miercuri, 13 aprilie 2016

Jumătatea plină – dovada escrocheriei ! (1)




 În luna decembrie 2011, profitând de expoziţia „Muzeul benzii desenate” organizată de complicele lor A. Ciubotariu la Muzeul Naţional de Artă Contemporană, pe banii Institutului Cultural Român (despre această escrocherie v-am informat cu altă ocazie) asociaţia Jumătatea plină îl prosteşte pe directorul de atunci al MNAC,  domnul Mihai Oroveanu,  să-i lase să ocupe în mod ilegal un spaţiu uriaş în interiorul muzeului, ca să vândă, printre altele, materiale pornografice, precum cele de mai jos:

 
Tricou pornografic imprimat de Jumătatea Plină pe banii Administraţiei Fondului Cultural Român, adică ai dvs.,  oneşti contribuabili!

Domnul Oroveanu încheie un aşa zis contract de comodat, încălcând fără scrupule Legea Muzeelor şi a Colecţiilor publice,  prin care le permite escrocilor nu doar să ocupe gratis acel spaţiu,  în cea mai scumpă locaţie din Europa – Palatul Parlamentului – dar nici măcar nu le cere să plătească utilităţile consumate. Contractul a acoperit perioada decembrie 2011- decembrie 2013. 

Domnul Mihai Oroveanu a decedat în august  2013 şi în locul său a fost numit ca director artistul şi criticul de artă Călin Dan. Domnia sa, iniţial,   nu are nicio problemă să tolereze prezenţa escrocilor în interiorul MNAC-ul-ui,  nici măcar nu prelungeşte contractul ilegal de comodat şi încalcă grav legea  permiţând funcţionarea în interiorul MNAC-ului a unei entităţi care desfăşoară nu doar activităţi comerciale,  ci difuzează şi materiale pornografice. 


Ba chiar minte de mai multe ori,  în adresa semnată de domnia sa nr. 1041/29.08.2014 când spune că Jumătatea plină ocupă doar 20 de metri pătraţi în incinta muzeului ( vă invit să apreciaţi singuri suprafaţa respectivă conform fotografiei alăturate) şi că nu are cunoştinţă  de materiale pornografice difuzate, deşi le găseşte oricine pe pagina de facebook a escrocilor, doar domnia sa nu.


În toamna  anului 2014 directorul Călin Dan decide în sfârşit să reintre în legalitate, poate şi ca  urmare a iminenţei unor controale a instituţiilor specializate,  şi-i dă afară pe cei doi escroci din spaţiul ocupat ilegal în interiorul  MNAC.

Asupra faptului dacă Jumătatea plină a funcţionat legal sau ilegal,  vreme de cinci ani,  în incinta Palatului Parlamentului,  s-a pronunţat Curtea de Conturi a  României, conform documentului de mai jos:



Deşi a încălcat legea de dragul Jumătăţii Pline, cei doi asociaţi nu ezită să-l insulte pe dl. Călin Dan în spaţiul public, pe pagina lor de facebook, acuzându-l de fapte inexistente.
Redau mai jos dialogul surzilor, revelator:
 
Jumătatea Plină : “În urma scrisorilor pe care  [...] le-a trimis Muzeului de Artă Contemporană, Ministrului Culturii şi lui Victor Ponta, noul director al MNAC a hotărât să ne dea afară din spaţiul din Palatul Parlamentului cu argumentul "NU VREAU SCANDAL"...


Dl. Călin Dan: «  Libraria  Jumatatea Plina nu a fost data afara de la MNAC, ci a parasit un loc unde functiona in mod admirabil, dar fara forme legale de parteneriat, intr-un context in care acest parteneriat insemna plata unei chirii, conform legii. Citatul "nu vreau scandal ..." e o inventie jurnalistica care nu merita calificare, in contextul in care despartirea dintre MNAC si Jumatatea Plina s-a facut in conditii amiabile. Dar deh, un pic de scandal in plus nu strica, n'est-ce pas, Xandra? » 

Bineînţeles că  escrocii au şters  mai toate aceste postări (sau le-au modificat conţinutul), inclusiv cele în care incitau la ură şi violenţă contra unei persoane fizice (aşa cum au mai procedat şi altă dată) dar ele sunt înregistrate, să nu aibă nicio grijă.

 De remarcat  faptul că,  exact în aceeaşi perioadă,  directorul MNAC a  denunţat contractul cu librăria NOI care ocupa de 20 de ani - şi plătea chirie pentru asta – spaţiul de la Sala Dalles. Cred că toată lumea din ţara asta care a cumpărat  vreo carte de artă în ultimii 20 de ani cunoaşte librăria NOI, spre deosebire de aşa zisa librărie Jumătatea Plină.
Librarii de la NOI au înţeles şi s-au retras civilizat, fără să  declanşeze  atacuri suburbane contra nimănui şi nu s-a găsit nici măcar un singur  prieten de-al lor să urle pe net „Căline,  primeşte-i înapoi pe librari!”, aşa cum au urlat prietenii şi complicii Jumătăţii Pline.

În concluzie,  Jumătatea Plină este o asociaţie de răufăcători, al cărei scop este parazitarea instituţiilor publice româneşti sau străine,  şi pentru asta au apelat la numeroase escrocherii şi înşelăciuni, încasând un miliard de lei - ilegal - doar de la Administraţia Fondului Cultural Naţional.  
În siajul lor se învârt tot felul de auto-intitulaţi "artişti", precum A Ciubotariu, pornografi precum Sorina Vasilescu şi Matei Branea, non-talente precum Akira Lord şi Robert Obert auto-intitulat Lotrec, insalubrul Cristian Neagoe,  toţi având acelaşi scop ca şi ei, însuşirea de foloase necuvenite de la instituţiile statului.
Pe lângă aceşti paraziţi se bagă în seamă şi diverşi  tiriplici, care nu ezită şi ei să încalce legile statului român, precum Alin Răuţoiu şi Mihai Iacob, care intră uşor – prin postările lor – la articolul 205 din Codul Penal, Octavia Cornea,  care a încălcat codul deontologic al funcţionarului public  şi regulamentul de ordine internă al Institutului Cultural Român, etc. 
Prin tot ceea ce fac aceşti complici ai Jumătăţii Pline,  voluntar sau involuntar, se încadrează la articolul 264 din Codul Penal, respectiv favorizarea infractorului.


Nu am să înţeleg niciodată cum reuşesc să înşele şi să escrocheze cei doi atâţia funcţionari de stat, directori de instituţii publice, româneşti, franţuzeşti, germane, belgiene, cehe,  ba chiar şi autori BD onorabili, pe care îi umilesc impunându-le un format meschin şi coperţi de-a dreptul hidoase albumelor lor de debut.
Cel mai recent, unele dintre cărţile tipărite  de ei  pe banii contribuabililor cehi,   erau prezente la standul Ministerului Culturii din România de la Târgul de carte pentru copii de la Bologna, deşi  nu se adresează copiilor şi nu au nicio legătură cu copiii,  ba una dintre ele este profund anti-românească.


Iată de ce voi continua să informez opinia publică asupra escrocheriilor Jumătăţii Pline  şi, pe măsură ce voi primi şi rapoartele Curţilor de Conturi de la Paris şi Praga, le voi aduce la cunoştinţa cititorilor.  
Pentru că, aşa cum spunea şi  domnul Gabriel Liiceanu:

 „N-ai scuze când taci într-o societate în care libertatea cuvântului şi a gândirii este garantată !”.







Niciun comentariu: