luni, 14 octombrie 2013

Mihai Timoşenco – invitat de onoare la Salonul „BD Constanţa 2013”



Născut la Măcin, în 1980, într-o familie de ucrainieni, Mihai Timoşenco a absolvit Liceul de Artă din Tulcea în 1999 şi Facultatea de Arte Frumoase - secţia Graphic Design, din Lvov, Ucraina, în 2006.
Din anul 2000 este stabilit în oraşul Lvov, unde şi-a întemeiat o familie şi unde lucrează, din anul 2008, la firma Vayersoft VVC.
Artist polivalent, grafician, pictor, caricaturist dar şi director al unei mici companii de pantomimă, Mihai Timoşenco irupe năvalnic, exact ca personajele sale medievale, pe scena benzii desenate româneşti,  prin intermediul prozinului craiovean BDC,  care îi publică un fragment din seria BD Cazacii din Dobrogea (scenariu Virgil Riţco).
În prezent lucrează la adaptarea în BD a volumului Terente, semnat de ziaristul constănţean Constantin Cumpănă. 
 Cu ocazia debutului său în paginile BDC, redacţia acestuia publică şi un interviu pe larg cu artistul, din care aflăm (aproape) totul despre Mihai Timoşenco, de ce s-a apucat de benzi desenate, ce părere are despre cea de-a noua artă, ce planuri de viitor are…
În cele ce urmează reproducem acest interviu.





“Ce/cine anume te-a determinat să-ţi placă şi să faci BD? Şi când?
M-am născut în orăşelul Măcin, lângă malul Dunării, în 1980. Pentru mine era un lucru obişnuit să desenez, nici nu credeam că am să ajung artist plastic. Din păcate, într-un orăşel atât de micuţ, mai ales până în 1990, de BD nici nu ştiam prea multe. Îmi amintesc şi acum primele benzi desenate găsite din întâmplare lângă tomberon. Câteva pagini rupte bucăţele mici cu Donald Duck, le-am strâns uşor şi acasă le-am lipit. 
Dar cel mai mult m-au impresionat şi determinat autorii români, publicaţi în Almanah (Anticipaţia – n.n.), precum Puiu Manu, Viorel Pîrligras, Sandu Florea şi mai apoi revista Universul Copiilor, în care am descoperit mulţi autori noi ai benzii desenate româneşti, precum Valentin Tănase şi mulţi alţii. Şi alte ediţii independente, Teritoriul Interzis de Victor Trifan, iar mai târziu revistele Quadrat. Şi cam aici s-a terminat aventura mea BD din România.
În 2000 am plecat în Ucraina la studii universitare, întrucât la Bucureşti nu au găsit loc pentru mine la Academia de Arte Plastice – picasem toate examenele, chiar dacă am câştigat olimpiada pe ţară la pictură.
De la 12 ani până pe la 19 am desenat BD, doar din pasiune, şi am păstrat lucrările în sertar.

Când ai revenit la BD, ca autor, şi ce/cine anume te-a... redeterminat?
Între 2000-2010 am lucrat mai mult ca graphic-designer, concept-artist, am desenat foarte rar BD, dar în schimb am pregătit mai mult scenarii, schiţe, idei. Am construit vise... Sincer. Un lucru extraordinar pentru mine a fost cartea Istoria Benzii Desenate Româneşti, a lui Dodo Niţă şi Alexandru Ciubotariu (n.r. între timp sper că şi Mihai Timoşenco a aflat nu doar că Ciubotariu nu a scris un singur rând la Istoria BD dar se foloseşte de faptul că am acceptat să-şi treacă  numele pe coperta cărţii mele pentru a escroca autorii BD şi diverse instituţii de stat, precum Institutul Cultural Român, de la care a încasat mii şi  mii de euro, ca autor al …Istoriei BD). Acest lucru într-adevăr m-a redeterminat să revin la BD în cel mai serios mod. Am înţeles că şi eu, cel cu desenele la sertar, am fost o parte din acest eveniment, un ecou mai mult, ascuns în umbră. Precum muzica trăieşte prin urechile ascultătorilor şi banda desenată trăieşte în imaginaţia cititorilor. 
Mulţumesc autorilor Istoriei Benzii Desenate Româneşti pentru acest cadou deosebit.

Cum se prezintă 'scena' BD în Ucraina? Publicaţii, edituri, autori (naţionali şi internaţionali), teme predilecte, organizare, saloane/ expoziţii/ cluburi...
În Ucraina, Banda Desenată e foarte rară. Au fost multe încercări de a o populariza prin editări periodice. Mai nou, şi de mai lungă durată decât încercările precedente, a existat un jurnal format A5 numit K9. A avut o periodicitate lunară în perioada 2003-2005. În el au apărut şi nume celebre precum Moebius, interviuri de la Festivaluri BD, dar şi autori din Ucraina, în general foarte tineri.
Un nou val a început acum la Kiev, editura Nebeskey îşi doreşte de asemenea popularizarea benzii desenate în Ucraina şi nu numai, o dovadă fiind primul album, editat în 2012, Daogopak. Format A4, copertă cartonată, în cele mai bune tradiţii tehnice ale benzii desenate europene.
Legat de saloane şi expoziţii – foarte rar. Eu locuiesc în Lvov, oraşul cel mai apropiat de Europa, şi cultural, şi teritorial – un fel de Cluj sau Sibiu pentru Ucraina. Personal, am organizat cinci Festivaluri de Caricatură şi Bandă Desenată la Lvov, dar, din păcate, acum am oprit această mişcare din lipsă de fonduri. Munca de voluntariat s-a terminat şi am adoptat o nouă strategie de popularizare, am revenit la dragostea din copilărie şi m-am reîntors la realizarea proprie a benzilor desenate.



Ce mai ştii de Bedeaua românească?
Nu de mult, m-am întâlnit la Bucureşti cu Alexandru Ciubotariu şi am mai aflat cum e viaţa BD în România. Am mai răscolit librăriile de pe Victoriei şi Universităţii, cum făceam înainte, când căutam un Pif şi Hercule sau un Rahan. Din păcate, am găsit foarte puţine reviste recente, printre care Omul Invizibil şi Dim (Dunăreanu – n.n.) de Puiu Manu. Şi veşti bune de la revista pe care o faceţi; felicitări şi o viaţă cât mai lungă! Formatul e generos, mare şi plăcut. Eu, fiind mai mult grafician, îmi place că e în alb-negru.

Ai participat la evenimente internaţionale/concursuri?
Am participat la evenimente, concursuri şi am fost premiat, dar nu legate de BD. Acum nu mai sunt interesat de concursuri şi premii. Mai mult, sunt interesat şi îmi doresc să schimb concepţia legată de BD în general, mai ales în Ucraina. Aici, BD–ul nu este luat în serios. E pentru copii – spun majoritatea, sau, mai nou, e asociat cu supereroi de tip Marvel. Bine, şi mie îmi plac benzile desenate pentru copii, dar, de exemplu, în Franţa BD-ul este Artă. Iar dorinţa mea actuală e să arat că BD-ul este o artă. Eu vin din altă sferă în care lucrez grafică de şevalet, teatru şi graphic-design şi, legând toate la un loc, sper să reuşesc.

Plănuieşti să publici în Ucraina sau/şi în România „albumele” de care ne-ai povestit? Ai contactat vreun editor?
Da. În Ucraina am un editor, un prieten francez stabilit la Lvov. El se ocupă momentan de editare. Iar pentru România am în lucru un album despre Terente (născut la Carcaliu), care a trăit şi murit lângă Măcin. Aici mi-a venit în ajutor cunoscutul jurnalist de investigaţie din Constanţa, Constantin Cumpănă cu care m-am întâlnit şi am făcut împreună primii paşi premergatori proiectului: scenariul, fotografii, documente necunoscute încă. Domnul Cumpănă a scos în 2009 două impresionante, ca mărime şi conţinut, cărţi despre renumitul Terente, Regele Bălţilor – cum îl cunoaştem din film. Din acest album am pregătit două episoade, primul şi ultimul, care au fost expuse în luna aprilie la Lvov. Editor în România încă nu am, voi căuta mai târziu, când voi avea materialele pregătite.

Ai mai colaborat cu alţi scenarişti, decât Virgil Riţco, alţi artişti?
Erou fără voie, care va fi primul album editat la Lvov, e o adaptare a unei lucrări a scriitorului ucrainean Ivan Franko. Va apărea în doua albume, format A4, primul album fiind gata în proporţie de 90%. Al doilea album are doar storyboardul. E un proces destul de îndelungat, mai ales că nu este un proiect comercial. Domnul Virgil Riţco, o personalitate deosebită, etnograf şi scriitor, mi-a fost profesor la Măcin. Datorită dumnealui am ajuns la Tulcea şi mai târziu la Lvov. Îndrumările şi sfaturile părinteşti, de la profesor la elev, au fost un moment-cheie în viaţa mea de la bun început. Virgil Riţco a scris singura carte documentată despre Cazacii de la Dunavat. Iar anul trecut, la rugămintea mea, a pregătit un scenariu de 80 de pagini, denumit Epopeea Cazacilor Transdanubieni. Eu am ales deocamdată ultimul episod şi l-am realizat în această bandă de 16 pagini. Pe viitor, poate voi reuşi să realizez un album întreg.



Consideri că „multidisciplinaritatea” benzii desenate te-a ajutat în celelalte activităţi artistice şi că, generalizând, Banda Desenată presupune şi dezvoltă aptitudini de arte ale spectacolului...?
Cu siguranţă. De fapt, un artist din fire are mai multe talente, aptitudini artistice. Şi orice activitate artistică, idei, trec de la o formă la alta, din scenariu la desen, din desen la sculptură şi din sculptură la mişcare, teatru. Michelangelo e un exemplu, pe lângă sculptură şi pictură a scris şi sonete. La mine, de exemplu, teatrul m-a ajutat în BD şi invers. BD este şi sculptură, şi muzică, şi teatru în acelaşi timp. Este foarte greu, pentru că într-o singură pagină poţi avea o expoziţie întreagă de portrete, dar format mai mic. Dacă luăm orice BD clasic, un Sergio Toppi, Enki Bilal sau alţi autori, şi fiecare cadru îl trecem pe pânză în format mai mare, ne dăm seama într-adevăr de colosala muncă depusă pe o singură hârtie. BD-ul este Artă şi se poate face doar cu pasiune şi dăruire, pentru că este atât de complex şi de greu încât fără răbdare de multe ori se poate rătăci la jumătatea drumului, undeva prin sertar. »
Interviul a fost preluat din revista electronică pravaliaculturala.ro nr. 36/iulie 2013.



În perioada 25-27 octombrie Mihai Timoşenco vă dă întâlnire la Muzeul de Artă din Constanţa, în cadrul celei de-a 23-a ediţii a Salonului Internaţional al Benzii Desenate din România.

2 comentarii:

jean lupascu spunea...

Cum putem lua legatura cu Mihai Timosenco? Poate lasa un cont de Facebook sau mail? Sunt un prieten vechi si nu stiu cum sa comunic cu acesta. Numele meu e Jean si sunt tot din Macin.
multumesc anticipat

Nicolae Baluta spunea...

Jean,amo adresa de mail de la el adresa de facebook a sotiei,dar cauta-ma pe privat sa ti le dau: https://www.facebook.com/balutav
slavds