"În zilele noastre,
prejudecata că benzile desenate reprezintă un produs cultural superficial, ușor
de citit, simplu de înțeles și dedicat unor cititori fără pretenții (în
general, copii), este încă activă. Cronicile de întâmpinare le ocolesc,
istoriile literare le evită. Cu o excepție notabilă:
Istoria
literaturii române contemporane. 1990-2020, a lui Mihai Iovănel (2021). În
capitolul intitulat Paraliteraturi, Iovănel include un
subcapitol, Benzi desenate, în care prezintă și valorizează autori
români de dinainte și de după 1989: Puiu Manu, Sandu Florea, Livia Rusz, Mircea
Arapu, Tamba (Alex Talambă). Meritul lui Iovănel este acela de a include, în
premieră, BD în rândul canonului autohton prin intermediul unui instrument
academic solid (o istorie literară de 711 pagini), imposibil de ignorat. În
felul acesta, ideea că, în ciuda unei circulații publice largi și a unei
vandabilități solide, benzile desenate nu au ce să caute într-un sistem select
de valori, rezervat produselor mainstream, este invalidată. Alăturând
demersului lui Mihai Iovănel contribuțiile lui Dodo Niță (dicționare,
monografii, interviuri), principalul promotor al BD românești de după 1989, dar
și al relațiilor acesteia cu spațiul editorial franco-belgian, obținem imaginea
unei arte care nu mai poate trece neobservată de cercetătorii din zona
literaturii sau a graficii.