joi, 16 noiembrie 2017

Yves Rousselet - impresii fotografice


Yves Rousselet  este un fotograf pasionat din Franţa. De zeci de ani parcurge Europa şi memorează – pe hârtie fotografică – imaginile care l-au frapat.


 De exemplu, în 2015 a silonat Albania de la nord la sud şi de la est la vest, iar în prezent pregăteşte o călătorie în Găgăuzia ( !).
În ţara noastră a călătorit de mai multe ori,  atras în egală măsură de francofonia românilor, dar şi de imaginile contrastante  cu care este întâmpinat de fiecare dată când ajunge pe meleagurile noastre.
Născut în 1955, Yves Rousselet  a urmat cursuri de fotografie la Liceul Tehnic din Tours între 1971-1974. În 1976 a început să lucreze la un liceu din Paris, unde a  predat tehnicile audio-vizuale.
În 1992 a fondat editura « Poison d`Avril », în cadrul căreia a publicat 20 de albume fotografice,  iar din 1994 organizează anual  Întâlnirile fotografice  « Prim`exilesque » la Paris, pe data de 1 aprilie !


În cele ce urmează veţi putea admira câteva colaje cu fotografii în care a imortalizat imagini… istorice din România. 
Istorice, ţinând cont că,  probabil,  din anul 2019  sacoşele de plastic vor fi interzise la vânzare şi la noi. 











"Călătoresc pentru a fotografia şi fotografiez pentru a călători…

De mulţi ani destinaţiile mel favorite sunt ţări, regiuni, enclave teritoriale, ţărmul mărilor, râuri, fluvii… accesibile în automobil. Cu o mână ţin volanul, iar cu cealaltă aparatul de fotografiat. Am spiritul liber şi gândirea disponibilă…

În vara anului 2004, traversând România de nord şi Ucraina, deodată am simţit nevoia compulsivă să colectez cât mai multe imagini  ... cu sacoşe de plastic,  în plus faţă de fotografiile pe care le fac de obicei, portrete, scene de stradă, peisaje...

Ochiul privitorului este atras  în mod firesc  de aceste mici obiecte cu dublă funcţiune, utilitară şi publicitară.  Mărcile se afişează astfel  graţie sacoşelor… Indiferent că le păstrezi sau le arunci, ele şi-au îndeplinit scopul.  Astfel traversează  frontierele comerciale marile mărci de produse sau de super-magazine.

Ce conţin aceste sacoşe ?   Provizii  obişnuite pentru cei care le poartă, sau ceva misterios pentru cei care le privesc dinafară... Sacoşele sunt fotografiate în mâinile cumpărătorilor, sau alături de ei, pe trotura, într-o staţie de autobuz, sau pe o bancă, lângă un tip care doarme…
Călătoria poate să înceapă !"



Yves Rousselet, noiembrie 2017

Niciun comentariu: