"Din copilărie și-a însoțit tatăl în odiseea desenelor animate pictate direct pe celuloid, apoi, la nici 18 ani, debuta în presă realizând caricaturi, unde va semna cu diverse pseudonime până la terminarea razboiului.
Își stabilește un pseudonim ce va deveni un fel de flamură artistică pentru câteva decenii, iar acum, contemporanii l-au transformat intr-o gală cu cântece de gară.
Într-un 1 mai se năștea Ion Popescu, ajuns în toate dicționarele cinematografice sub numele de Gopo.
Nici nu se terminase bine războiul și începea să viseze la proiectul unui studio de animație. Împreună cu tatăl său și cu alți visători, printre care și Matty, realizează un prim film de animație. Prin entuziasm convinge autoritățile comuniste să fondeze un studio specializat.
Îl protejează și-l ia în echipa sa și pe dizgrațiatul Pascal Rădulescu, celebrul Tata Pascal, ilustratorul generației interbelice, autorul a numeroase cărți ilustrate pentru copii și prinicipalul grafician al revistei Universul Copiilor.
În 1957 primește Palme d'Or la Cannes, fiind primul romăn premiat la un festival de film. Reușeste să obțină de la autorități acceptul pentru formarea unei școli de animație, de unde ies alți regizori, ce vor deveni vedetele viitorului Animafilm, precum Olimp Vărășteanu sau Liviu Ghigort.
În același timp își găsește răgaz să ilustreze și cărți pentru copii. Pentru el, totul devine o joacă pe care o transpune și în cinematografie, mai ales cu seria Maria Mirabela.
Reușește încă o data să convingă autoritățile comuniste să investească în animație, lansând Festivalul de animație de la Mamaia, o bienală care alterna cu deja celebrul festival de la Annecy, prilej cu care, indirect, o să povestesc altădată detalii, va ajuta și grafica satirică românească să intre, chiar cu succes imediat, în circuitul internațional.
Aproape că nu mai există festival internațional de animație sau de scurt-metraje fără prezența sa, ori ca participant, ori ca membru al juriului, dar în România, autoritățile îi închid școala și renunță doar după 3 ediții la Festivalul de animație de la Mamaia.
Gopo va continua să turneze feerii cu actori, va realiza și scurt-metraje de animație, era directorul studioului Animafilm, dar știa prea bine că tot entuziasmul lui incipient se izbea de un zid ideologic.
În anii 80 sediul Animafilm este demolat, apoi mutat intr-un imobil inadecvat, iar în ziua fatidică de 29 noiembrie 1989 va face un infarct, murind imediat. Nu va mai apuca să vadă degringolada anilor 90, cu studioul Animafilm închis și toată munca lui de-o viață distrusă. După un timp, vaduva lui este evacuată din casă și toată arhiva risipită și parțial distrusă.
Acum nu exista nici un Muzeu Gopo sau măcar unul dedicat animației românești din perioada ei de glorie, nu există nici măcar o monografie solidă dedicată lui Gopo sau epocii sale, nu mai există în fapt nimic, doar un nume oarecare despre care mai nimeni nu-si aminteste ce a însemnat."
dr. Paul Stoica - "colo-ro"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu