sâmbătă, 30 decembrie 2017

La mulţi ani, Vali Ivan!





 
Vali Ivan este un discret dar prolific autor de benzi desenate.  Caricaturist redutabil încă din 1990, el a publicat, în paralel,  numeroase benzi desenate politi-comice. 
 
A debutat în 1992, cu  serialul  Isprăvile lui Zâmbărică, în cotidianul Dreptatea.  Va mai publica alte astfel de seriale în România Liberă, Capital, Tvmania, Jurnalul naţional şi Adevărul.  

In 2005, anul centenarului dispariţiei lui Jules Verne, Vali Ivan publică la editura Egmont, în premieră mondială, albumul  Cinci săptămâni în balon, adaptare a romanului cu acelaşi titlu. Albumul, vândut în 10.000 ex., reprezintă o excelentă  transpunere  BD şi a apărut în condiţii grafice de excepţie.


În 2006, în  ediţia de duminică a Jurnalului Naţional, apare serialul BD Clanţă, cu peripeţiile amuzante ale unui  puşti de cartier din zilele noastre. Ele vor fi reluate, sub formă de album, în 2011.


În  fine, în 2009,  Vali Ivan îşi surprinde cititorii cu un nou serial, desenat realist, de această dată, Iancu Jianu, cu aventurile celebrului haiduc oltean. Serialul va apare sub formă de album anul următor.
Cele trei albume enumerate mai sus  sunt piese de bază ale oricărei colecţii de BD românesc.
 
Născut pe 30 decembrie 1961, Vali Ivan aniversează azi 56 de ani.  Fanii săi îi transmit un sincer « La mulţi ani » şi aşteaptă cu nerăbdare noi albume BD semnate de el !
       
 
Vali Ivan, Henri Gillet, jurnalistul francez care ne-a făcut cunoştinţă şi subsemnatul.

Un comentariu:

ZagorM spunea...

Buna seara! Unde as mai putea gasi albumul desenat cu Iancu Jianu?