miercuri, 8 aprilie 2020

Daniel Danil: "Dreptatea lui Vlad Ţepeş"

 Daniel Danil a apărut parcă de niciunde şi deja s-a afirmat ca un desenator profesionist. În realitate, el a desenat încă din copilărie şi a continuat s-o facă mulţi ani, fără însă a se face cunoscut, până în clipa în care a ajuns la un nivel artistic de care să fie mândru.
Am apreciat talentul său de când i-am văzut prima planşă, l-am încurajat cu un premiu de debut  şi l-am invitat la colocviul România Francofonă de la Craiova, acum vreo 2-3 ani.
În schimb, generos, Daniel oferă cititorilor blogului nostru ,gratuit, unele dintre cele mai noi creaţii ale sale.
Să sperăm că, în timp, şi le va aduna între coperţile unui album de benzi desenate istorice care, sunt convins, se va bucura de succes de public, ţinând cont că puţini autori de la noi se încumetă să abordez acest domeniu tematic foarte dificil.
Vom fi primii care vom anunţa apariţia acestui album. 




Un comentariu:

BETINO_31 spunea...

Cruntă soartă a mai avut și boierașul ăsta la fel ca mulți alții de pe vremea sa, nu-i așa ? Dar banda este foarte reușită. Să sperăm că artistul va avea cât mai multe reușite de acest fel și să le vedem și publicate în volume, iar Țepeș va renaște pentru a face puțină ordine și în zilele noastre, numai de ar mai rămâne niscaiva păduri pentru a se fabrica țepe drepte și ascuțite !