Cine este Daniel Danil?

“Dacă nu eşti pe facebook, nu exişti”, mi-a spus fiica mea într-o zi, ca să mă convingă să-mi facă pagină personală dar şi a blogului BDR.

Nu ştiu dacă acum exist cu adevărat, sau sunt doar o proiecţie mentală a unei fiinţe superioare, cert este însă faptul că facebook-ul, şi internetul în general, m-au făcut să descopăr existenţa multor oameni talentaţi, iar unii chiar mi-au devenit prieteni. Daniel Danil, pictor de biserici şi înzestrat autor de benzi desenate, este unul dintre ei.

 - Domnule Daniel Danil, v-aţi făcut cunoscut pe mica scenă a benzii desenate româneşti cu o scurtă poveste desenată realist în fanzinul Comics. Dumnevoastră  pictaţi fresce murale. Ce anume v-a făcut să abordaţi a noua artă la o vârstă la care alţii, poate,  aruncă prosopul?

- Pur şi simplu, iarna trecută,  fiind într-o pauză de lucru, mi-am zis să încerc şi altceva. Am găsit  într-o carte o povestioară scurtă despre copilăria lui Mihai Viteazul şi m-am gândit s-o adaptez în benzi desenate. Aşa am început să desenez. Am creat personajele inspirându-mă şi din ilustraţiile din carte. Impulsul final a fost când,  pe internet, am descoperit editura HAC!BD şi  l-am cunoscut pe editorul Mihai Ionaşcu,  căruia i-am prezentat planşele desenate de mine. După o probă de lucru, am încheiat şi un contract de colaborare pentru o poveste, care din păcate nu s-a finalizat. Oricum,  asta nu m-a descurajat şi am continuat  să desenez pentru mine,  în speranţa că,  pe viitor,  voi publica şi eu ceva, pe undeva. Astfel, mi-am reactivat o foarte veche pasiune pentru banda desenată, rămasă în stare latentă, aproape de uitare.

 Dacă alţii aruncă prosopul, eu abia îmi fac încălzirea.   

- In mod cert v-ati născut cu acest talent fantastic. Dar cum aţi descoperit acest fapt? Aţi desenat de mic copil? Aţi fost încurajat să perseveraţi în această direcţie?

  

- Dacă vă spun că,  atunci când eram elev la gimnazială, îmi făcea desenele pentru orele de desen  un văr de-al meu care era mai mare, mă credeţi?

Totul a început când mi-a picat în  mână un album cu Rahan. Am fost fascinat. Voiam să am cât mai multe albume,  apoi am început să fac reproduceri după ele şi tot aşa. Începea să-mi placă treaba asta. Desenam personajele în mişcare şi animalele.

Aşa  mi-am dat seama că Dumnezeu m-a înzestrat cu talent şi am conştientizat că trebuie să muncesc. Mai târziu, peste câţiva ani, am aprofundat desenul şi pictura în cadrul Şcolii Populare de Artă din Buzău.

De încurajat, nu m-a încurajat nimeni, poate părinţii mei, am făcut totul aşa, cum venea din interiorul meu. Mai târziu,  după absolvirea şcolii, am devenit un înrăit autodidact.  

- Ce reviste citeaţi când eraţi mic? Ce autori şi ce personaje din aceste reviste v-au marcat?

- V-am spus, în primul rând Rahan,  desenat de André Chéret, Docteur Justice de la care s-a născut şi o altă pasiune de a mea, artele marţiale.  În revista Pif abia aşteptam să descopăr poveşti noi, chiar şi cele comice îmi plăceau, ca de exemplu Ludo sau fantoma Arthur.

Mai erau şi benzile desenate româneşti,  pe care le citeam  în  revista Cutezătorii, de pe vremuri.

- Ne-aţi trimis spre publicare pe blog această bandă desenată despre copilăria lui Mihai Viteazu. De ce aţi ales acest subiect? Cum v-aţi documentat pentru realizarea sa? 

  

- După ce am citit povestioara despre copilăria lui Mihai Viteazul de Dumitru Almaş, m-am gândit că mi se potriveşte de minune,  şi am luat-o şi ca pe o provocare. Am vrut să fac ce-mi place mai mult, adică să abordez cu curaj  genul acesta istoric,  în care ai de-a face cu personaje şi cai  în mişcare, racursiuri, costumele din epoca aceea, etc. Toate acestea,  bineînţeles,  necesită studiu.

- Aveţi deja în proiect alte benzi desenate? Pe pagina dvs de facebook (pe care o recomand călduros cititorilor noştri) am văzut că aţi postat planşe cu BD cu samurai,  dar şi cu subiect religios.

- Am realizat o poveste scurtă, de fapt finalul unui roman despre un mare spadasin japonez neînvins de nimeni, în lupta cu sabia. De fapt am adaptat în benzi desenate ultimul capitol din Musashi, de Eiji Yoshiokawa, pe care l-am intitulat Duelul.  Am în proiect şi alte episoade cu Musashi.

În ceea ce priveşte subiectul religios, pot spune  că deja am început să lucrez la o poveste din Vechiul Testament,  şi anume Jertfa lui Avraam. Acesta este doar un început,  deoarece intenţionez să realizez mai multe poveşti cu acest subiect, atât din Vechiul Testament cât şi din Noul Testament. 

De asemenea,  am în plan să abordez şi genul comic, pe vremuri am cochetat şi cu el,  ba chiar făceam caricatură pentru gazeta de perete, la şcoală, la întreprinderea unde am lucrat o perioadă din viaţa mea şi chiar şi în armată.

- Care este tehnica dvs. de lucru? Desenaţi planşele cu creionul pe hârtie,  sau folosiţi tableta de desen şi creionul electronic?

- Povestea cu Mihai Viteazul am realizat-o în creion în prima ei parte,  apoi am continuat-o electronic. Acum folosesc numai creionul electronic. Pentru mine nu e o mare diferenţă acest lucru. Având meseria de pictor bisericesc, trebuie să mă deplasez pe şantiere unde am lucrări, unde sunt şi cazat mai multe zile, ori ca să mă deplasez cu planşeta cu ustensilele necesare lucrului clasic este mai incomod.

Aşa, alternativa aceasta cu tableta electronică  este mult mai la îndemână. Pe de altă parte trebuie să fim şi noi, cei mai în vărstă, în pas cu noile tehnologii, nu? Dar asta nu înseamna că din când în când nu fac şi câte un desen pe hârtie.

- Ce reprezintă  banda desenata pentru dvs..? Doar o simplă modalitate de distracţie? Un vector pedagogic? Un mijloc modern de comunicare care îmbină armonios cele două definiţii de mai înainte?

- Eu aş merge pe cea din urmă variantă.

- Vă mulţumesc foarte mult! 

Invit pe această cale cititorii să urmărească evoluţia acestui desenator talentat, despre care sunt sigur că vom mai auzi. Iar zilele următoare vom posta pe acest blog primele 10 planşe din Copilăria lui Mihai Viteazul.

                                                                                                   

Craiova-Buzău, 27.10. 2017