Cine dă 120 de euro pe asemenea desene infantile? O dată, de două ori, de trei ori...neadjudecat! |
„Promotorul” benzii desenate româneşti A. Ciubotaru, după
ce a recoltat sute de desene şi planşe şi zeci de kilograme de reviste şi publicaţii de la
marii autori BD români (Livia Rusz, Puiu Manu, Burschi, Nobilescu şi alţii)
minţindu-i pe aceştia sau pe văduvele lor în vârstă de peste 80 de ani că le va
pune în valoare opera grafică prin intermediul aşa-zisului Muzeu al benzii desenate, a început să facă bişniţă cu
ele.
După ce am văzut planşele
d-lui Manu vîndute pe okazii.ro, deşi dânsul le-a oferit gratis pentru Muzeul BD şi nu pentru bişniţă, aflăm
dintr-un comunicat al prestigioasei (până astăzi) case de licitaţii Artmark
că pe data de 29 ianuarie se organizează prima licitaţie de
benzi desenate din România. Bine
sfătuiţi de amicul Pisicul Pătat, experţii de la casa de licitaţii cer nişte sume astronomice pentru publicaţii tipărite în tiraje de zeci de mii
de exemplare sau, dimpotrivă, pentru nişte fanzine mâzgălite de autori de care
nu a auzit nimeni.
Pentru albumul Toate pânzele sus desenat de dl. Puiu Manu,
cer 50 de euro, pe un exemplar din revista Proteus
(supliment al revistei Condor – sic!) tot 50 de euro sau pe o revistă Cutezătorii 30 de euro. Probabil organizatorii licitaţiei sunt nişte bătrâni
senili care nu ştiu să folosească internetul, şi cu un simplu click să afle că pe okazii.ro revistele Cutezătorii se vând
cu 7-10 lei exemplarul iar albumul d-lui Manu cu 38 de lei.
Cel mai rizibil este faptul că experţii de la casa de
licitaţii evaluează o planşă
desenată modest de Ciubotariu,
din broşura Poveste despre Eu
(tradusă în maghiară şi norvegiană,după cum se laudă autorul ei, omiţând însă să spună şi tirajul acesteia - probabil 100 de exemplare) la 250 de euro! La fel
cât cer şi pe o planşă de Ary Murnu care, acum 70-80 de ani, bucura cu desenele sale mii şi mii de copii.
In mod evident experţii (Adela Mara ?) de la Artmark habar nu au de
benzi desenate şi mă îndoiesc că vor
găsi fraieri să scoată aceste sume uriaşe de bani pentru nişte publicaţii
tipărite în zeci şi sute de mii de exemplare
sau pentru nişte desene mediocre precum acelea ale lui Ciubotariu sau Alexandru
Ştefănescu Drăgăneşti.
Ar fi interesant de ştiut dacă moştenitorii familiei
Murnu au cunoştinţă de această licitaţie şi de modalitatea cum au ajuns planşele
celebrului lor ascendent la vânzare.
Eu nu mă pricep la
licitaţii de artă, dar ştiu precis că marii experţi de la Artmark au intrat cu
stângul în lumea benzii desenate româneşti, lăsându-se îmbrobodiţi de Muzeul
Ciubotriu.
Pentru că trebuie să-i recunoaştem acest har, pe
care puţini îl au, ca un adevărat Dinu Păturică al BD-ului romanesc acest Ciubucciu ştie să vrăjească Duducile tinere şi
habarniste de la marile instituţii culturale din Bucureşti, ICR, MNAC, BNR, Galateka şi iată, acum şi
Artmark, şi să scoată arginţi şi foloase de la ele.
Omul nu are nicio
scrupulă să se prezinte în continuare ca autor al Istoriei benzii desenate româneşti
(a se vedea prezentarea sa din catalogul licitaţiei) deşi nu a scris niciun rând la ea.
Dacă cei de la Artmark
preferă să lucreze cu un plagiator şi impostor în acest minuscul domeniu al
artelor, banda desenată, mi-e frică să mă gândesc cam ce se întâmplă în
domeniul picturii, sculpturii, antichităţilor, etc.
Nu ar fi exclus însă ca
vreun fost prim-ministru să dorească să spele nişte bani moşteniţi de la vreun
unchi sau mătuşă şi să cumpere mediocrităţile Pisicului pătat cu sute şi milioane de
euro.
Doar trăim în România, şi
asta le ocupă tot timpul...
4 comentarii:
o fi vazut cu cat se vand pe afara plansele maestrului Hugo Pratt...
stau sa ma intreb: chiar vinde plansele FARA acordul autorilor????
In definitiv, nu-l pot acuza pe aiuritul asta de furt? Ca el le vinde, ce mai conteaza cum a intrat in posesia lor? Dar stiu ca nu coboara dl Manu la nivelul indivizilor de teapa astuia, desi ar merita-o.
Buna ziua d-le Dodo Nita.Ma numesc Gabriel.Consider ca este necesar sa adaug un comentariu la acest articol, editat de dvs.Iata cateva lamuriri.Plansele de Ary Murnu , eu le-a cumparat dintr-un targ la pret de nimic - vanzatorul nu stia ce vinde.Exista probabilitatea ca acele planse sa ajunga la gunoi ,cum am mai vazut un caz, in care o anumita persoana, aprindea focul dn soba cu desene originale (realizate pe carton) cu Haplea.Eu sunt un anticar -cel putin asa imi place sa ma numesc.La mine, acele desene de Ary, sunt vazute/transformate in bani.
Oare credeti ca trebuia sa cer acordul urmasilor li Ary sa le pot vinde ? Este abusrd.
Imi plac benzile desenate.Iubesc arta d-lui Puiu Manu.Problema este ca ,in ziua de azi, aproape totul este de vanzare.Lumea doreste bani !Totul se rezuma la bani si implicit la vanzarea acelor desene.Dvs sunteti un iubitor de banda desenata.Banuiesc ca aveti foarte multe benzi desenate,in original.Sunt sigur ca dvs nu veti vinde acele lanse,dar oare ce va face copilul dvs cu ele in viitor ?Putini stiu sa mai aprecieze o banda desenata,acum cand internetul ofera o gama larga de benzi desenate in format pdf.Am intalnit cazuri in care copii celor care au colectionat in zeci de ani,poze si manuscrise de la autori celebri, le vand in momentul de fata pe bani de nimic, pentru ca nu stiu ce detin sau nu-i intereseaza.Va intreb acum d-le Nita...oare nu este mai bine ca acele planse sa ajunga la cineva care poate le apreciaz ala adevarata valoare ?
Dvs atingeti o latura mai ptin placuta - inselarea bunei credinte a ilustratorilor , sau a mostenitorlor.In parte aveti dreptate.DAR , va repet - aproape totul este de vanzare.Persoanele ce au dat mai departe acele desene, in ideea ca ele vor ajunge intr-un muzeu de banda desenata,trebuiau sa sa gandeasca ca totul este relativ - nimic nu este forever.Dvs chiar credeti ca va dainui (fie si pentru o scurta perioada de timp) un astfel de muzeu ,acum cand timpurile actuale se doresc a fi moderne - internet,formate pdf ?
Imi cer scuze pentru acest coment,dar simteam ca trebuie sa-mi expun o parere,asupra acestui articol.
Nu doresc sa iau apararea nimanui,dar ...realitatea este crunta.Oamenii vor comercializa mereu planse desenate,tablouri...
Nu stiu de ce va mirati atata timp cat unul din sefii Aartmark, dl. Mihail Stomff, a ajuns pe mana politiei pentru furt si inselaciune cu obiecte de arta.
Trimiteți un comentariu