"În zilele noastre, prejudecata că benzile desenate reprezintă un produs cultural superficial, ușor de citit, simplu de înțeles și dedicat unor cititori fără pretenții (în general, copii), este încă activă. Cronicile de întâmpinare le ocolesc, istoriile literare le evită. Cu o excepție notabilă: Istoria literaturii române contemporane. 1990-2020, a lui Mihai Iovănel (2021). În capitolul intitulat Paraliteraturi, Iovănel include un subcapitol, Benzi desenate, în care prezintă și valorizează autori români de dinainte și de după 1989: Puiu Manu, Sandu Florea, Livia Rusz, Mircea Arapu, Tamba (Alex Talambă). Meritul lui Iovănel este acela de a include, în premieră, BD în rândul canonului autohton prin intermediul unui instrument academic solid (o istorie literară de 711 pagini), imposibil de ignorat. În felul acesta, ideea că, în ciuda unei circulații publice largi și a unei vandabilități solide, benzile desenate nu au ce să caute într-un sistem select de valori, rezervat produselor mainstream, este invalidată. Alăturând demersului lui Mihai Iovănel contribuțiile lui Dodo Niță (dicționare, monografii, interviuri), principalul promotor al BD românești de după 1989, dar și al relațiilor acesteia cu spațiul editorial franco-belgian, obținem imaginea unei arte care nu mai poate trece neobservată de cercetătorii din zona literaturii sau a graficii.
