De peste 40 de
ani întreţin cu cărţile o relaţie asiduă de dragoste şi respect, aşa încât, în
timp, am strâns şi eu o bibliotecă, împărţită deja în trei locuinţe:
acasă le ţin pe cele de care am nevoie
pentru studiile mele, dar şi cărţile pe care
sunt sigur că le voi citi a doua oară, în apartamentul mamei îşi aşteaptă
cuminţi rândul la lectură volumele şi albumele BD noi achiziţionate, iar la ţară
am dus cărţile pe care nu sunt sigur că le voi mai citi vreodată (plus
colecţiile de reviste, ziare, fanzine şi almanahuri).
De aceea urmăresc
cu interes, de multă vreme, rubrica „Bibliotecă
de scriitor”, susţinută de Ema Cojocaru în paginile virtuale ale revistei on-line
bookaholic.ro, în care scriitori –
de multe ori necunoscuţi pentru mine – îşi prezintă biblioteca şi cărţile
preferate. Citesc articolele (ilustrate cu fotografii) cu o anumită plăcere de…
voyeur, să-i zicem, ca să văd dacă am aceleaşi gusturi ca autorii respectivi
dar şi să ascult recomandările lor pentru noi descoperiri… literare.
Ieri am avut
imensa bucurie să aflu de pe bookaholic.ro că Ema Cojocaru a fost acasă la un
scriitor pe care îl citesc de multă vreme, îl îndrăgesc şi, în timp, am devenit
prieteni, cu atât mai mult cu cât împărţim amândoi pasiunea pentru cea de-a
noua artă: Florin Chirculescu, autorul a cel puţin două romane absolut fabuloase, Ne vom
întoarce în Muribecca (pentru care a primit premiul Colin chiar săptămâna
trecută) şi Greva păcătoşilor, de curând
lansat de editura Nemira.
Vă invit să citiţi foto-interviul pe site-ul www.bookaholic.ro şi să descoperiţi portretul şi
biblioteca unui om fascinant, unul dintre cei mai mari prozatori ai zilelor noastre.
Şi, pentru că
suntem pe un blog dedicat benzilor desenate, ia uitaţi ce spune Florin
Chirculescu despre pasiunea sa pentru literatura desenată:
„Îmi vine mai
degrabă să recomand un gen care e depreciat la noi: benzile desenate, în care am găsit niște povești senzaționale. E una foarte tare, Partie de chasse
(Partida de vânătoare), în care este vorba de miniștrii de externe ai țărilor comuniste, care se întâlnesc la o partidă
de vânătoare în Polonia. Este una dintre cele mai profunde povești pe care le-am citit vreodată, despre putere,
invidie și politică. Se întâmplă niște chestii care efectiv te zăpăcesc, îți pare rău că se termină. La noi, foarte puțini au auzit de ea, e scrisă de Pierre Christin și ilustrată de Enki Bilal. E o carte pe care aș vrea să o citească cât mai mulți oameni. Din păcate, la noi s-a pierdut piața de bandă desenată, apar doar titluri celebre,
gen Maus. Banda desenată americană cu supermani și spidermani nu prea-mi place, nimic nu mi se pare
că echivalează banda desenată francofonă – că-i belgiană, că-i franțuzească… Ea are farmecul maxim pentru mine.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu