Cadavre exquis este « un joc ce constă în a compune o
frază, sau mai multe, un desen, sau mai
multe, de către mai mulţi autori ».
Acest joc
literar-artistic a fost inventat de supra-realiştii francezi, în anii 20.
Printre cei care l-au practicat prima
oară se numărau Marcel Duhamel, André
Breton, Jacques Prévert, Max Ernst, Frida Kahlo. Li s-au alăturat ulterior Joan
Miro, Man Ray, Paul Eluard şi compatriotul nostru Tristan Tzara (de la a cărui
naştere se sărbătoresc anul acesta 120 de ani) (1)
Prima frază
scrisă conform acestui procedeu (la Paris, în 1925) a fost « Le cadavre – exquis – boira –
le vin – nouveau », de unde a rămas şi titlul jocului.
Activitate, la început, distractivă, ludică, ea a prins în
cercurile intelectuale, punând la încercare talentul şi inspiraţia
participanţilor.
Aşa încât s-a
trecut, în timp, de la frazele mai
scurte sau mai lungi la proză scurtă, nuvele şi chiar roman.
Primul roman
scris conform principiului continuităţii, de către autori diferiţi, a fost unul
poliţist, The Floating Admiral, apărut la Londra în 1931 şi semnat de nu mai
puţin de 12 scriitori: G. K. Chesterton (2) V. L. Whitechurch, G.D. H, Margaret Cole,
Henry Wade, Agatha Christie, John Rode, Milward Kennedy, Freeman Wills Crofts,
Edgar Jepson, Clemence Dane şi Anthony Berkeley. Astăzi lumea mai ştie
doar de Agatha Christie, datorită reeditărilor
realizate de editurile Rao şi Litera, dar, la vremea lor toţi cei 12 erau bine
cunoscuţi de către cititorii britanici, fiind toţi prieteni şi membri ai Detection Club.
Scriind – separat
– acest roman, niciunul dintre autori nu cunoaştea urmarea, şi avea de
îndeplinit două condiţii: să dezlege situaţia complicată cu care predecesorul
său încheiase capitolul precedent, şi să complice, la rîndul său, acţiunea din
capitolul pe care îl avea de scris, tocmai pentru a-l pune în încurcătură pe cel
care prelua ştafeta (conform lui Michel Lebrun, care descrie acest roman în L`Almanach
du crime 1980).
Bine înţeles, şi
graficienii au fost captivaţi de acest joc şi l-au preluat, în pictură sau în
benzi desenate.
Primele benzi
desenate de tip "cadavre exquis" au fost
realizate în direct la televiziune, în anii 70, la emisiunea franceză Tac-au-Tac. Nume mari ale benzii desenate europene, precum
Marcel Gotlib, Claire Bretecher, Franquin, Hugo Pratt, au fost invitaţi şi au
desenat, unul în continuarea celuilalt, în
faţa publicului din sală şi mai ales a milioane de telespectatori.
Ulterior, numeroase
festivaluri şi saloane de benzi desenate franceze au preluat conceptul, iar Festivalul
de la Angouleme, organizat în anii 80 de prietenul nostru Pierre Pascal, a dat
tonul:
La noi în ţară
conceptul a fost introdus de François Montier, organizatorul Festivalului BD de
la Sibiu, şi s-a bucurat de mare succes.
Şi iată că
astăzi, pentru prima oară în România, editura Lex Comics propune cititorilor un
album realizat după principiul « cadavrului încântător » : Următorul
cadru.
Zece prieteni,
zece autori de benzi desenate, s-au amuzat (se şi vede acest lucru din planşele
puse la dispoziţia presei de către editor) să creeze un album inedit, cu un subiect
trăsnit şi acţiune trepidantă.
Acum este rândul
publicului să se amuze şi el.
Albumul Următorul
cadru va fi lansat la Comic Con, în prezenţa autorilor.
Profit de ocazie
ca să vă spun, dragi cititori că, vreme de 25 de ani, am militat pentru
promovarea benzii desenate româneşti de calitate, în ţară şi în străinătate. Am
făcut acest lucru pro bono, ba chiar am cheltuit
mulţi bani din buzunar (3) pentru asta, dar nu regret nicio secundă acest lucru.
Toţi aceşti ani am crezut ferm că va veni o zi în care să avem de unde să alegem - ba chiar să ne fie greu să alegem - ce să cumpăram
şi să citim, în domeniul benzii desenate.
Tonul l-a dat editura HAC!BD cu revistele HAC şi TFB. Astăzi
revista HAC se pregăteşte să devină lunară şi să publice mai mulţi autori BD
români în fiecare număr.
Au urmat apoi
editurile EAT Comics din Cluj şi LEX Comics din Iaşi care au invadat piaţa, la
propriu, cu nu mai puţin de 6 reviste americane de BD, cu apariţie lunară.
M-am bucurat însă să
constat că ei au luat excelenta decizie să publice şi autori români, iar anul
acesta fiecare se prezintă la Comic Con cu câte un album colectiv, ba Lex
Comics a lansat încă o nouă colecţie, Classic Comics, pe care a deschis-o
magistral cu albumul maestrului Puiu Manu, Trei
luni de vacanţă în trecut.
Nu-l uit nici pe
Mirel Dragomir, editorul revistei Terapie
de basm care, prin apariţie anuală şi numărul mare de pagini, s-a transformat aproape într-un almanah. După ce anul trecut
l-a readus în atenţia publicului – printr-un dosar complet - pe autorul optzecist
Radu Gavrilescu din Iaşi, la Comic Con va veni cu cel mai nou număr al revistei
sale, care va avea un dosar consacrat lui Walter Riess, binecunoscut cititorilor
de SF, din paginile revistei Anticipaţia.
Niciodată, în
istoria sa centenară, banda desenată românească nu a cunoscut o vreme mai bună decât cea pe care o trăim cu toţii, din 2010 încoace (sper că şi Istoria BD scrisă de mine a avut vreun
merit în toată această poveste) aşa
încât,
dragi cititori, vă invit să participaţi la evoluţia fenomenului celei de-a noua arte româneşti, cumpărând, citind, criticând şi recomandând spre lectură, în scris (pe bloguri sau în reviste) sau oral, această minunată formă de exprimare artistică - banda desenată.
dragi cititori, vă invit să participaţi la evoluţia fenomenului celei de-a noua arte româneşti, cumpărând, citind, criticând şi recomandând spre lectură, în scris (pe bloguri sau în reviste) sau oral, această minunată formă de exprimare artistică - banda desenată.
(1) Am certitudinea că, spre deosebire de cei care frecventează imunda
pagină de facebook BBD, patronată de sfertodoctul Alin Ratoiu, cititorii noştri
dispun de un adevărat bagaj literar artistic şi ştiu cine sunt toţi aceşti
mari scriitori şi artişti.
Lor le şi recomand, de altfel, excelentul volum Cartea secretă a Fridei Kahlo, apărut la editura Nemira la
începutul anului.
(2) Excelenta graficiană Irina Dobrescu a publicat în 2006 albumul de benzi desenate Blestemul cărţii, adaptare a unei
povestiri scrisă de G. K. Chesterton.
(3) Spre deosebire de "amicul" Ciubotariu – Pisicul Pătat, care a încasat de
la ICR peste un miliard de lei pentru a
pune pe pereţi planşele însuşite imoral de la marii autori BD români - dovezile scrise
le găsiţi chiar pe acest blog.
Un comentariu:
Buna ziua! Pare un album foarte interesant, cu o gramada de autori foarte buni! Nu vreti sa faceti o recenzie a albumului, cred ca multi cititori ai dvs ar fi foarte interesati de asa ceva! Va multumim frumos!
Trimiteți un comentariu