Capitolul “Discursul religios în pictură. Conexiuni – semnale ale
preconceptului bandă desenată”
Întrebările primordiale au iniţiat
căutarea răspunsurilor reieşite prin cunoaşterea directă a naturii.
Curiozitatea specifică firii omeneşti determină studierea ambientului apropiat,
urmată de cercetarea împrejurimilor şi lărgirea observaţiei arealului în zone tot mai greu accesibile. Culegerea de informaţii legate de vecinătatea
imediată şi apoi extinsă orientează investigaţiile în cel puţin două direcţii.
Una dintre primele tentative de cunoaştere determină personajele timpului
la încercarea reprezentării aspectelor
vizibile ale mediului înconjurător. Subiectele alese provin din mulţimea
intereselor elementare arătate de indivizii implicaţi: adăpost, unelte, hrană (vânat,
recoltă), apă, foc ... Dovada preocupării se exprimă prin recunoaşterea
«transpunerilor» din picturile de pe pereţii grotelor folosite ca adăpost, sau
prin modelele « Venus » -
figurine feminine găsite în preajma vechilor aşezări. Prezenţa acestora din
urmă dovedeşte persistenţa temei determinată de instinctul procreării speciei. Dovezile
numeroase rămase din epocă semnalizează “simplitatea” manifestărilor timpurii
de factură “artizanală“.
Oamenii ancestrali surprinşi de semnele percepţiei sinelui îndreaptă o a
doua investigaţie resimţirii consecinţelor fenomenelor asupra propriei făpturi.
Introspecţia porneşte de la poziţionarea individuală raportată
Universului Necunoscut. Mircea Eliade
în Istoria credinţelor şi ideilor
religioase - ed. Ştiinţifică şi enciclopedică (1981) remarcă: «Timp de vreo două milioane de ani,
paleantropii au trăit în special din vânat, pescuit sau cules. Dar primele
indicaţii arheologice privind universul religios al vânătorului paleolitic se
leagă de arta parietală franco-cantabrică (~30.000). În plus, dacă examinăm
credinţele şi comportamentele religioase ale gintelor de vânători contemporani,
ne dăm seama de imposibilitatea aproape totală de a demonstra existenţa sau
absenţa credinţelor similare la paleantropi. Primele comportamente religioase
sînt specifice civilizaţiilor de vânător».
Semnele gândirii supusă încercării de închegarea concepţiilor pornesc şi
conduc la formularea de rituri, mituri, credinţe, sacralitate, idei şi concepte religioase. Omul străvechi era mult mai dependent de semnalele
cosmosului. Apoi urmează conturarea primelor elemente de psihologie,
etică, morală, gândire pre-filozofică ... Parte a răspunsurilor pornite
de astfel de «nelinişti»
încep să schiţeze exprimări difuze, incerte.
Întreaga gamă a răspunsurilor pornite din proiecţia punctului de
vedere personal determină calea
individuală a cunoşterii. Rezultatele acestora, urmare a exerciţiului comunicării, suportă procesul
pre-artificare. Configurarea tentativei
de cercetarea aparenţelor modelează pătrunderea în necunoscutul lăuntric.
Totodată, gândirea umanităţii
în formare se îndreaptă către
descoperirea adevărurilor obiective extrase din experienţele trăite în
realitate. Teoria desluşită este consecinţa studiului privind funcţionarea
lumii fizice. Îndelungatul proces întreprins conturează cunoaşterea situată pe
un alt palier întemeiată pe cercetare ştiinţifică.
În timp, cercetările larg desfăşurate au ca
urmare cristalizarea termenului cunoscut drept spiritul uman. Calităţile
întrunite structurează conştiinţa individuală. Rolul persoanele cu abilităţi
dovedite în transmiterea ideilor corespunzătoare dimensiunilor formulate
iniţiază procesul adresat semenilor. Emiterea de informaţii înseamnă aşteptarea replicii
provenite din celălalt sens, deoarece comunicarea presupune un proces
dus-întors. Eventuala atractivitate resimţită de receptori devine capabilă să
provoace adeziune, iar confirmarea survine prin răspuns. Structurarea mesajelor
provoacă coagulări ale orientărilor şi
sfârşeşte prin a ajunge în stadiul
formulării curentelor de idei. Istoria artei, ştiinţa, filizofia, credinţele
religioase însumează modalităţi de exprimare
întemeiate pe expunerea teoriilor şi aplicare în practică. Totalitatea
rezultatelor cumulate prin efortul depus de lumea întreagă este reunit în conceptul atotcuprinzător - civilizaţie.
Ajungem să admitem justeţea enunţului legat de fenomenul artistic cuprins
în afirmaţia teoriticianului René Huyghe:
« rolul esenţial al artei, constanta
sa a fost originea modului de exprimare a omului ». Concluzia reieşită
din mărturisirea formulată este susţinută de efortul artistului-creator
provocat de consecinţa abordării personificate. Pasajul citat alătură laolaltă
concluzia orientărilor cuprinse în veacuri
de manifestare aflate în slujba
comunicării artistice: pictura,
sculptura, arhitectura, literatura, muzica, dansul. Mai nou şi aproape simultan
cu cinematografia, asigurându-şi o cale distinctă sub numele “a 9-a artă“,
banda desenată, comics-ul,
dezvoltă propria sa evoluţie. Domeniul (asupra impunerii căruia vom insista) se zămisleşte pe durata unui secol, ca urmare a nevoii latente încă
nexprimată distinct. Sămânţa procesului pare întrevăzută în textul analistul
francez: febrilitatea dorinţei de materializare a revelaţiei specifică
trăirilor interioare condusă de imboldul nestăvilit de exprimare. Situaţia
resimţită devine capabilă să declanşeze descătuşarea unei anumite stări
lăuntrice. Ca urmare, alăturarea organică a literaturii cu imagini corespunzătoare
textului finalizat într-un produs realizat în prezentare secvenţială.
Conlucrarea se întrupează prin abordarea artelor primare: literatura (din care
provine contribuţia naraţiunii) - alăturată redării grafice (desene
complementare povestirii). Produsul materializat
în maniera postării succesiv-temporală a
compilaţiei astfel conformată a devenit semnătura specifică benzilor desenate.
Punctul de plecare al fenomenului, acum atât de larg răspândit, mecanismul
declanşat de conlucrarea
domeniilor comasate în banda desenată a fost iniţiat de o conexiune străveche ale
cărei efecte urmează să le consemnăm. Din păcate, semnalarea procesului nu a
căpătat evidenţierea cuvenită. Există cauze ale rămânerii în conul de umbră. Există
motive care justifică neluarea în seamă, dar expunerea aspectelor legate de
această ignorare vor fi aduse în discuţie la timpul potrivit.
Datarea evenimentelor invocate poate fi apreciată cu
mult înaintea oficializării “actului de naştere” al funcţionării părţilor componente recunoscute în configuraţia
benzilor desenate. Practica dezvăluită aici - alăturarea ramurilor conexe -
este extinsă pe o durată de timp care depăşeşte un mileniu. Fuziunea celor două arte, suportul literar şi
realizarea organică a reprezentării pictural-vizuală a povestirii, a fost
demarată mult timp în urmă. Originea procesului este consemnată prin textele de pe
pergamentele găsite în grotele din spaţiul israelit. Înscrisurile cuprind
descrierea faptelor privind naşterea credinţei care avea să fundamenteze o nouă
religie întemeiată pe Evangheliile sinoptice, cărţile Vechiul şi Noul
Testament. Credinţa în învierea lui Hristos constituie elementul fundamental al
creştinismului. Epistolele lui Pavel
sunt primele documente relatând istoria comunităţii creştine. Mircea Eliade susţine «dreptatea de a spune că evreii au fost
primii care au descoperit semnificaţia istoriei ca epifanie a lui Dumnezeu».
Religiile aduc cu sine manifestări ale sacrului. Oficierea ritualurilor
presupune procesul înălţării de aşezări dedicate credinţei: sanctuare, temple,
bazilici, catedrale, spaţii delimiate care servesc ceremonia susţinerii
actului. «Spectacolul», deosebit şi atent elaborat pentru a fi prezentat
publicului, presupune gîndirea susţinută de indicaţiile «regizorului» coordonator al “punerii în scenă”. Ritualul
solemnităţii este pregătit să decurgă într-un “decor“ cu elemete capabile să
impresioneze profund. Preocuparea oamenilor se îndreaptă cu insistenţă asupra
realizării construcţiilor de acest fel. Se are în vedere expunerea directă a
simbolurilor semnificând credinţa. Insistenţa pe care societatea o acordă
programelor arhitecturale duce la realizarea de edificii grandioase,
reprezentative fiecărei comunităţi în parte. Punerea acestora în evidenţă se
îndeplineşte prin amplasament, spaţialitate, amploarea şi măiestria
decoraţiilor. Construcţile bisericeşti au
devenit programul principal al proiectelor menite să impresioneze. Tendinţa se
remarcă accelerat în manifestări cu deosebită grandoare de la începutul celui
de al doilea mileniu. Spaţiul anume
pregătit scopului urmărit este orientat către reprezentarea imaginilor cu
personaje şi scene considerate ilustrative. Plasarea lor sub formă de fresce,
picturi, sculpturi, vitralii sunt elementele sacralităţii ambientului. Trimiterile
iconografice sugerează scene ale
împrejurărilor mistice originare.
Momentul surprinde exprimarea într-o
operă unică prilejul iniţiat de consemnarea componentelor primordiale.
Texte transpuse în imagini.
Înscrisurile originale cu caracter religios au primit aprecieri ale valorii
pe măsura cuvenită. Importanţa lor decisivă derivă din calităţile judecate din
punct de vedere istoric şi al exprimărilor concepţiilor apărute odată cu
originea credinţelor. Documentele descoperite au format tezaurul cel mai de
preţ al creştinătăţii, ale căror
însemnătate în timp devin apreciate ca inestimabile.
Orientarea preocupărilor arătate de comunităţile europene în cea de a doua
jumătate a primului mileniu se îndreaptă cu insistenţă asupra realizării
construcţiilor religioase. Construcţile bisericeşti au devenit principala temă
acordată intenţiilor de edificare, tendinţă manifestată accelerat la începutul
celui de al doilea mileniu. Interesul oamenilor se îndreaptă cu insistenţă
asupra programelor de arhitectura de acest fel, de asemenea realizării şi
expunerii simbolurilor, iconografiei cu scopul de a vizualiza semnificaţia
credinţei religioase. Finalitatea eforturilor depuse este atragerea de adepţi.
Perioada extensiei creştinismului se suprapune apogeului ridicării construcţiilor
de catedrale şi multiple realizări de
opere de artă. Sub specializările ocupaţiei de arhitect, decorator, sculptor şi
pictor, artiştii realizează un număr impresionant de opere de valoare
incomensurabilă.
O parte considerabilă a producţiei picturale orientează suportul tematic
către motivaţia oferită de subiectele religioase, temă de mare însemnătate
pentru civilizaţia umană. Întreaga gândire europeană a epocii încurajează
pictura religioasă. Suportul anecdotic extras, considerat de nelipsit în
practicarea artelor reprezentării, provine
din surse conţinute în textele esenţiale. Conexiunea este privită ca o
condiţie a exprimării artistului de care nu poate fi izolată. Adesea sunt
formulate opinii în privinţa transpunerii corecte a imaginii contextuale şi a
atitudinii personajelor biblice prezentate în iconografii. Societatea
contemporană artiştilor era pregătită să amendeze promt orice abateri de la
litera textelor acceptate şi niciodată modificate (doar diferit interpretate). Coexistenţa evenimentelor cu substrat
narativ religios implementete în pictură persistă secole întregi.
Studiul amănunţit al textelor biblice inspiră tentativa individuală
susţinută de efortul maeştrilor specializaţi. Materializarea ideilor
comunicate în înscrisurile religioase intervine prin transpuneri iconografice
bidimensionale (pictură) şi tridimensionale (sculptură) ale simbolurilor extrase
din textele relicvă. Lipsa reprezentărilor din
materialele documentare sileşte meşterii-artişti să se lase purtaţi în
studiu solitar. Se experimentează cu stăruinţă practica recunoscută a revelaţiei, stare la care se ajunge prin
introspecţie meditativă intensă şi insistentă. Artiştii frământaţi de căutări
li se arată ca prin minune imaginea zămislită mental, posibil apropiată «personajului» descris în
sursele înscrisurilor. Impresia apariţiei va fi transpusă în piatră, tencuială
sau pânză conform regulilor teoretice ale artei. Evul mediu european se sprijină
pe suportul narativ al picturii, cu precădere al subiectului religios.
Alăturarea temei lasă posterităţii capodopere produse de mâna lui Simone
Martini, Giotto, Andrea da Firenze, Masaccio, Fra Angelico, Filippo Lippi,
Piero della Francesca, Sandro Botticelli, Luca Signorelli, Leonardo da Vinci,
Michelangelo, Tiţian …
Pinacoteca Vaticanului adăposteşte o colecţie uriaşă de picturi bisericeşti. Traseul are ca punct culminant al parcursului fresca lui Michelangelo
din Capela Sixtină. Efortul epocii grandios ca amploare este întemeiat strict
pe conectarea textelor-document şi
reprezentarea ilustrativă a acestuia. În epoca modernă, procesul creativ
descris este atribuit capacităţii imaginative - izvor al fanteziei de care
dispune autorul transpusă prin proiecţie grafică.
Conştientizarea moştenirii uriaşei comori aduce în umbră aspectul devoalat (cu reţinere firească) al începutului
primar întrevăzut în parcursul evoluţiei benzilor desenate. Referinţă
dezvăluită surprinde momentul
intruziunii textului prin transpunere vizuală în operă. Identificarea
epocii legată de enunţul anterior se referă la mixtura practicată acum secole.
Uimitoare este recunoaşterea procedeului multă vreme aplicat şi ulterior lansat
în benzi desenate, domeniu catalogat o bună bucată de timp drept manifestare a
divertismentului (fenomen anevoie alăturat scrierilor religioase străvechi sau
picturii clasice). Devine înţeleasă rezerva punerii corespondenţei în planuri paralele a
manifestărilor produse prin acelaşi mecanism. Cert este că produsul bandă
desenată identificat printr-un astfel de proces devine perfect recognoscibil şi
corect definit structural.
Tumultul preocuparilor persoanelelor intens acaparate de manifestările
artei tot mai complexe face uitat
elementul genetic care a însemnat însămânţarea structurii vectorului narativ
(textul religios) în reprezentarea (iconografică) picturală. Componentele amintite constituie
nucleul substanţei care asigură
convieţuirea esenţelor din organismul numit bandă desenată.
Din acest punct de vedere şi încă mai uşor de remarcat, atrage atenţia
aspectul paginării mult asemănătoare BD-ului. Percepţia similitudinii este
urmarea datorată descoperirii tehnicii utilizate de meşterii zugravi în
frescele lucrate pe zidurile edificiilor religioase. Realizarea implică
necesitatea finalizării execuţiei în limita duratei unei singure zile, interval
în care pictorul este silit de procesul
degradării fizice suportat de stratul de tencuială proaspătă. Calitatea
optimă este determinată de posibilitatea de a suporta alplicarea pigmenţilor de
culoare. Motivul menţionat impune organizarea spaţială şi împărţirea în
intervale strict delimitate a timpului
de lucru asupra suprafeţelor pregătite pentru succesivitatea intervenţiilor
ulterioare. Pentru rigurozitate, unităţile suprafaţelor suport se trasează
rectangular. Bine conservată, capodopera florentinului Giotto, finalizată intre anii 1302-1306, compune poemul pictat sub
forma frescei decorativă de pe zidurile interioare de la sud şi nord ale Capela Des Scrovegni din Padova. Opera denumită liturghia S. Maria della Carità se succede
pe treizeci şi şapte tablouri aliniate pe trei benzi suprapuse raliate prin
lucrări secundare aşezate pe arcul care conduce la absidă. Senzaţia transmisă de ansamblul finalizat trimite la
aspectul actual al benzilor desenate.
 |
| fig. 4 Padova, Capela Scrovegni |
Urmând exemplul şcolii
italiene, meşterii zugravi ai bisericilor moldoveneşti aflaţi în situaţia de a
aplica procesul frescelor, stabilesc calendarul suprafeţelor succesive în
lucru. După modelul deja tradiţional, se porneşte la împărţirea suprafeţelor
acordate fiecărei picturi pe zidurile construcţiei. Trasarea “parcelelor
zilnice“ pregătite pentru intervenţii, pentru rigoarea lucrului se face
rectangular, în de şiruri aliniate
orizontal, impărţile pe verticală, rezultând forma casetelor. Uneori sistemul cartezian
este dezis de intervenţii în afara regulei stabilite. Ridicarea biserici Voroneţ, aflată la 4-5
km de localitatea Gura Humorului, judeţul Suceava, este
începută în anul 1488. Monumentul bizantin edificat de mâini familiarizate
stilului gotic devine una dintre cele mai cunoscute realizări cu caracter
religios. Notorietatea provine din pricina frescelor exterioare intens
luminoase şi datorită sutele de figuri reprezentate pe faţadă, bine conservate.
