"Gata ?" "Da !"
"Biletele ?" "Este." "Trompeta ?"
"Bineînţeles." "Talanga ?" "Atââât." "Imnul
cum merge ?" "Leii aprigi ai Băniei, iar se-avîntă la balon ! Alb-albastru
să triumfe, mândrul nostru fanion ! Hai Craiova ! Universitatea ! Vrem gloria,
victoria !" "Îmi place, da' cu strigăturile cum staţi ?"
"Ştiinţa, Craiova ! Joacă şi vei câştiga !" "Iliuţă a-l nostru e
! Cel mai bun din R.S.R.!" "Ştiinţa, orice-ar fi ! Noi mereu te vom
iubi !" "Bravos popor ! Dar steagul ?" "Tocmai el să
lipsească ?! " "Dar ce-i asta ?! Coada i se deşurubează la mijloc ?
Ia, ce-i înăuntru ? Coniac, îîîm ?? Să vă fie ruşine cinci minute ! "
"Gata, au trecut !" "Atunci să purcedem spre stadion, fetelor
!"
Ca nişte elevi disciplinaţi ce eram, ne-am
încolonat şi am plecat la stadion.
Evident, nu am ieşit pe poarta liceulu, ci am sărit gardul în curtea bisericiii
învecinate.
Am ajuns cu puţin timp înainte de începerea
meciului şi ne-am înghesuit toţi pe câteva bănci.
La vreo jumătate de oră după începerea
conflagraţiei mondiale (să nu exagerăm, europene) a apărut lângă noi profesorul
Pârvulescu, cel cu care urma să facem ora din română. Era însoţit de un alt
bărbat. S-au aşezat chiar lângă noi, dar profesorul nu ne-a aruncat nici măcar
o privire, comenta uneori cu acel bărbat despre care am aflat ulterior că era
inspector şcolar.
Venise la şcoală ca să asiste la ora noastră
de limba şi literatura română, dar nu au găsit pe nimeni în clasă (cele trei
tocilare pe care nu le interesa fotbalul plecaseră şi ele la plimbare prin
oraş). Aşa încât cei doi profesori, după
ce ne aşteptaseră sfertul de oră academic regulamentar, veniseră şi ei la meci.
Ghinionul nostru era că intraseră pe stadion pe aceeaşi poartă ca şi noi şi,
evident, stadionul fiind plin, se opriseră chiar lângă noi.
Meciul a fost
- ca mai toate meciurile Craiovei Maxima din acea vreme – un adevărat
spectacol, o feerie de culori şi sunete. Şi suspans până în ultima secundă de
joc. Spectacol pe gazon, spectacol şi în
tribune, cu zeci de mii de oameni cântând şi scandând sloganuri la unison, din
tot sufletul, până la răguşire.
Din păcate băieţii au făcut ce făcuseră şi turcii
la Plevna. Au câştigat… experienţă.
La fel ca şi clasa noastră de microbişti
înfocaţi, care am câştigat o mulţime de… treiari, săptămâna următoare, la ora
de română.
Profesorul Pârvulescu (Nicolae Pârvulescu,
astăzi unul dintre cei mai talentaţi romancieri cu care se mândreşte Bandava –
pardon, Cetatea Băniei) ne-a scos pe toţi la tablă (36 de băieţi şi fete) şi
ne-a pus la fiecare, pe rând, câte o
întrebare. Care răspundea corect
primea 10 şi trecea în bancă, care nu, primea 3, dar trecea tot în bancă.
Majoritatea fetelor
(printre ele şi vreo trei viitoare absolvente de Facultate de Filologie) au
luat, normal, 10, majoritatea băieţilor (mulţi viitori absolvenţi de
Politehnică şi Ştiinţe Economice) au luat, tot normal, 3, în ciuda
răspunsurilor lor elocvente şi foarte… amuzante. Mi-l aduc
aminte pe Totoi, coleg de liceu şi camarad de armată, care, la întrebarea
« Ce este teatrul bulevardier ? », a răspuns că e un fel de
teatru… ce se joacă pe bulevarde. Hohote de râs.
Ion Jianu (foto Claudiu Tudor) |
Ei bine, tot acest puseu de nostalgie mi-a
fost provocat de lansarea volumului lui
Ion Jianu, Frumoşii nebuni ai Craiovei
Maxima, sâmbătă 8 decembrie 2018, la Biblioteca Aman din urbea natală. Organizată sub titlul „Universitatea - Bordeaux 2-0. Zaibărul a învins Bordeaux-ul”,
manifestarea prilejuia şi întâlnirea cu
câteva dintre gloriile echipei noastre
preferate.
Nu puteam lipsi
de la un asemenea eveniment unic şi m-am
dus, cu emoţie, ca un tânăr
îndrăgostit, la întâlnirea cu semizeii
adolescenţei mele.
Îi recunoaşteţi ? (foto Claudiu Tudor) |
Mi-i aduceam
aminte ca pe nişte uriaşi, zburând ca-n filme de la o poartă la alta,
zvelţi, frumoşi, cu pletele fluturând în vânt... Acum păreau nişte contabili la
pensie, mici de statură (între timp am mai crescut şi eu) cu burticici de bere
şi capetele pleşuve. Excepţie făceau
Silviu Lung, aşa cum îl arată şi numele, dar şi el s-a plâns că i se pare că a
scăzut de la 1,96 la 1,92 metri, precum şi „Pele” Donose, care putea
fi mândru de podoaba sa capilară (aproape) intactă.
Amfitrionii...
emisiunii (întâlnirea a fost filmată de cameramani de la vreo trei televiziuni)
au fost Ion Jianu, ziarist şi scriitor şi Cristian Ciomu, arhitect şi muzician.
Cristian Ciomu oferindu-i desenul original al emblemei clubului lui Marcel Popescu, managerul Universităţii Craiova |
S-au depănat
amintiri, s-au şters discret lacrimi din colţul ochiului, când s-a ţinut un
moment de reculegere în memoria lui Iliuţă Balaci, Costică Ştefănescu, Zoltan
Crişan, Nae Tilihoi, s-au povestit anecdote, s-a râs copios şi s-a
aplaudat frenetic.
Trecuse timpul peste semizeii mei, ca şi peste noi (mă uitam la ei şi mă vedeam
pe mine), dar simţul umorului le era tot tânăr şi nu au încetat să glumească şi
să facă ping-pong între ei cu replici amuzante. Microfonul a trecut din mână în mână, de la
Ion Jianu şi Cristi Ciomu la Silviu Lung,
Gheorghiţă Geolgău, Nae Ungureanu, Aurică Ţicleanu şi Costică Donose, care ne-a făcut să râdem în hohote
când ne-a povestit cum i-a descălţat pe
Tresor şi Tigana în meciul cu Girondins Bordeaux, din cupa UEFA.
Anecdota o găsiţi detaliată în excelentul op
semnat de Ion Jianu, Frumoşii nebuni ai Craiovei Maxima, o
cărămidă cu aproape 400 de pagini dense,
tipărite cu cerneală albastră, practic o
colecţie unică de interviuri memorabile cu marile glorii ale fotbalului
craiovean: Balaci, Beldeanu, Boldici,
Cămătaru, Cioroianu, Ciupitu, Cârţu,
Crişan, Donose, Dumitru, Geolgău, Irimescu, Lung, Negrilă, Adrian Popescu, Ştefănescu,
Tilihoi, Ţicleanu şi Ungureanu. Plus alte interviuri sau opinii despre
echipa Craiovei Maxima ale unor mari personalităţi culturale sau jurnalistice
(Eugen Barbu, Ion Băieşu, Ioan Chirilă,
Tudor Gheorghe, Sebastian Domozină, Adrian punescu, Amza Pellea, Marin Sorescu,
Cristian Ţopescu, sportive (Gică Hagi, Mircea Lucescu, Nadia Comăneci sau
politice (Ştefan Andrei, Valentin
Ceauşescu) ale vremii.
Volumul este
ilustrat cu numeroase fotografii inedite, nu doar din timpul meciurilor, ci şi
din viaţa privată a jucătorilor.
Prefaţa volumului
a fost semnată (în anul 2005) de Fănuş Neagu, care conchidea: „Craiova Maxima nu se va mai repeta în veci
de veci şi rânduri de vieţi, cum ar spune Eminescu. Acei fotbalişti erau atât de mari,
aşa de frumoşi şi aşa de talentaţi, încât geniul lor fotbalistic nu s-a mai
întrupat, încă, atât de desăvârşit, în nici unul dintre urmaşii lor.”
De-altfel, aşa
cum sunt sigur că aţi remarcat deja, chiar titlul volumului lui Ion Jianu este
un omagiu adus romanului lui Fănuş Neagu, Frumoşii
nebuni ai marilor oraşe.
Dintotdeauna m-am condus în viaţă după preceptul „Nu poţi să construieşti un viitor
frumos, îngropându-ţi trecutul”.
Şi trecutul m-a
prins mereu din urmă, de multe ori chiar fără să vreau.
Am fost microbist
înflăcărat doar doi ani (dar ce şansă uriaşă să fiu contemporan cu Craiova
Maxima în anii săi de glorie) – respectiv în clasele a 11-a şi a 12-a de liceu.
Apoi nu am mai
mers pe stadion şi, după anii 90, dezamăgit de mizeria de sub preşul competiţiilor,
nici măcar nu m-am mai uitat la televizor, la meciuri.
Însă hazardul a
făcut să fi fost coleg de liceu cu
Corina Vrapcea, frumoasa viitoare soţie a lui Rodion „Gheata de Aur” Cămătaru,
coleg de facultate şi chiar de serviciu
(în anii 90) cu Costică „Pele” Donose,
iar azi sunt bun prieten şi în relaţii de colaborare ... bedefilă cu arhitectul
Cristian Ciomu, cel care, într-o noapte din aprilie 1983, a desenat stema atât
de cunoscută şi îndrăgită a clubului Universitatea Craiova: un leu
vertical, cu sabia într-o mână şi un picior pe-o minge de fotbal.
Aşa încât, chiar dacă aş fi vrut să uit cei doi ani frumoşi şi nebuni din viaţa mea de microbist, trecutul nu mă lasă.
"Hai Craiova ! Hai studenţii!
Suntem toţi cu voi până la sfârşit,
Hai Craiova !
Hai băieţii !
Cu oltenii nu e de
glumit !" (*)
Dodo Niţă
(*) O
iubire alb-albastră, imnul clubului Universităţii Craiova, versuri şi
muzică Tudor Gheorghe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu