Diminuarea interesului
pentru parcurgerea textelor tipărite.
Iniţiere în literatură.
Imperativul resuscitării deprinderii lecturii.
Familiarizarea cu operele clasice prin transpunere în benzi desenate.
Semnalele introducerii temei promovate, probabil printr-un procedeu non-convenţional, sunt punctate de “mărturisirile” subiecţilor din
cuprinsul materialului video-satiric
(regizat) găsit aici.
Declaraţiile surprind actualul moment critic provocat de lipsa
disponibilităţii pentru lectură. Concurenţa survenită în urma apariţiei
recentelor mijloace de comunicare au determinat exacerbarea actualei crize.
Noile orientări ale expresiilor tehnice sunt răspunzătoare de invazia
vizualului resimţit de o parte însemnată a umanităţii… Se recunoaşte (ironic)
că nu neapărat analfabetismul (vechi, încă actual) poartă vina extinderii
situaţiei îngrijorătoare care îndepărtează semenii de cărţi.
Iniţial am avut pornirea să
transcriu discursurile rostite în link. Lecturarea textului umoristic provoacă deopotrivă zâmbete, dar
induce confuzie. Procedura
aleasă asimilării ideilor prin citire întră în contradicţie cu tendinţa contemporană semnalată în subiectul
dezbătut. Până la urmă, cine stă să parcurgă întreaga aglomerare de cuvinte
expuse şi apoi să proceseze mesajul ? Drept care,
pentru impact, am preferat oferta declaraţiilor filmate propusă în referinţa
indicată. Pe scurt, concluzia desprinsă cu usurinţă din video-materialul
indicat consolidează afirmaţia deja formulată. Timpurile actuale constată
situaţia legată de diminuarea preocupării obiceiului lecturii, a cărei
deprindere a ajuns într-o diminuare semnificativă.
Tema semnalată a fost analizată
în manuscrisul predat editurii Paralela 45, carte aflată acum în curs de pregătire - “Abc…BD / benzile desenate:
vocaţie educativă şi iniţiere în arte”.
Textul dezvăluie calea
consacrării celei de a 9-a artă, statut dobândit în jurul anilor 1970. Menirea
atribuită domeniului este adnotată în titlul lucrării, devenită preocuparea
situată în centru studiului. Manifestarea BD probează o expansiune crescătoare,
desfăşurată pe parcursul a ceva mai mult de un secol.
La data de 19 mai 2016, cărţile
de benzi desenate ocupă deja o pătrime din apariţiile editoriale pătrunse în
spaţiul francofon. Sunt consemnate contribuţiile a 27.252 scenarişti,
graficieni, coloristi care au colaborat
la elaborarea a 208.946 albume, 39.758 titluri de serii. Autori a 34.792 studii
para BD au contribuit la întregirea înţelegerii conceptului legat de fenomen.
Statistica datelor etalate
presupune posibilitatea aprecierii dimensiunii numerice a publicului disponibil
unei asemenea producţii uriaşe. Calităţile comunicării şi ale percepţiei
stabilesc nivelul consistent consolidat de persistenta legăturii
autor-consumator. Tema abordată dezvăluie mecanismele răspândirii mişcării
ajunsă la nivel mondial de atractivitate. Reuşita survine ca urmare a
abilităţilor de redare prin desen a lumii inconjuratoare şi a disponibilităţii
imaginaţiei debordante dovedită de artisti. Conglomeratul creaţiei
implică realizarea produsului BD conceput în manieră unitară, de tip organic.
Evidenţa legăturilor structurale
preluate din artele complementare a devenit cunoscută prin dezvăluirea
resorturilor specifice aflate la originea manifestării. Intervenţia iniţială
survine în temeiul conceperii scenariului, vector în jurul caruia se
prefigurează componenta literară, devenită direcţia impusă primordial.
Determinarea impulsului necesar elaborării produsului artistic se realizează
prin succesiunea temporală a secvenţelor vizualizate, evidenţiate în procesul
creator prin intervenţia procedurilor preluate din artele vizuale. Punerea în
operă se face cu ajutorul elementelor împrumutate din grafică, pictură, arhitectură,
cinematografie. Rezultatul interferenţei are ca urmare elaborarea unui nou
compus, inedit, posesor de
identitate cu personalitate artistică de sine stătătoare.
Momentul detonării exploziei
urmat de ecoul cu largă rezonanţă istorică devine punct de reconfigurare al
posibilităţii de exprimare. S-a născut o artă vie, aflată mereu în
transformare. Ca urmare, se îmbogăţeşte spectrul paletei de care dispune
limbajul creatorilor, implicit al artei. Interconexiunile devin
multi-direcţionale, iar urmările se resimt prin efecte pe linie orizontală şi
verticală. Ulterior, procedura abordată va fi aplicată cu eficacitate în
cinema, artă cu manifestare explozivă, care irupe aproape simultan cu momentul
lansări mondiale a conceptului de bandă desenată. În zilele noastre asistăm la
revigorarea cinematografiei prin preluarea scenariilor şi personajelor din
comicsurile consacrate. Istoria se repetă, deoarece avem de face cu un procedeu
similar aplicat de multă vreme literaturii.
Resuscitarea bilaterală porneşte de la beletristica, sursă oferind
marelui ecran suportul operele clasice prin transpuneri ale succeselor
memorabile.
Ponderea
apariţiilor editoriale de benzi desenate
pe plan mondial tinde să depăşescă procentul de 40% din totalul producţiei
tipăriturilor. Reuşita devine scopul determinant, datorată efectului dobândit prin percepţia
caracterizată de facilitatea asimilării. Se reuşeşte parcurgerea simultană a
ambelor direcţii rezultate din conlucrarea componentelor îngemănate în creaţie.
Privitorul este degrevat de grija întruchipării acţiunii şi a personajelor.
Corvoada este preluată spectaculos de autorul specializat, documentat, cu
imaginaţia antrenată în abilitatea de a reda explicit elementele vizuale
inedite ale intregii lumi descrisă de scriitor. Acesta este scopul declarat al
iniţiativei:
Seria “Clasicii literaturii în benzi desenate”
Descoperă literatura clasică
în imagini! Un proiect didactic dedicat lecturii.
Editura Litera mică 2016
Editions Adonis – Glénat
Editions (France) 2010
Daniel DEFOE: Robinson Crusoe
Albumul cuprinde un număr de 45 planşe color, reunite într-o povestire completă, corespunzătoare filonului extras din romanul aventurii de neuitat, gravat în memoria adolescentină, a faptelor de supravieţuire, pe o insulă izolată, întreprinse de Robinson Crusoe.
Ilustraţia copertei se datorează realizării lui Jean-Yves
Delitte, care introduce opera romanului scris de Defoe. Adaptare
scenariului este efectul colaborării cu Cristophe
Lemoine. Uriaşa notorietate a operei a determinat impulsul creativ al mai
multor autori dedicat realizării transpunerii în benzi desenate: M.Leroy
(1953), 3 tomuri ale seriei omonime ale integralei desenată de Cristophe
Gaultier (2007-2008), Juan Arraz (1980). Sinopsisul are la bază textul
original, scenariul condensând fidel acţiunea. Albumul este realizat grafic (desene & culori) de către Jean-Jacques Vergne.
După susţinerea studiilor în istoria artei,
autorul francez obţine începând din 1993 statutul de artist. Din acel moment
practică activitatea de pictor decorator. Lucrarea BD este lansată pe piaţă în
2010 şi este susţinută într-o manieră de desen onestă, cu trăsături care nu-l
fac încă deplin recongnoscibil.
Dosarul literar anexat , scris în colaborare cu Nicole Gabet, aduce
exemplificări prin gravurile lui B.Picart şi extrase din casetele albumului.
Textul rezumă şirul datelor biografiei lui Defoe. Se aduc referinţe ale
contextului vieţii politice engleze şi concentrat se aminteşte de activitatea
de pamfletar a scriitorului. Romanul lansează figura lui Robinson drept emblemă
a ideologiei capitaliste, personajul iniţiativei, al supravieţuirii. Studiul
relevă redescoperirea Angliei dupa absenţa eroului timp de treizeci si cinci de
ani: un teritoriu aflat la
originea primului imperiu britanic în plină dezvoltare, restaurarea monarhiei,
urmată de evoluţia stiinţei şi a artei.
Robert Louis STEVENSON: Comoara din insulă
Hugo Pratt destăinuie recunoscător influenţa pe care opera
lui Robert Louis Stevenson o are
asupra cursului activităţii sale de scenarist, lume care se răsfrânge în
albumele seriei Corto Maltese. L’Ile
au trésor devine suportul
scenariului desenat de G.Tabet (1963), incitaţie
care se manifestă şi asupra lui Paul Durand (1965), Jacques Poirier (1972),
Nino (1976) - o variantă de divertisment, amuzantă.
