionişti nu se poate vorbi de o evoluţie adevărată a fenomenului.

In cele ce urmează voi trece în revistă aceşti editori, folosind criteriul cantităţii, care mi se pare cel mai obiectiv, în cazul de faţă. 

Interludiu

Bibliografia BD: Grafica americană

Toată această poveste bibliografică, de până acum, nu a avut alt scop decât să informeze bedefilul român (Viorel, ştiu că-ţi miroase urât, dar cei 10 milioane de bedefili francofoni  mă obligă  să folosesc acest cuvânt pentru a caracteriza în 9 litere pe colecţionarul de benzi desenate  de la noi) despre publicaţiile consacrate celei de-a noua arte. Eventual şi asupra unor protagonişti ai lor.

Fără discuţie, nu sunt singurul care a scris despre BD, alţi oameni mai inteligenţi şi mai cultivaţi decât mine au scris şi ei. Doar în ultimii doi ani au apărut trei cărţi despre BD scrise de autori români, dintre care doi sunt profesori universitari iar al treilea un mare autor BD de origine română.

Vă rog să notaţi.

Bibliografia BD: Istoria Benzii Desenate Româneşti

11 . Istoria Benzii Desenate Româneşti

carte documentată şi scrisă de mine şi machetată de A. Ciubotariu

Editura Vellant, 2010

Să fi fost la sfîrşitul lui 2009 sau, poate, începutul lui 2010, oricum, în acei ani fericiţi mergeam la Bucureşti  la două săptămâni, şi aproape de fiecare dată mă vedeam cu Ciubi, când  acesta m-a anunţat: ţi-am găsit un editor pentru Istoria BD.

Povestea cu Istoria BD era aceeaşi ca la monografii, din 1992 acumulasem un volum  imens de informaţii dar nu găseam un designer bun  care s-o macheteze.

Aşa încât atunci când mi-a dat Ciubi vestea cea mare, că a găsit editor şi că el va face machetarea cărţii, m-am bucurat cu adevărat foarte mult. Mi-am recitit toate notiţele, am petrecut cel puţin două săptămâni la Biblioteca Academiei, ca să prospectez mai bine perioada Regatului, Ciubi a venit la Craiova şi am stat  o noapte treji, scanând zeci şi zeci de reviste, albume şi desene. 

Bibliografia BD: Monografiile Livia Rusz, Puiu Manu, Burschi

8-9-10 Monografiile Livia Rusz, Puiu Manu, Burschi

Making-off-ul celor trei volume îl voi trata într-o singură postare, pentru că toate  trei au acelaşi numitor comun: prietenia dintre Alexandru Ciubotariu şi subsemnatul.

Prin 2008, eram amândoi în trenul care ne aducea de la Budapesta la Bucureşti. La Budapesta fusesem invitati la Festivalul Benzii Desenate (cu numele noastre pe afiş ! - lucru foarte rar.  În general, indiferent câţi autori prezenţi suntem, pe afiş se trece, generic, „banda desenata românească”).

Discutam, bineînţeles, despre Livia Rusz şi opera ei grafică, tocmai o vizitasem cu o zi înainte şi-i spuneam lui Ciubi că, dacă aş aduna articolele publicate deja despre artistă, le-aş corobora cu noile informaţii acumulate în timpul sejurului budapestan, ar fi material  să scot un adevărat volum monografic. Dar o aşa carte ar merita şi o haină grafică pe măsură,  şi eu nu ştiu pe nimeni capabil de aşa ceva.

 La care Ciubi îmi răspunde că s-ar băga el.

Bibliografia BD: Dictionnaire de la bande dessinée roumaine

7. Dictionnaire de la bande dessinée roumaine

Volum semnat împreună cu Mircea Arapu

Editions Taupinambour, Soissons, Franţa, 2008

În 2007 m-am întâlnit cu Mircea Arapu de două ori: odată la un Festival BD la Bruxelles,  şi, mai tîrziu, la sfârşitul verii, am venit special la Paris ca să mă văd cu el şi  cu François Corteggiani, redactorul şef de la Pif Gadget, pentru a pregăti împreună  poate cea mai importantă ediţie a Salonului BD de la Constanţa, cea specială Pif en Roumanie.

De fiecare dată vorbeam, printre altele, şi de cărţile mele despre benzi desenate, şi stăteam de vorbă  cu un adevărat specialist, Mircea fiind autorul primului text despre  BD-ul  românesc, apărut încă din 1980 în Histoire Mondiale de la BD. În plus Mircea era la acel moment factotum-ul la noua revistă Pif Gadget, cea apărută între 2004-2008, redactor, tehnoredactor, grafician şi desenator de BD.

Aşa că,  atunci când a început să-mi spună ce nu-i place la dicţionarul din 2005, nu m-am supărat ci i-am propus să facem împreună o nouă ediţie, care să arate mult mai atrăgătoare decât cea precedentă.

Bibliografia BD: Dicţionarul Benzii Desenate din România

6. Dicţionarul Benzii Desenate din România

    Volum semnat împreună cu Virgil Tomuleţ

    Editura MJM Craiova, 2005

La sfârşitul lui 2004, când încă nu se epuizase euforia albumului Povestea  BD româneşti, mă trezesc cu un pachet gros de la Cluj: domnul Virgil Tomuleţ îmi trimisese vreo 50 de portrete desenate de dânsul, ale unor autori de BD români şi francezi.

Bineînţeles, eu continuasem în tot acest timp (şi continui şi astăzi) să cumpăr toate publicaţiile BD româneşti, să le conspectez, să întocmesc fişe de autor etc. Dar acele portrete drăguţe, desenate de Virgil Tomuleţ, m-au entuziasmat peste măsură şi am decis că este timpul să lansez la apă a doua ediţie a Dicţionarului BD.

Bibliografia BD: Tintin en Roumanie

5. Tintin en Roumanie

    Editura MJM Craiova,  2007

desenul copertei:Valentin Tănase

Placheta Tintin en Roumanie este cea care mi-a adus cele mai multe satisfacţii morale şi materiale în universul benzii desenate, recunoaşterea internaţională, mulţi prieteni în Europa, numeroase invitaţii de a participa la festivaluri şi saloane de BD din Franţa, Belgia, Luxembourg şi Portugalia (atenţie, fără niciun sprijin, nici măcar moral, din partea ICR sau AFCN, care a preferat să alimenteze cu bani impostorii benzii desenate româneşti) iar eu am luat cu mine, de câte ori am avut posibilitatea, şi desenatori BD români (începând din 1993, la festivalul de la Charleroi, Belgia şi terminând în 2009, la festivalul de la Viseu, Portugalia).

Bibliografia BD: Povestea benzii desenate din România – Vârsta de aur

4. Povestea benzii desenate din România – Vârsta de aur

    Virgil Tomuleţ- scenariu şi desene

    Dodo Niţă- texte

    Editura  MJM Craiova, 2004

„Prima casetă:

-         Alo, domnul Dodo Niţă? Sunt graficianul Virgil Tomuleţ, vă aştept la Cluj.

A doua casetă:

-         Mă bucur să vă cunosc.

-         Am o consideraţie deosebită pentru lucrarea dvs. de sinteză, Istoria Benzii Desenate Româneşti

A treia casetă:

    -     Vă mulţumesc pentru carte. Şi eu sunt un fan înfocat al benzii desenate!

   -     Mulţumesc pentru aprecieri dar aş vrea ca istoria benzilor desenate să cuprindă şi...

A patra casetă:

  - ...impresiile, lucrările dvs. Sunt multe de spus despre desenele care ne-au fermecat copilăria...

 - Făcând-o mai luminoasă...”

Bibliografia BD: Europa Benzilor Desenate

3. Europa Benzilor Desenate

   Editura Pol Media, 2001, Bucureşti

   Prefaţă de Ion Manolescu

Aceast  volum a fost editat  la aniversarea a zece ani ai  Salonului Internaţional al Benzii Desenate din România,  iar editura sub egida căruia a apărut   îi aparţinea lui Radu Popovici, editorul - pentru cine le-a citit la vremea respectivă – excelentelor reviste de benzi desenate Quadrat şi Dino.

Aveam demult acest titlu inedit în minte şi, între cele două coperţi ale cărţii,  am strâns diverse articole, reportaje, interviuri,  publicate în diverse ziare şi reviste ale epocii:  Strip Top, Azi, Mini Azi, Vineri, supliment al revistei Dilema, 2000 Plus, Gazeta de Sud,  Ah, BD!

La finalul cărţii am adunat 10  articole despre salonul BD românesc, apărute în presa română sau franceză.    

Cartea este  bogat ilustrată, fiecare articol fiind însoţit de câte un desen (de multe ori inedit) al autorului despre care scriam. Coperta este desenată de Radu Marian,  şi reprezintă o”ilustrată” din Sete, un minunat orăşel francez  de pe ţărmul Mediteranei, unde am ajuns, împreună, ca invitaţi de onoare ai manifestării “Rencontres Franco-Roumaines”.

În fine mă mai mândresc cu două lucruri la acest volum: prefaţa “Un continent desenat” semnată de profesorul universitar Ion Manolescu şi interviul cu compatriotul nostru, Mircea Arapu. În 1993, când a apărut iniţial, era primul interviu pe care îl acorda - în România -  Mircea Arapu, singurul român care i-a desenat, oficial, şi vreme de peste un deceniu, pe Pif & Hercule, Placid & Muzo, Arthur le fantome.

Voi participa, alături de Mircea Arapu şi de alţi autori BD români, la festivalurile BD de la Charleroi, în 1993, Angouleme, în 2004 (când a realizat un excelent afiş al expoziţiei româneşti) şi la Bruxelles, în 2007. În fine, una din cele mai reuşite ediţii ale Salonului BD de la Constanţa, a fost cea din 2008, când vioara întâi în cadrul ediţiei speciale  „Pif în România”, a fost...Mircea Arapu.

Bibliografia BD: Dicţionarul Benzii Desenate din România

2. Dicţionarul Benzii Desenate din România,

      Editura Aius, Craiova, 1996

La Salonul BD de la Bucureşti a fost prezent şi caricaturistul şi desenatorul  Radu Cleţiu de la Timişoara, care a prezentat primul număr din suplimentul săptămânal pentru copii, Strip Top (editat de ziarul local Renaşterea Bănăţeană). În acel supliment de 16 pagini erau publicate numeroase benzi desenate ale sale şi ale unui alt timişorean, Călin Stoicănescu. Cleţiu a propus tinerilor desenatori prezenţi la salon să colaboreze la publicaţie şi un an de zile Strip Top-ul a fost o adevărată revistă naţională de benzi desenate. Mi-a propus şi mie să colaborez, cu articole, şi, din 1992, am început să public acolo primele file din Dicţionarul autorilor de BD români sau străini traduşi în româneşte. Dacă îmi amintesc bine,  am început cu Arapu, Arnal, Anghel etc.