Orașele sunt un alt chip al nostru - eseuri fotografice de prof. Adrian Cioroianu

(Intelectual în vremea virusului încoronat  / 3 May 2020)

"Într-o vitrină din Paris, Tintin se pregătește să plece spre Lună, pentru că știrile din media îl deprimă ...

 Simt durere și revoltă când văd, în vitrina  câte unui magazin închis, o plantă care moare. Și încă unii mai spun că decesele de covid sunt exagerate ... Eu cred că sunt subevaluate. Aici, un  măslin uscat, într-o vitrină pariziană.

 Pe poarta unui imobil din Paris, copiii au lipit dorințele lor pentru ziua de după corona. Merită să măriți imaginea. "Bye bye corona !!!"

În Paris, poșta și-a redus activitatea - aș zice că abia  o treime din cutiile lor poștale mai funcționează.   Dar ... (vezi poza următoare)

 ... (Urmare din poza 4) Dar, tocmai pentru că poșta și-a mai redus din activitate, sunt și oameni care vor să mulțumească celor care încă lucrează.

Peste tot în lume mulțumim personalului medical, pe bună dreptate. Pe o stradă din Paris am văzut câteva cuvinte de mulțumire și factorului poștal.

 Iată un lucru pe care l-am putea  încerca și la noi. Coadă "de distanțare socială" la intrarea într-o librărie pariziană, în dimineața zilei de sâmbătă 2 mai a.c.

Cafenelele Les Deux Magots și de Flore (stânga imaginii) sunt închise de săptămâni bune. În istoria lor (și a Parisului) așa ceva nu s-a mai văzut.

La  intrarea pentru studenți de la Academia de Arte Frumoase  (Beaux Arts) era de regulă o hărmălaie de nedescris. 

Vitrină în curs de amenajare a unui nou magazin de benzi desenate din Paris, care se va deschide in curând. Apar aici zeci de personaje BD, pour les connaisseurs.

Pe ușă e lipit un bilet pe care scrie că nu pot deschide decât în prezența unor Puiu Manu și Dodo Niță.

În spațiile stradale în care erau reclame pentru spectacole de teatru sau cinema, un afiș prin care parizienilor li se aduce aminte că, în vremuri de criză, în general e indicat să se vadă partea bună din noi.

În biroul meu de la UNESCO, am lăsat steagurile României și Uniunii Europene în paza unui lămâi (urmează o săptămână în care nu putem intra, pentru că se dezinfectează).

Lămâiul are o poveste simpatică: l-am salvat acum două ierni, in ianuarie, efectiv din stradă, o florărie il aruncase la rigolă, lângă lada de gunoi, alături de alte plante amărâte, în ghivece sparte sau lipsă etc. Am intrat, m-am interesat ce e cu lămâiul ăla pricăjit, florarul m-a asigurat că e mort. I-am lăsat un euro (din superstiție), am luat planta, am bibilit-o acasă și peste vreo trei săptămâni a început să înflorească. Fiind destul de mic, face cam 2-3 lămâi pe an. Dar eu știu că va da și mai mult..."

Adrian Cioroianu