Pratt transpune, sub acelaşi impuls, albumul Comoara din insulă (1980), ca şi Pierre Joubert (1992), Ramon de la Fuente (2004), Fred Simon - 3 tomuri (2007)…
Ilustraţia copertei: Jean-Yves Delitte, adaptare scenariu: Cristophe Lemoine, desene: Jean-Marie WOEHRL, culori: Patrice Duplan. Albumul original este produs în 2010;
Pratt transpune, sub acelaşi impuls, albumul Comoara din insulă (1980), ca şi Pierre Joubert (1992), Ramon de la Fuente (2004), Fred Simon - 3 tomuri (2007)…
Ilustraţia copertei: Jean-Yves Delitte, adaptare scenariu: Cristophe Lemoine, desene: Jean-Marie WOEHRL, culori: Patrice Duplan. Albumul original este produs în 2010;
Maniera grafică, mediul
marin al desfăşurării acţiunii te duc cu gândul la grafica lui Pierre Makyo, autorul albumului Le Coeur en Islande. Tema de succes a
romanului lansează o avalanşă de apariţii, girând în jurul subiectului pirateriei şi a
căutării comorilor ascunse: aventuri pe mare, personaje bizare,
tensiunea acţiunii, răzmeriţe, răsturnări de situaţii, conflicte purtate de
grupuri cu interese diferite.
Dosarul literar dedicat
lui Robert
Louis Stevenson, elaborat în colaborare cu Nicole Gabet este intregit
prin ilustraţii cu gravuri de G.Roux pentru ediţia Hetzel, fotografii ale
scriitorului, litografie în acuarelă a Insulei din Polinezia, reproducere a
posterului spectacolului Dr.Jekyll and
Mr.Hyde la sfârşitul secolului al XIX-lea, desene preluate din plansele
albumul realizat de J.M.Woehrl, desene de George Routledge, ilustraţii de
Howard Pyle şi pictura luptei navală a lui Philippe Jacques de
Loutherbourg. Materialul este deschis cu
date ale biografiei scriitorului R.L.Stevenson, poet, eseist, autor de cărţi de
călătorie, teoritician literat. Parcursul copilăriei fericite este urmat de studii
de inginerie, traseu la care renunţă în favoarea carierei juridice. La 16 ani
descopera tentaţia scrisului şi descoperă în romanele de aventuri corespondenţa
propriei vieţi. Romanul Comoara din insula, opera
ficţionară, surprinde pierderea inocenţei tânărului erou aflat în pragul
treceri spre maturitate.
Ultima parte a rezumatului se referă
la Anglia secolului al XVIII-lea, aflată pe valul ambiţiilor coloniale, în momentul
devenirii „Regatului Unit”, începutul ascensiunii insulei spre rangul de mare
putere mondială.
Jules VERNE: Ocolul Pământului în optezeci de zile
Ilustraţia copertei este de Jean-Yves Delittle. Albumul a fost
lansat pe piaţă în anul 2010.Adaptarea scenariu/desene/culori sunt realizări
ale lui Chris Millien, dezvoltate de-a lungul a 45 planşe, amintind cu
îngăduinţă de stilul lansat de Hergé.
Povestea cursei nebuneşti cu parcurs mondial, înţesată de aventuri şi
primejdii, derulată contra termenului limită, în scopul câstigării rămăşagului
susţinut de membrii Reform Club-ului londonez. Ţinuturi insolite, meleaguri
exotice, întâlniri neaşteptate, povara suspiciunii participării la furtul
Băncii Angliei determină urmărirea iniţiată de poliţia engleză pe urmele lui
Phileas Fogg.
Prima transpunere în BD a romanului Le Tour du monde en 80 jours datează din
anul 1976 şi se datorează lui Ramon De La Fuente, iar în 1979, un colectiv al
editurii Michel de l'Ormeraie lansează o
a doua variantă.
Secţiunea finală a Dosarului literar consacrată
romanului şi autorului ei este întocmită în colaborare cu Hubert Tison.
Iconografia reuneşte desene de Leo Benett pentru editia Hetzel (1873), fotografie înfăţisându-l pe Jules Verne
(1880), poster pentru Teatrul Chatelet, la sfâşitul sec. al XIX-lea: Ocolul Pământului
în optzeci de zile şi un
afiş publicitar Opere complete
(1889). Totodată sunt inserate desene de Chrys Millien selectate din casetele
planşelor albumului şi imagini ale uzinei metalurgice Corngraves, Anglia, 1835,
o ilustrare din istoria coloniştilor cuceritori ai vestului – gravură colorată
sec. XIX-lea, pictură maritimă de Edouard Adam: Vapoare pe drum John Bull, reproducere a originalui aflat într-un
muzeu parizian.
Născut la Nantes, oraş port al Franţei, Jules Verne este
fascinat din copilărie de tentaţia călătoriilor. După finalizarea studiilor de
filozofie şi retorică în oraşul natal şi completarea acestora, - Dreptul la Paris, manifestă dorinţa de a deveni scriitor.
Fişa activităţii literare de patruzeci de ani a lui Jules Vene releva
consacrarea celei mai mari părţi din operă orientată spre “romanele de
anticipaţie”, science fiction şi către aventuri. Cunoaşte succesul în 1863 cu
romanul Cinci săptămâni în balon. Instalat
la Amiens, scrie o parte a celebrelor sale romane şi călătoreşte în Portugalia,
Gibraltar, Africa de Nord, Scotia, Irlanda, Norvegia. Opera sa este situată la
graniţa descoperirilor secolului, a inovaţiilor şi recentele cuceriri ale
timpul intrate în practica cotidiană.
Rudyard KIPLING: Cartea junglei
Ilustraţia copertei aparţine lui Jean-Yves Delitte, care preia linia
personajelor şi decorul realizat de autorul benzilor desenate
din cadrul albumului.
Adaptarea scenariului după Kipling aparţine lui Djian, desenele de Tieko, culorile sunt datorate lui Catherine Moreau. Întreaga grafică realizată în
planşele BD merită aprecieri superlaudative.
Cea mai răspândită transpunere a operei autorului
britanic, de notorietate însemnată în copilărie, se datorează filmului de
desene animate produs de Walt Disney Studio în 1967, versiunea
remake lansată în 2016.
Variantele în bandă desenată sunt realizări
semnate de José De Huescar (2 tomuri apărute în 1982) şi Juan Arranz (1987), cu
o grafică asemănătoare stilului desenatorului
Cheret (Rahan). Mowgli ajunge în junglă
şi este crescut de haita de lupi conduşi de Akela, până când este “adoptat” de
pantera Bagheera, fapt care, în continuare, nu-l scuteşte de o viaţă plină de
aventuri şi primejdii întâlnite la tot pasul. Copilul crescut în sălbăticie,
este respins mai întâi de lupii în mijlocul cărora a cunoscut jungla şi apoi de
semenii lui, oamenii, care-i refuză integrarea printre ei.
Dosarul literar alcătuit în colaborare cu Sandrine
Gruffay cuprinde abordarea obişnuită până acum. Prezentarea este susţinută de
gravura lui Witt Drake în 1899: Mowgli împreună cu Raksha, mama adoptivă şi
pantera neagră Bagheera. Apare o fotografie de maturitate a lui Rudyard
Kipling, născut la Bombay, care în copilărie a primit o educaţie
englezească completată cu învăţămintele venite din noul sau mediu. Se specifică
fluenţele resimţite de călătoriile parcurse. Activitatea literară prolifică i-a
adus Premiul Nobel pentru Literatură în 1907.
2 comentarii:
Dle Nita, va urmaresc blogul cu mare interes deja de cativa ani incoace, intrucat pare sa fie singura (daca nu cea mai completa) sursa de informare despre BD-ul romanesc contemporan (si nu numai). Ce s-a intamplat totusi cu seria "Clasicii literaturii în benzi desenate"? Mai continua dupa cele 4 numere lansate in martie-aprilie 2016? Cei de pe la chioscurile din Oradea, unde locuiesc, nu au informatii in acest sens. Ar fi frumos sa se continue si cu publicarea celorlalte albume. Multumesc anticipat pentru raspuns.
Buna ziua. Va multumesc pentru interesul acordat blogului nostru si ne bucuram sa aflam ca el este util fanilor BD si cititorilor in general.
In ceea ce priveste seria "Clasicii literaturii in BD" personal cred ca cele 4 aparitii din primavara au reprezentat un test de incercare a pietii. Ele au aparut in ritm de unul pe saptamana, ceea ce inseamna ca au fost traduse anterior, poate in 2015, si tiparite toate o data.
Acum, daca acest test a fost concludent sau nu, vom afla cel mai devreme in toamna (vara nu este o perioada buna pentru lansarea de noi publicatii) daca vor continua cu noi albume din serie.
Deci sa asteptam toamna...
Cu prietenie,
Dodo Nita
Trimiteți un comentariu