Celebritatea frescelor provine de la albastru de Voroneţ, unic în lume.
Supranumele de Capela Sixtină este atribuit ca urmare a picturii Judecata de Apoi, realizată în 1547, pe faţada vestică.
Imaginile expuse exemplifică vizual discursul narativ dens al textului
biblic.
 |
| fig.5 Biserica Voroneţ: faţada vestică |
Capela
Sixtina
din Vatican se găseşte în dreapta Bazilicii
Sfântul Petru din Roma.
“Picturile de pe pereţii laterali au fost executate de cei mai mari artişti ai
timpului: Pietro Perugino, Sandro Botticelli, Domenico
Ghirlandaio, Cosimo Rosselli, Luca Signorelli şi de ajutoarele lor, printre care Pinturicchio, Pietro di Cosimo şi Bartolomeo della Gatta. Subiectele picturilor reprezintă teme din istoria
religioasă, selecţionate după conceptul medieval de împărţire a istoriei lumii
în trei epoci: prima de la Facerea lumii la darea Celor zece porunci, a doua de la Moise până la
naşterea lui Isus Cristos, a treia fiind epoca creştinismului. Pereţii laterali sunt acoperiţi cu tapiserii executate
după modele de Rafael.” (extras din Wikipedia).
Atunci când în 1508 Papa Iuliu al II-lea încredinţează lui Miqueangelo pictarea plafonului lucrează
pe durata a patru ani istovitori fresca de la Capela Sixtină.
Artistul
destructurează rectangularitatea obisnuită şi o adaptează suprafeţei semicilindrice a tavanului.
Manieră liberă adoptată delimitează conturul suprafeţelor atribuite zilelor de lucrul dedicate suprafeţelor
prestabilite. Fresca cuprinde 3000 figuri pe suprafaţa a 500 mp. “În anul 1535, Michelangelo începe pictarea peretelui de deasupra altarului la
cererea Papei
Paul al III-lea, cu tema „Judecata de Apoi”, pe care o termină
după şase ani, în 1541. Tema capătă dimensiuni uriaşe, fresca înfăţişează
figuri şi scene pline de groază, reflectând propria reprezentare a artistului,
care trecea pe atunci printr-o dureroasă criză de credinţă” (extras din Wikipedia).
Imaginile sugerate ale căror aspect ne duc gândul lipsit de echivoc către
BD sunt lipsite de semnul distinctiv al
BD-ului - filacterul, bula sau balonul, element care integrează grafic
inscrisurile cuvintelor din dialogurile personajelor. Prezenţa filacterelor (bandouri;
termen prelut din textele biblice) a determinat comentatorii
fenomenului privit în perspectivă istorică să atribuie imaginile respective
drept dovada primelor manifestării ale benzilor desenate. Doar că elementul de
care vorbim apare după un interval de timp considerabil ulterior şi conduce
analiştii la concluzia atribuirii probei care include acest aspect suprapus
momentului primei manifestării al fenomenului BD. Decizia se bazează pe confuzia competenţei acordată formei în
dauna celei de natură structurală.
Desfăşurarea imaginilor cu asemănări prezente în originea benzilor desenate
se manifestă
cu aceeaşi forţă, numai că destructurarea compoziţiei picturale îndepărtează
percepţia privitorului de aspectul comun comicsurilor. La un moment dat,
renunţarea la compartimentare prin trasare rectangulară şi alegerea sistemului
compoziţional liber ajunge să fie folosit în banda desenată. Excelenţa aparţine
italianului Sergio Toppi -
surprinzător prin astfel de paginări. Aproape contemporan milanezului,
arhitectul Sandu Florea introduce intenţia
experimentului în albumul “În lumea lui
Harap Alb” (1977), basm BD realizat în 50.000 exemplare. Produsul editat în
afara tiparelor clasice primeşte în 1980 Marele Premiu pentru BD la Convenţia Europeanăla Stresa , Italia.
“Mariajul” dintre literatură şi
grafică nu avea sa fie prima dovada a conlucrării din domeniul revendicat contribuţiei
textului şi al reprezentării acestuia. Probabil tentativa este veche în
privinţa incantaţiilor care presupun o temă muzicală suprapusă textelor
religioase. Lucrurile se petrec aidoma în mişcările trupurilor (dans, balet)
provocate de ritmul muzicii. Faptele nu se opresc doar la aspectele sugerate …
Mai greu este de stabilit cand aceste forme ale abilitaţilor individuale
capătă statutul de recunoaştere şi includere în rândul artelor. Cu atât mai
dificilă devine formularea criteriilor corespunzătoare pentru acordarea
rangului propus. Experienţele profesionale ale meşterilor-constructori de
edificii religioase din spatiul european aveau să marcheze decisiv arhitectura
ulterioară. Abordarea artistică va avea ecouri persistente în literatură,
scultură, pictură, muzică … Desfăşurarea temporală largă a procesului este considerat
un act evolutiv, cu precizare difuză.
După un îndelungat interval de expansiune, diminuarea preocupării
subiectelor religioase în pictură încep să se simtă. Odată pornite semnele viziunii revoluţiei impresionistă declaşată
în anul 1880, recesiunea se manifestă
simţitor. Datarea amintită semnifică borna când interesul efortului pictural se
orientează către alte obiective: compoziţie, culoare, un mod diferit de redare
al vizibilului înconjurător adaptat suprafeţei bidimensionale a suprafeţei
pânzei …
ARTificare
Meşteşugurile artizanale sunt plasate pe cursul transferului practicii treptate
îndreptate către desăvârşirea produsului. Exercitarea ocupaţională este supusă
unui parcurs larg şi beneficiază de suportul teoretic aflat mereu în curs de
definire. Se constată procesul evoluţiei prin perfecţionare continuă.
Comportamentul actului creativ probează calităţile evoluţiei propriu organismului
viu. Sintetizat, dar cu alte cuvinte, demersul omenirii concentrează traseul
contorsionat de la meştesug la artă. Nimic nou sub soare … acelaşi proces este remarcat în evoluţia
benzii desenate.
Manifestările tendinţelor inter-artistice expandează. Multiplicarea
varietăţii teoretice a curentelor noi apărute susţin experimentările. Tema
subiectelor religioase se diminuează ca pondere, dar simpla constatare nu
înseamna disparitia preocupării. Astăzi, măreţele catedrale occidentale au
devenit tot mai puţin accesate de pelerini. Credinţa religioasă este treptat
orientată către noua religie – ARTA.
Interesul arătat de o mare parte
a omenirii mesajelor din Biblie s-a dovedit concretizat în cea mai multiplicată
carte a umanităţii. Audienţa extremă avea să determine în a doua jumătate a
secolului XX conceperea şi producerea unei mari diversitaţi de albume BD. Intenţia
urmărită a fost dorinţa de resuscitare privind ilustrarea textelor biblice în
pictura cu temă religioasă, tentativă pornită acum sute de ani. Pentru
realizarea seriilor cu subiecte
inspirate de vechile documente au
fost solicitaţi graficieni specializaţi. Cu acest prilej, unii dintre ei au
cunoscut consacrarea în benzi desenate.
Lucrările analitice
din ultima perioadă sesizează tematica artei abordată în maniera studiului interdependenţei
dintre ramurile domeniului. Librairie Larousse susţine colectivul
colaboratorilor format din 19 specialişti multidisciplinari coordonaţi de René HUYGHE (de la Academia franceză, profesor la Colegiul Franţei
„A fost nevoie mai mult de o
generaţie (a anilor 1960 până în anii 1980) pentru ca banda desenată să
părăsească nivelul categoriei amuzament destinat copiilor - datorat pionierului
eleveţian desenatorul Töpffer - şi să pătrundă în cea a artei, fapt
acceptat măcar în Franţa. Periodicul Hara-Kiri
şi editura Losfeld, în anii 1960, apoi 1972, L’Echo des savanes - prin iniţiativa
autorilor magazinului Pilote – transferă lectoratul către un public adult,
dotat cu puterea de înţelegere a omului matur. Destinatarul segmentului de
public căruia i se adresează artificarea reprezintă doar o parte a producţiei
de benzi desenate;
caracteristicile procesului de
transformare în artă se disting prin adoptarea formelor atipice -
corespunzătoare stilului narativ neconvenţional, căutări ale originalităţii,
abilitate grafică;
anul 1962 trăieşte formarea
clubului celecţionarilor revistei specializate şi a „Centre d’études des
littératures graphiques”. Animatorii adună contribuţiile jurnalistului Francis
Lacassin, cineastului Alain Resnais şi a sociologului Evelyne Sullerot. Este
prilejul când se remarcă revendicarea dublei apartenenţe a benzii desenate
artei literare şi imaginii;
în 1964, criticul de cinema Claude
Beylie plasează pe rangul nouă al clasificării artelor după criteriile lui Hegel;
1966 dezvoltă prezenţa simultană
a două direcţii opuse: a. se combate influența dăunătoare asupra tineretului; are loc conferinţa favorabilă fenomenului, în timp ce Sullerot publică Banda
desenată şi cultură;
1967, an considerat decisiv
datorită colocviului organizat de Cerisy asupra paraliteraturii, apariției primei antologii “Capodopere ale benzii desenate” şi primei expoziţii la muzeul
Artelor decorative;
Nathalie Heinich recunoaşte banda
desenată drept artă, producţiile din domeniu sunt considerate opere - iar
autorii capătă statutul de artişt, ceea ce îndreptăţeşte cu atât mai mult
susţinerea termenului din procesul de “artificare” al fenomenului;
în 1968 este susţinută prima teză
consacrată BD-ului;
1971 are loc la Sorbona prima prezentare
a istoriei domeniului, de către Lacassin, care publică în acelaşi an Pour un
neuvième art, la bande dessinée;
anul 1975 este data naşterii salonului
de la
Angoulême , totodată lansarea
colecţiei „Les maîtres de la bande dessinée” la Hachette ;
apariţia unei benzi desenate avant-gardiste
în 1975 şi ediţia independentă Métal Hurlant şi gruparea Bazooka;
procesul de artificare este
consolidat de organizarea în 1979 a primei vânzări publice de planse;
în 1984 se naşte asociaţia
criticilor de banda desenată;
consacrarea deplină survine în
1986 odată cu expoziţia Hugo Pratt la Grand Palais
2006 - în spiritul evenimentelor
grandioase se înscriu manifestările consacrate lucrărilor lui Hergé la Centrul Pompidou ;
în 2009, Târgul intenaţional de
artă modernă şi contemporană ArtParis găzduieşte expoziţia organizată de
Jean-Marc Thevenet (fost director general al festivalului de la Angoulême );
în 2010 are loc Bienala artelor
contemporane de la Havre - invitaţi
autori de bandă desenată;
în 2010 fundaţia Carter aduce un omagiul artei lui Mœbius;
pe 21 ianuarie 2012, prin colaborarea
câtorva galerii de artă, se organizează o vânzare de iarnă pentru 71 de
„pachete”; Albert Uderzo stabileşte un nou record mondial: planşa extrasă din
albumul „Le Devin”, seria „Asterix” (1972), atinge 319.500 euro. Performanţa
devine comparabilă comercializărilor din piaţa de artă.
în 2017 - expoziţie declarată “de interes naţional“, socotită o premieră pentru BD - organizată de instituţia culturală La Cité internationale de la bande dessinée et de l’image
propune evenimentului consacrat lui Will Eisner, geniu al benzii desenate
americane - un parcurs cronologic care derulează dubla carieră a autorului
exemplificată prin nenumărate planşe originale, manuscrise şi fotografii, unele
dintre ele ajunse în premieră pe teritoriul
european.”
Arh. Mati
Botezatu
Nota autorului. Acest capitol face parte din
cuprinsul cărţii “ABC … BD / benzile desenate: vocaţie educativă şi iniţiere în
limbajul artelor” – volum acceptat în principiu de o editură din Piteşti. Constatările mele asupra textului şi
dorinţa redacţiei au determinat reformularea comunicării spre modalităţi mai
accesibile cititorilor. Cu prilejul survenit aplicării cerinţelor menţionate am
sesizat necesitatea unor intervenţii
datorate completărilor cu idei noi survenite în răstimpul scurs. În afara
introducerii acestora, am propus o seamă de reconsiderări şi am urmărit
exprimarea în formă “explicită” a mesajului transmis.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu