Marele jaf (încă unul?) de la Institutul Cultural Român

  „Lupul  îşi  schimbă părul dar năravul ba”.

Cam aşa s-ar putea defini, conform acestui vechi proverb popular, activitatea Institutului Cultural Român. In ultimii doi ani s-au schimbat trei preşedinţi ai celebrei instituţii,  dar funcţionarii incompetenţi  şi corupţi (moral)  au rămas pe loc.  Şi continuă să facă ce ştiu mai bine:  să cheltuie banii statului român, distrugându-i concomitent şi iremediabil  imaginea.

Pe lângă  mulţi alţi paraziţi, despre care  presa a scris nenumărate articole, în anul 2010 o nouă căpuşă  s-a înfipt în trupul gras şi plin de sânge (bani) al ICR:  Alexandru Ciubotariu. 

  A început modest în 2010, încasând 2000 de euro de la ICR pentru o carte la care  nu a scris un rând.  Apoi, tot pe banii ICR-ului şi în incinta unei alte instituţii a statului, Muzeul Naţional de Artă Contemporană, a înfiinţat un aşa zis Muzeu al benzii desenate, după proiectul şi cu lucrările altora, dar pentru care Ciubotariu a băgat miliarde în buzunar (în acest proiect am fost angrenat şi eu, din entuziasm şi naivitate, fără să ştiu că amicul Ciubotariu îl va transforma într-o maşinărie de făcut bani, pentru el şi acoliţii săi, în loc să promoveze adevăraţii autori de benzi desenate).  Au urmat  expoziţii curatoriate de Ciubotariu în cadrul unui aşa zis Salon European de  Bandă  Desenată, în fapt una dintre cele mai anti-culturale manifestări publice din România, promovând pornografia, trivialitatea, consumul de droguri, mizerabilismul,  pe post  de artă. Ciubotariu a fost plătit gras, foarte gras,  de ICR,  pentru că a furat informaţii din Istoria Benzii Desenate şi a pus pe pereţi planşe pe care şi le-a însuşit    imoral de la artişti  sau de la  văduvele lor, toţi trecuţi de 80 de ani.

În fine, din 2010 încoace,  Ciubotariu  face câte 3-4  vacanţe pe an în străinătate, în oraşele unde ICR are  filiale:   New York, Bruxelles, Madrid, Barcelona, Budapesta, Berlin, Stockholm etc, pe banii ICR,  adică ai contribuabilului român.

Răsfoiam de curând catalogul expoziţiei  de cărţi ilustrate din Suedia, prezentată la Festivalul de Carte pentru copii de la Bologna - Italia (în 2013).  Au participat 32 de artişti reprezentativi pentru arta suedeză,  desemnaţi ca atare de un juriu format din 12 profesionişti din domeniu:  cercetători, profesori universitari,  editori,  directori de muzee de artă, scriitori pentru copii, în general  oameni  cu studii aprofundate în domeniul ilustraţiei de carte, inclusiv doctorate. Intreb şi eu retoric, cum se numesc experţii din cadrul ICR care au desemnat ca reprezentant al benzii desenate româneşti,  un autor modest, mediocru ca şi grafician,  necunoscut publicului larg, în schimb plagiator de notorietate?

(c) Matei Branea. Toate aceste trivialităţi postate aici şi multe altele le găsiţi chiar pe bloguriler impricinaţilor

Dar Ciubotariu nu se mulţumeşte să paraziteze singur ICR. El s-a asociat, ca  într-o adevărată  bandă de răufăcatori, cu pornografi notorii precum Matei Branea şi Sorina Vasilina,  sau cu indivizi care nu au publicat niciodată benzi desenate:   (trist) celebrul Cristian Neagoe, Milos Jovanovici, Akira Dârstor  (informaţii verificabile cu un singur clic pe site-urile sau blogurile acestora).  Împreună sau separat îşi publică mâzgălelile pe banii ICR, AFCN, MNAC,  împreună sau separat se plimbă prin lume pe banii statului.

(C) Branea. Pentru astfel de desene  pornografice Branea, Ciubotariu şi alţi  paraziţi  culturali se plimbă prin lume pe banii dvs, ai contribuabililor.. 

Intr-un articol recent publicat chiar pe acest blog, scriam că  toate expoziţiile organizate până acum de curatorul plagiator Ciubotaru  au drept scop justificarea concediilor trecute şi viitoare pe care el şi acoliţii săi nominalizaţi mai sus le fac, pe banii instituţiilor culturale de stat, în diverse locuri din lume, ca artişti şi autori BD.

Şi iată că  actualitatea îmi confirmă spusele.  Aflăm dintr-un comunicat de presă că

« pe data de 31 ianuarie, Institutul Cultural Român din Berlin şi Muzeul Culturilor Europene din Berlin organizează „Lunga noapte a benzii desenate româneşti”. În această noapte vila Walther se va transforma în reședința benzii desenate românești. Câțiva dintre cei mai importanți reprezentanți ai săi - Ciubotariu Alexandru, Maria Surducan, Sorina Vazelina, Cristian Dârstar (Akira), Laurenţiu Alexandrescu (Irlo) şi Nicu Duță (Kitră) - vor fi prezenți la sediul ICR Berlin și vor desena pe pereți, pe scaune, pe căni și dulapuri. »

Deci, în opinia doamnei Cristina Hoffman,  directoare a  ICR Berlin,  cei mai importanţi  reprezentanţi ai benzii desenate româneşti  sunt un plagiator  - Ciubotariu,  o pornografă – Sorina Vasilina  şi trei indivizi care nu au publicat în viaţa lor benzi desenate -  Akira, Irlo, Kitră, de  fapt nişte răufăcători  pe care îi fugăreşte noaptea poliţia pentru că mâzgălesc pereţii instituţiilor publice…

(C) sefeu corp. 

Astfel de mâzgăleli triviale promovate de "artistul" Akira Lord sunt considerate reprezentative pentru arta românească de către funcţionarii ICR.

(C) sefeu corp

Singură Maria Surducan este autoarea unui adevărat album de benzi desenate, care este cartea sa de debut, auto- editată în 300 de exemplare. Este însă ea mai reprezentativă decât

Lucian Amarii – Jup,  Şerban Andreescu, Mircea Arapu, Adrian Barbu, Victor Drujiniu, Vali Ivan, Puiu Manu, Andrei Moldovan,  Cristian Păcurariu, Tudor Popa, Augustin Popescu, Dan Popescu, Ionuţ Popescu,  Bogdan Prejoianu, Radu Marian, Walter Riess,  Livia Rusz, Albin Stănescu, Călin Stoicănescu, Ileana Surducan,  Alexandru Talambă, Sandu Florea, Valentin Tănase, Octav Ungureanu,   autori care au publicat sute şi mii de pagini de benzi desenate, tipărite în zeci de mii şi sute de mii de exemplare, unii  traduşi în Europa de editori prestigioşi(şi nu pe banii ICR-ului) ?

(Deschid o paranteză. Chiar nu îi este jenă Mariei Surducan să îşi asocieze numele şi imaginea publică cu cea a acestor pornografi şi triviali? Oare o tânără atât de talentată ca ea nu are simţ artistic ca să compare propriile lucrări grafice cu cele mediocre ale unui Ciubotariu sau de-a dreptul pornografice ale celorlalţi preopinenţi?
Oare de ce legitimează cu talentul său această anti-artă promovată de banda de escroci care parazitează ICR? O face pentru bani? I-a vândut librăria pe jumătate plină atâtea exemplare din albumul de debut încât să fie obligată să se prostitueze moral?
Oare de ce nu ia exemplu de la sora sa care, cel puţin până acum,  a avut demnitatea să nu se asocieze cu aceşti pornografi notorii şi şi-a făurit un renume artistic în Franţa, doar pe munca ei, şi nu pe relaţii imorale cu ICR? Din păcate toate acestea rămân întrebări retorice şi de cele mai multe ori, spre deosebire de o Livia Rusz sau un Puiu Manu, la noua generaţie de graficieni trebuie să faci o distincţie clară între talentul şi caracterul lor... Şi cel mai bun exemplu rămâne Ciubotariu... Plagiator, escroc şi impostor, dar cu oarece  talent grafic...).

Revenind la oile noastre, să mai notăm că auto-intitulatul « artist » Irlo este protagonist, alături de infamul Cristian Neagoe, al scandalului de la ICR New York, unde au prezentat un ponei roz cu svastică  tatuată drept artefact reprezentativ al artei româneşti.

Pentru acest scandal fostul preşedinte a fost linşat mediatic. Oare ce se va întâmpla cu actualul preşedinte, pentru că, iată, ICR îl reşapează pe Irlo şi-l trimite la Berlin, de astă dată drept reprezentant al benzii desenate româneşti !

In realitate, este evident că cei doi preşedinţi au semnat ca primarii actele băgate sub nas de funcţionari din ICR, complici imorali ai acestei găşti de şmecheri de mahala  cu pretenţii de artişti, în fapt nişte paraziti care trăiesc exclusiv din căpuşarea instituţiilor culturale ale statului.

Promisa lungă noapte a benzii desenate româneşti de la Berlin va fi de fapt o noapte a pornografiei, trivialităţii şi  ridiculizării artei româneşti pe banii statului.

După problemele cu minorităţile naţionale care îşi fac de cap prin Europa, acest act anti-cultural ne îndepărteză şi mai mult de intrarea în spaţiul Schengen, ştiut fiind că unii dintre oficialii germani  sunt şi aşa  ostili acestei integrări.

Conform legii care reglementeaza existenţa Institutului Cultural Român, misiunea Institutului Cultural Român este « promovarea culturii şi civilizaţiei naţionale în ţară şi în afara ei. Creşterea vizibilităţii valorilor culturale româneşti în lume constituie scopul principal al activităţilor desfăşurate de ICR. »

Întreb şi eu, retoric, sunt pornografia, desenele triviale şi mâzgălelile de pe pereţi reprezentative pentru cultura şi civilizaţia românească ?

(c) Sorina Vazelina. Îmi cer scuze cititoarelor acestui blog pentru postarea acestor pornografii, dar consider că oamenii trebuie informaţi pe ce sunt cheltuiţi banii din impozitele lor.

In mod evident, începând cu expoziţia « Freedom for Lazy People », continuând cu cea de bandă desenată  numită programatic  « No school », ambele organizate la New York,  şi terminând cu « lunga noapte a benzii desenate româneşti la Berlin », ICR a eşuat lamentabil în misiunea  asumată prin lege. Pimbările periodice ale aceluiaşi grup de auto-proclamaţi « artişti »  prin lume, pe banii contribuabilului român, nu constituie doar o cheltuială inutilă la bugetul statului, dar mai ales reprezintă o continuă şi tenace acţiune de distrugere a imaginii culturii şi civilizaţiei româneşti (atâta cât mai este).

Actualul guvern al României este  condus de Partidul Social Democrat, partid care, teoretic, este  de stânga.  Am certitudinea că   electoratul acestuia ar fi mult mai mulţumit dacă ICR ar fi desfiinţat şi bugetul său distribuit altor ministere, pentru construcţia de locuinţe sociale, îmbunătăţirea sistemelor de educaţie şi sănătate ale statului român, etc.  Am şi convingerea  că milioane de români ar subscrie apelului :

« Domnule Prim Ministru Victor Viorel Ponta, Domnule Preşedinte al Senatului Crin Antonescu, Domnule Preşedinte al Curţii de Conturi  Nicolae Văcăroiu, opriţi batjocorirea artei şi culturii româneşti, opriţi  jaful de la Institutul Cultural Român ! »

Notă.

 Aşa cum era firesc, înainte de publicare, am trimis acest articol domnului Preşedinte al ICR, solicitându-i un punct de vedere şi rugându-l să răspundă la două întrebări, conform Legii 544/2001, privind accesul la informatiile de interes public:

1 - Cum comentaţi faptul că, deşi Raportul de activitate a ICR pe anii 2011-2012 consideră  participarea domnului  Alexandru Ciubotariu  şi a acoliţilor săi   Cristian Neagoe, Matei Branea, Milos Jovanovic la Festivalul  de benzi desenate de la New York - care a costat statul român suma de 770 milioane  lei - drept, citez "bani mulţi cheltuiţi pe activităţi banale", el continuă sa fie promovat de ICR drept "cel mai important reprezentant al benzii desenate romaneşti" deşi  este un autor mediocru, cunoscut marelui public mai ales  prin plagiatul său?

2 – Câţi  bani a încasat domnul Alexandru Ciubotariu de la ICR, din 2010 şi până astăzi ?

Am primit de la Biroul de Presă al ICR (neînsuşit însă – prin semnătură - de nicio persoană fizică din  cadrul ICR, de parcă l-ar  fi scris un cor) următorul răspuns :

“Selectia artistilor care vor participa la evenimentul “Lunga Noapte a benzii desenate romanesti” ce va avea loc la Berlin pe 31 ianuarie a fost realizata de curatoarea germana dr. Beate Wild, si nu de “experti ICR”. Departamentul “Coordonare Europa central-estica si sud-estica” – care functioneaza din 2004 in cadrul Muzeului Culturilor Europene – a inceput proiectul comiXconnection in 2011. Pentru expozitia la care faceti referire au fost alese lucrari realizate de circa 60 de artisti de banda desenata din Slovenia, Croatia, Ungaria, Serbia si Romania. Expozitia a fost pentru prima oara prezentata in iunie 2013 in Croatia. Au urmat Slovenia si Romania (Timisoara), in momentul de fata putand fi vizitata la Muzeul National de Arta Contemporana din Bucuresti.

Doamna dr. Beate Wild, in calitate de curator al expozitiei, isi motiveaza optiunea pentru autori prin adecvarea la conceptul expozitional si prin renumele international al acestora. Institutul Cultural Roman doar s-a asociat acestui proiect european din domeniul benzii desenate. Valoarea selectiei este confirmata si de conducerea Uniunii Artistilor Plastici din Romania, care considera ca actiunea este organizata profesionist, cu artisti care, prin diversitatea formelor de exprimare in acest domeniu, se distanteaza de benzile desenate comerciale si contribuie prin participare internationala la o mai buna cunoastere a diferentelor sau legaturilor intre artistii din tarile respective.

ICR nu isi doreste sa fie implicat in eventualele dispute dintre artistii de banda desenata. De altfel, dupa cum bine stiti, si domnia voastra ati colaborat cu institutia noastra in numeroase ocazii, alaturi de domnul Alexandru Ciubotariu, iar ICR ramane deschis pentru noi colaborari.

Va multumim pentru ca ati avut amabilitatea sa ne solicitati un punct de vedere inainte de aparitia articolului. In cazul in care, in ciuda precizarilor de mai sus, veti decide sa il publicati, ne rezervam dreptul de a reveni cu argumente suplimentare.

Reiteram faptul ca Institutul Cultural Roman ramane deschis unor viitoare colaborari.”

Nota1.

Nu-mi place când unii articlieri se apucă şi disecă drepturile la replică ale persoanelor sau instituţiilor incrimate, dar cum  ICR promite argumente suplimentare, de data aceasta o fac şi eu,  pentru că mi se pare că autorul (autorii)  acestui răspuns îl iau drept sărac cu duhul pe cel care a publicat nouă cărţi despre banda desenată românească şi europeană şi peste o mie de articole în reviste şi ziare din România, Franţa, Belgia, Ungaria, Italia, Suedia, Danemarca, Finlanda, Cehia, Serbia.

 Oare cum explică conducerea ICR  extraordinara coincidenţă că această aşa-zisă expertă germană în banda desenată românească, dr. Beate Wild, alege ca reprezentanţi ai aceste arte emergente exact aceiaşi indivizi care parazitează de ani de zile ICR şi sunt plimbaţi de această instituţie „serioasă” – pe banii contribuabilului român – peste tot în lume?

Dar cum poate doamna  dr. Beate Wolf  să aleagă  ca reprezentanţi ai unei arte populare (adică tipărite şi difuzate la scară largă)  nişte indivizi care nu au publicat niciodată benzi desenate?

 În cazul acesta,  de ce ICR nu găseşte experţi care să prostească opinia publică şi  la Târgurile de carte, naţionale sau internaţionale, să fie  promovaţi pe post de mari scriitori, eventuali nobelizabili, indivizi care nu au publicat în viaţa lor niciun rând? Avem deja standuri româneşti fără public la marile saloane de carte internaţionale, de ce nu am avea şi unele fără scriitori, doar cu paraziţi culturali?

Nota 2

 Se foloseşte în dreptul la replică  sintagma “bandă desenată comercială”. Urmărind evoluţia BD româneşti de aproape 30 de ani, sunt ferm convins că cititorii ştiu că aproape că nu există  bandă desenată în ţara noastră  după 1989, cele câteva timide  apariţii trebuie căutate cu lupa, precum acul în carul cu fân, şi-atunci cum poate fi comercial ceea ce nu există?

Nu pot să nu remarc făţărnicia şi contradicţia dintre spusele şi faptele unor funcţionari ICR. Nu promovăm adevăraţii autori de benzi desenate români pentru că sunt comerciali, deşi toţi, fără excepţie, desenează din pasiune şi – uneori – primesc ca drepturi de autor  bani care nu acoperă nici măcar  valoarea hârtiei, penelurilor şi culorilor folosite.

Îl promovăm în schimb,  urbi et orbi,  pe domnul poet Mircea Cărtărescu, pentru că domnia sa nu este un autor  comercial (sic!) deşi a încasat din vânzarea cărţilor sale suma de 540,000 de dolari !

Şi-atunci ICR  îi mai picură  în buzunare suma de 4 miliarde lei…

Notă la Nota 2 (Domnule, nu se mai termină odată notele acestea?).

 Singurul motiv pentru care domnul Mircea Cărtărescu (de.altfel un scriitor pe care îl preţuiesc, în special pentru romanul fantasy Visul, care mi-a bucurat  tinereţea)  e folosit ca exemplu în cadrul Notei 2 este faptul că domnia sa se află pe locul I în  Topul celor mai bogaţi 10 scriitori din ţara noastră,  top realizat de revista Forbes România şi consultabil în  nr. 56/mai 2011.

Cifra de  4 miliarde lei  pe  care ICR  a cheltuit-o pentru promovarea  dlui Cărtărescu a fost culeasă din articolul Primele date despre jaful de la ICR: Imaginea lui Cărtărescu a costat statul 4.086.887.500 lei, apărut în data de 8 octombrie 2012 în ziarul Cotidianul (unde poate fi consultat oricând), conform paginii de pe wikipedia a domniei sale.

Final. Revenind la subiectul nostru, am certitudinea că funcţionarii ICR nu au răspuns la întrebarea de bun simţ „Câţi bani au îndesat în buzunarele domnului  Ciubotariu şi a acoliţilor săi? ” pentru că, la un viitor control al Curţii de Conturi, se va constata că aceşti mici (”mici” în sensul că au ştiut să rămână necunoscuţi opiniei publice româneşti)  impostori şi escroci au încasat chiar şi mai mulţi bani decât domnul Cărtărescu de la bugetul de stat.

Restul e tăcere. 

 Cam asta fac Ciubotariu şi acoliţii lui contribuabilului român, prin intermediul Institutului Cultural Român.

Dacă doriţi să le mulţumiţi funcţionarilor ICR, le puteţi scrie pe adresa 
   icr @ icr.ro.