Maryse Wolinski: “Dragă, mă duc la Charlie”

 Anul trecut a apărut totuşi o carte despre un mare creator de benzi desenate, Georges Wolinski.

La noi, majoritatea celor care au auzit de el,  îl ştiu drept caricaturist şi desenator de presă, dar Wolinski a fost un foarte prolific autor de benzi desenate : a semnat scenariul şi desenele la  aproape 100 de albume, a fost scenaristul seriei Paulette, desenată de un maestru al BD-ului erotic, Pichard,  şi a primit Marele Premiu pentru întreaga operă grafică la Festivalul BD de la Angouleme, în 2005.

 Exact acum 2 ani şi o săptămână, Wolinski a fost asasinat, alături de mai mulţi alţi caricaturişti, în redacţia revistei Charlie Hebdo, de căre o bandă de terorişti islamişti. Cea mai bună dovadă, apropo de postarea de ieri, de cât de puternic este impactul emoţional al unor imagini, astfel  încât să se găsească nişte oameni fără minte gata să te împuşte pentru ele.

 

Maryse şi Georges

Maryse - ziaristă şi scriitoare -  este soţia lui Georges Wolinski. A  scris şi a publicat această carte  la un an de la moartea violentă a soţului său, poate pentru a-şi explica sie şi cititorilor lui Wolinski, nu atât cum,  cât mai ales de ce a murit caricaturistul.

Ea reconstituie pas cu pas, aproape minut cu minut,  evenimentele dinainte, de după şi mai ales din timpul asasinatului.

Dar înfăţişează  cititorilor şi portretul lui Wolinski, nu caricaturistul, nu desenatorul BD, ci Wolinski - soţul ei de 47 de ani.

Deşi tematica preferată a artistului a constituit-o întotdeauna relaţia ying-yang, dintre bărbaţi şi femei, deşi majoritatea covârşitoare a desenelor sale înfăţişează femei frumoase, în cele mai diferite şi neaşteptate poziţii, în viaţa sa de zi cu zi Wolinski a fost bărbatul unei singure femei – soţia sa, Maryse (în fine, două, prima soţie a pierdut-o cu 50 de ani în urmă, în urma unui accident de maşină).

Acum aflăm din cartea Marysei cât de mult l-a iubit şi ea şi cum s-a adaptat (sau nu) să trăiască fără el.

Personal mi-aş fi dorit să aflu mai multe şi despre desenatorul Wolinski. Maryse mi se pare că scrie prea puţin despre el şi arta sa.

Ii descrie însă ...”biroul lui George, rămas aşa cum  l-a lăsat, cu un desen neterminat pe planşetă, un creion, hârtie şi gumă în imediata lui apropiere, vesta sa de piele neagră pe scaun, cu trei markere în buzunar, vraful de ziare într-un echilibru instabil.

Cu o carte în mână mă îndrept spre bibliotecă.  Vreau să o aşez la locul ei. Brusc, am revelaţia că, în ziua în care voi goli această locuinţă, totul se va  dispersa. Planşeta  sa de desen, masa cumpărată la talciocul  din Saint-Ouen şi, bineînţeles, colecţia de cărţi cu desene de presă, lucrările de pictură, biografiile marilor artişti. O colecţie începută acum mai bine de jumătate de secol.

Adesea, când era în pană de activitate, îl vedeam cufundat în vreuna dintre aceste cărţi sau în propriile sale arhive pentru a regăsi inspiraţia, pe care nu i-o mai putea oferi presa zilei.”

Biroul atelier al lui Wolinski va fi oferit Centrului Internaţional al Caricaturii, Desenului de Presă şi Umorului de la Saint-Just-le-Martel. Caricaturistul frecventa de mulţi ani Festivalul de desen umoristic din mica localitate şi chiar ajutase la înfiinţarea acelui Centru.

Aici l-a cunoscut şi pe Ştefan Popa Popa`s şi i-a oferit această excelentă caricatură. 

Ultimul cuvânt al acestei postări îl las  traducătorului  volumului.

Tudorel Urian este un binecunoscut critic literar, dar aceasta este prima carte pe care a a tradus-o. A făcut-o pentru că a fost impresionat de drama cauzată de ura şi prostia omenească.

 Notă. Cei interesaţi de albumele BD ale lui Wolinski pot să ne scrie pe adresa blogului.