Dig, Dag şi Digedag sunt trei simpatici eroi de bandă desenată, imaginaţi în 1955
de scriitorul german Hannes Hagen (1925-2014). Aventurile lor au apărut în paginile
revistei est-germane de benzi desenate Mosaik,
între 1955-1975 când...
... din pricina unor dispute cu creatorul original, au fost
înlocuiţi de alţi trei eroi (oarte asemănători) Die Abrafaxe, desenaţi de acelaşi
colectiv care a desenat şi Die Digedags
şi ale căror peripeţii continuă să apară şi astăzi, reprezentând una dintre
puţinele întreprinderi economice ale Germaniei de Est care a cunoscut succesul şi
în Germania reunificată.
De altfel, benzile desenate cu Die Digedags/Die Abrafaxe au traduse şi publicate şi în Franţa, Belgia, Statele Unite, Finlanda, Albania, Jugoslavia, Ungaria şi România, după 1989.
Dar albumele cu peripeţiile desenate ale Digedags-ilor se găseau în librăriile româneşti încă din anii 80, în limba germană, şi chiar se mai vând şi astăzi în anticariate.
Chiar dacă nu cunoşti limba germană, desenul
seriei este atât de limpid şi expresiv încât poţi să urmăreşti uşor peripeţiile
celor trei simpatice personaje.
Fotografii de Ana-Maria Băsceanu |
Domnul Florin Nechita, cadru universitar la Braşov, pe care am avut
plăcerea să-l cunosc în timpul festivalul de BD istorice din octombrie, a
vizitat în luna februarie 2019 o expoziţie consacrată celor trei personaje (şi acoperind
300 de metri pătraţi!), în oraşul german
Leipzig, şi ne-a trimis câteva fotografii, pentru care îi mulţumim:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu