luni, 16 octombrie 2017

Leonidas şi Asterix, o poveste de dragoste… cu gust de ciocolată belgiană!



Leonidas este una dintre cele mai cunoscute mărci de ciocolată din Belgia şi din lume (1250 de magazine în 50 de ţări din lume). A fost creată la Bruxelles, în 1913, de cipriotul de origine greacă Leonidas Kestekides.

Asterix este unul dintre cele mai îndrăgite personaje de benzi desenate din Franţa şi din lume (37 de albume tipărite în 370 milioane de exemplare şi traduse în 111 limbi străine). A fost creat la Paris în 1959, de către desenatorul de origine italiană  Albert Uderzo şi scenaristul belgian de origine poloneză René Goscinny.


Era absolut firesc ca aceste două branduri internaţionale să se reunească la un moment dat,  şi au făcut-o în 2017, anul în care genialul Uderzo aniversează  8 decenii de viaţă,  în Franţa a  apărut o nouă aventură desenată  nemuritorilor Asterix şi Obelix  (Asterix et la Transitalique) iar în România a fost publicat, într-o traducere ireproşabilă  şi tipărit impecabil, albumul Asterix, viteazul gal.

În acest an de excepţie, Leonidas propune fanilor BD dar şi ai pralinelor,  câteva produse de colecţie:

- Cutie de bomboane din carton, sub forma unui  album de benzi desenate, în care veţi găsi 30 mini-tablete de napolitate cu ciocolată, fiecare învelită în-un ambalaj purtând efigia unuia dintre personajele cele mai cunoscute ale seriei. Bonus, un afiş format mare cu o imagine a satului  ireductibililor gali.



- Cutie de bomboane din metal, conţinând 63 de mini-tablete.


- Punguţă cu sesterţi de aur (care ascund, de fapt,  delicioase mini-ciocolate).


Aşa încât, dragi prieteni, dacă sunteţi fani Asterix, cea mai bună modalitate de a serba aniversarea a 80 de ani de la naşterea lui Uderzo  este să citiţi albumul Asterix, viteazul gal, mâncând bomboane şi napolitane Leonidas, ambalate în aceste cutii de colecţie.


Noi la Craiova, la colocviul  „România Francofonă” de anul acesta,  am creat un mic colţ Asterix-Leonidas şi fiecare participant la manifestare a primit câte o napolitană.




În caz că nu ştiaţi, găsiţi produsele "Asterix " la magazinele Leonidas din Bucureşti, Craiova, Iaşi, Cluj şi Timişoara. Mai multe informaţii, aici

Un comentariu:

BETINO_31 spunea...

Mmmm, deja mi s-a facut o potfa ca lui Obelix de aceste delicioase ciocolate, napolitane si sesterti de "aur" ! Lui Obelix i-ar trebui o tona din aceste delicii ca sa-si potoleasca foamea !