Harap Alb continuă... Note de lectură

Am citit cu interes şi plăcere al doilea număr al revistei. De cum am luat-o în mână şi am răsfoit-o, am simţit subtile dar perceptibile schimbări, faţă de primul număr: coperta este tipărită pe un carton o idee mai gros, iar paleta cromatică folosită este mai luminoasă, mai deschisă, dând senzaţia că şi formatul revistei este mai mare.

Revista continuă adaptarea basmului original, cu bine cunoscutele întâlniri cu ursul paznic al salatelor şi cu cerbul cu diamant în frunte dar apare şi Mara, delicioasa fiică a Împăratului Roşu. Mircea Coman ne oferă al doilea episod din basmul său Fluviul Şoaptelor.

Dar benzile care mi-au plăcut cel mai mult (ca story, pentru că toate sunt desenate de acelaşi talentat Andrei Moldovan) sunt poveştile lui Lardea zis Flămânzilă şi Miron zis Gerilă. Ba chiar, pentru că revista apare în apropiere de sărbătoarea atât de aşteptată de copii şi nu numai de ei, Crăciunul, finalul povestirii lui Gerilă este  pe cât de logic pe atât de neaşteptat. Dar nu vă spun mai multe, merită să cumpăraţi revista şi să descoperiţi singuri  această frumoasă poveste de Crăciun.

Dacă, în primul număr, redacţia revistei oferea  cititorilor – prin tragere la sorţi – o bicicletă, iată că, acum, zăpada căzută din abundenţă peste meleagurile patriei noastre a impus de la sine un premiu de sezon: o placă de snowboard.

Câteva cuvinte despre universul grafic al revistei: deşi mai mulţi comentatori au scris despre această publicaţie ca despre un comics românesc, adică o BD a l`americaine, mie, dimpotrivă, desenul lui Andrei mi se pare cât se poate de european, atât ca grafism cât şi ca punere în pagină.  Dacă vrem neapărat să găsim vreo influenţă, atunci cred că BD-urile fantasy  din revista franţuzească Lanfeust, ar fi putut face parte din lecturile lui Andrei. Şi, bineînţeles, filmele din ciclul Stăpânul inelelor. Dar care dintre noi nu păstrează în memorie fantasticul univers al hobbiţilor?

Tânărul artist Andrei Moldovan este de apreciat pentru profesionalismul  şi seriozitatea sa,  pentru grafismul său laborios şi elaborat. Aceleaşi calităţi sunt de aplaudat şi la scenaristul Mihai Ionaşcu şi la redactorul Octav Ungureanu (care semnează şi story-board-ul poveştilor).

În concluzie, dacă încă nu aţi citit această revistă, atunci vă asigur că merită s-o faceţi. Dacă sunteţi fani BD,  Harap Alb continuă... este o lectură obligatorie, de cultură generală, iar dacă nu aţi mai citit benzi desenate până acum, atunci această revistă este cea mai potrivită  pentru a începe!

Dodo Niţă

(c) editura HAC!