Continuăm
astăzi cu un nou episod.
De asemenea,
lucrările sale au atras atenţia organizatorilor Festivalului BD de la Lucca
(primul din lume, fondat în 1966) care l-au invitat să participe la
manifestarea lor.
Aici, în
noiembrie 1968, Hugo Pratt se întâlneşte cu francezul Claude Moliterni, unul
dintre părinţii fondatori ai mişcării de recunoaştere a benzii desenate ca artă
majoră a secolului XX (l-am avut şi eu ca oaspete, în 1999, la Salonul BD de la
Constanţa).
Acesta era
un cititor al revistei Sgt. Kirk şi, constatând talentul incredibil şi forţa
grafică a lui Hugo Pratt, l-a
intervievat pentru revista sa de critică şi studii a benzii desenate Phenix
(pentru prima oară apărea un articol despre
desenatorul italian în Franţa).
Anul
următor, Pratt se întâlneşte din nou cu Moliterni la Lucca, iar acesta îl prezintă lui Georges Rieu, redactorul şef
al “noii” reviste Pif Gadget. Cei trei
se simt bine împreună, împărtăşesc
aceleaşi ideii asupra lumii în general şi a BD-ului în particular aşa că, la
finalul unei mese copioase, stropită din belşug cu Chianti, Rieu îi spune lui
Pratt că, dacă va dori vreodată să publice în paginile revistei sale, să-l
caute.
O lună mai târziu,
revista Sgt. Kirk s-a oprit, din cauza
faptului că nu reuşise să găsească publicul adolescent şi adult care s-o
cumpere, aşa încât Hugo Pratt devine ...
şomer.
Nu disperă, ci profită de faptul că nu mai are niciun
angajament pentru a călători în Etiopia cu scopul de a găsi şi a se reculege la
mormântul tatălui său. Mai vizitează Tanzania şi Kenia, înainte de a se
întoarce în Italia şi a se îmbarca în trenul direct Genova-Paris.
Hugo Pratt are acum 40 de
ani şi este hotărât ca, după mai bine de 20 de ani de experienţă, să cucerească
piaţa franceză a benzii desenate. În tren s-a frământat toată noaptea dar, când s-a apropiat de Paris, a luat o decizie capitală: noile sale povestiri desenate îl vor avea ca
personaj principal pe Corto Maltese.
Bineînţeles, aşa cum se
înţelesese cu Georges Rieu la Lucca,
prima oară a bătut la uşa redacţiei Pif Gadget. Şi tot bineînţeles, Rieu uitase
de promisiunea sa. Totuşi, recunoscând talentul lui Pratt şi, poate,
impresionat şi de personalitatea acestuia, îi cere să deseneze povestiri de
câte 20 de planşe în alb-negru.
Pe data de 1 aprilie 1970
(şi nu, nu a fost o păcăleală) a apărut în Pif episodul Tristan Bantam,
primul dintr-o suită de 11 care se vor derula în Marea Caraibilor şi în America
Latină.
Apoi, o dată la 7
săptămâni, până în aprilie 1973 vor apărea alte 20 de episoade constituind debutul
sagăi aventurilor lui Corto Maltese, cel
mai celebru marinar din lumea benzilor desenate.
Merită menţionat aici
faptul că atunci când a scris şi ilustrat aceste nuvele grafice, Hugo Pratt a avut ca documentaţie
propria sa exeperienţă de viaţă. Conform mărturisirilor la persoana I din volumul
De l`autre
cote du Corto – Entretiens avec Dominique Petitfaux, atunci când a trăit în America de Sud, Pratt a călătorit în Brazilia, în Venezuela, în
Marea Caraibilor... La Bahia s-a împrietenit cu surorile mulatre Dos Santos şi chiar i-a făcut un copil uneia dintre ele. Cu cele două surori a participat la ceremonii vodoo, macumba etc. ŞI tot acolo a aflat despre cangaiceiros
Tir Fix şi Corisco de Sao Jorge,
care au existat cu adevărat.
Benzile desenate de Hugo Pratt erau citite săptămânal
de 400.000 până la un milion de copii. Sigur, nu toţi înţelegeau poveştile cu intrigi aparent prea complicate imaginate de
Hugo Pratt şi nici nu apreciau grafismul epurat al său. După cum povesteşte
Pratt, propriul său fiu îl îndrăgea mai mult pe Rahan decât pe Corto.
Totuşi, peste doar câţiva
ani, mulţi dintre acei copii ajunşi la adolescenţă vor constitui masa critică a
lectoratului fidel al lui Hugo Pratt.
De notat şi faptul că
primul album european al lui Hugo Pratt (şi primul din saga lui Corto), nu a fost Balada
Mării Sărate ci Corto Maltese, care conţinea primele 6 episoade apărute în Pif.
Albumul a fost publicat în 1971 de editura Publicness, în format italian (adică cu lăţimea mai lungă decât înălţimea).
În 1973, după plecarea
lui Georges Rieu şi a lui Jean-Paul Mougin de la Pif Gadget,
Hugo Pratt simte că nu mai este dorit de către redacţie şi atunci
opreşte colaborarea cu revista editată de Partidul Comunist Francez.
Dar drumul către glorie
începuse pentru că, dacă i s-a închis o uşă, multe altele i s-au deschis, una
după alta: în
februarie revista Tintin a început să-i publice Les Scorpions du Desert, în mai editura Casterman tipăreşte primul dintre albumele din seria „Corto
Maltese”, iar ziarul France Soir propune zilnic cititorilor săi, începând din
iulie, câte o planşă din Balada Mării
Sărate.
Hugo Pratt devine una
dintre vedetele benzii desenate franceze pentru tineret şi adulţi, iar organizatorii primei ediţii a Festivalului
Internaţional al Benzii Desenate de la Angouleme, în ianuarie 1974, decid ca afişul manifestării lor să fie
ilustrat de (de-acum) maestrul Hugo Pratt, cu un desen dintr-una din
povestirile grafice apărute iniţial în
Pif Gadget .
Aşa încât, dragi
cititori, dacă doriţi să vedeţi planşa din care a fost extras acest desen şi mai ales să înţelegeţi
secretul reuşitei mondiale a seriei “Corto Maltese”, trebuie neapărat să citiţi albumul Corto Maltese sub semnul Capricorului.
Notă. Anul acesta se aniversează 90 de ani de la naşterea lui Hugo Pratt şi 50 de la apariţia nemuritorului său personaj, Corto Maltese.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu