Ion Popescu - Gopo (1923-1989) a debutat în presă publicând caricaturi (1939) şi benzi desenate (1944, în Piţigoiul).
Mai
târziu, în paralel cu realizarea filmelor de desene animate ( în 1957, Scurtă istorie, având-ul ca personaj
central pe Homo Sapiens, a primit
Marele Premiu pentru scurt-metraj la Festivalul Cinematografic de la Cannes) a
publicat numeroase aventuri ale personajului său Homo Sapiens,
redescoperind invenţiile civilizaţiei omeneşti pentru micii cititori ai
revistei Cravata Roşie ( 1966-1967 ) şi Luminiţa (1967-1969) dar şi pentru cei
ai revistei Cinema (Scurte istorii în anii’70 etc).
La
sfârşitul anului 1969 Gopo pleacă la Geneva ca şef al secţiei de propagandă
pentru cinema şi televiziune al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, unde rămâne
până în 1973. În acest an susţine o conferinţă despre „predarea filmului de
animaţie” la Festivalul Internaţional al Desenului Animat şi al Benzii Desenate
de la Gijon ( Spania ), conferinţă reprodusă de revista franceză de benzi
desenate HAGA (nr.9/1973).
Revenit
în ţară, este ales Preşedinte al Asociaţiei Cineaştilor din România ( în 1974 )
şi realizează din ce în ce mai multe filme de animaţie şi lung-metraje artistice,
ceea ce îl împiedică să mai deseneze benzi desenate. Publică însă în continuare
numeroase desene cu Homo Sapiens,
personaj care va apare, în 1989, şi pe unul din timbrele seriei „Desene animate” realizată de Poşta
Română.
In 2008, cu ocazia aniversarii a 50 de ani de
când Gopo a primit Marele premiu al Festivalului de Film de la Tours (Franţa),
Romfilatelia editează un bloc cu Homo Sapiens şi portretul lui Gopo cu
hologramă, primul timbru de acest fel din România.
Pseudonimul Gopo provine din extragerea primelor silabe din numele de fată al mamei sale – Gorenco - şi numele tatălui său – Popescu.
În acest an s-au împlinit 90 de ani de la naşterea sa. Cu această ocazie vă invit să descoperiţi site-ul care îi este consacrat, gopo.ro şi care, de-acum înainte, devine şi unul dintre favoritele noastre.
Pseudonimul Gopo provine din extragerea primelor silabe din numele de fată al mamei sale – Gorenco - şi numele tatălui său – Popescu.
În acest an s-au împlinit 90 de ani de la naşterea sa. Cu această ocazie vă invit să descoperiţi site-ul care îi este consacrat, gopo.ro şi care, de-acum înainte, devine şi unul dintre favoritele noastre.
Dodo Niţă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu