vineri, 6 mai 2016

Mircea Opriţă –membru al Clubului Nemuritorilor



 Ştiu că mulţi  dintre cei care urmăriţi acest blog sunteţi nu doar bedefili ci şi fani SF. Aşa că am certitudinea că aţi citit cel puţin unul dintre volumele de proză SF ale maestrului Mircea Opriţă, precum   Semnul Licornului, Figurine de ceară, Argonautica, Călătorie în Capricia,  etc.
Ştiaţi însă că domnia sa este foarte interesat de lumea în care trăim şi a publicat numeroase articole rezultate în urma acestor observaţii?
 În  timp  a adunat aceste articole între coperţile unor volume, iar cel mai recent dintre ele este Clubul Nemuritorilor  (editura Şcoala Ardeleană, 2016).

Iată ce scrie despre noua carte Dumitru  Constantin-Dulcan:
Scriitor prolific, de autentic talent, polivalent, atestat prin numeroase premii şi demnităţi pentru o operă vastă, exprimată într-un larg registru tematic – teatru, poezie, roman, critică literară şi îndeosebi în domeniul literaturii de anticipaţie şi SF –, Mircea Opriţă vine acum cu o culegere de articole publicate în revista Ştiinţă şi Tehnică în perioada 2011-2014.
Subiectul acestor articole, publicate sub titlul Clubul nemuritorilor. Orizonturi în expansiune, este unul nu doar interesant, ci şi provocator. Abordează posibilităţile omului actual de a-şi prelungi viaţa, după credinţa unor utopici entuziaşti, şi până la 1.000 de ani, iar în a altora, chiar şi de a deveni nemuritori. Ştirea transmisă prin media referitoare la crearea Institutului Nemuririi în SUA este deja veche şi ar trece uşor la capitolul bizareriilor de care este plină lumea dacă nu ni s-ar spune că acolo sunt implicaţi numeroşi specialişti blindaţi cu numeroase diplome şi titluri academice emise de universităţi de prestigiu din lume (psihologi, criobiologi, nanotehnologi, gerontologi, medici, filosofi, cercetători, informaticieni etc.), care au ca obiectiv obţinerea nemuririi.
Cartea lui Mircea Opriţă este un veritabil memento mori, un semnal de zguduitoare avertizare: Quo vadis, homine? »

Volumul poate fi comandat aici :  www.librarie.net.
Tot aici  găsiţi şi celelalte două titluri apărute deja în colecţia (de autor)  "Orizonturi în expansiune":  Zodia manipulării (2010) şi Ştiinţă şi violoncel (2011),  ambele apărute la editura clujeană Limes.

Între timp îl puteţi citi pe dl. Mircea Opriţă în paginile (virtuale sau reale) ale publicaţiilor Ştiinţă şi tehnică, Helion, Curtea de la Argeş.

Nu ştiu dacă vom ajunge vreodată  nemuritori, din punct de vedere fizic (şi, în definitiv,  nu ştiu ce rost ar avea acest lucru) este însă cert că, prin scrierile sale, domnul Mircea Opriţă a intrat de pe acum în Clubul Nemuritorilor. 



Niciun comentariu: