miercuri, 29 iunie 2016

Debutul lui Sandu Florea


În 1968 Sandu Florea era student la Institutul de Arhitectură din Bucureşti.  Ambiţios din fire,   simţea nevoia să-şi răspundă singur la provocarea de a  desene şi a-şi  vedea publicate benzi desenate şi, în plus, nu ar fi stricat nici nişte bani în plus pe lângă ce-i trimiteau părinţii.
Nu avea chef să deseneze întâmplări banale cu pioniri, dar totuşi îi trebuia un personaj care să nu poate fi refuzat de redacţie.
L-a găsit în paginile volumului Isprăvile lui Păcală, de Petre Dulfu, apărut în 1966 la editura Tineretului.
Antagonismul dintre Păcală şi boierii pe care îi păcăleşte corespunde perfect imperativelor propagandistice ale vremii dar produce şi amuzament, inspirându-l pe Sandu. .

Aşa că s-a prezentat la redacţia revistei Luminiţa cu prima planşă. Despre  cum a fost primit acolo, de câte ori a trebuit să scurteze sau să lungească nasul lui Păcală puteţi afla doar din Monografia Sandu Florea…

În cele ce urmează vă prezint, în premieră pe internet, debutul BD al lui Sandu Florea, în toamna lui 1968….


Theodora Predescu, care semnează scenariile, este colega de facultate şi viitoare sa soţie.


Niciodată Sandu Florea nu va mai folosi acest stil grafic comic,  deşi, aşa cum vedeţi era unul profesionist, părând că aparţine unui artist care a desenat zeci, dacă nu sute de planşe...


Niciun comentariu: