În seria „Opere ilustrate în benzi desenate”, Vali Ivan propune cititorilor Adevărului de week-end o nouă lucrare : Profetul, adaptare după Khalil Gibran.
Deşi mulţi români se auto-intitulează astăzi artişti BD, desenatori de romane grafice (sic!) etc., puţini dintre ei sunt cu adevărat creatori de benzi desenate. Vali Ivan este un astfel de creator. M-a şocat şi dezamăgit declaraţia unui aşa zis autor BD, care îmi spunea – fără nicio jenă - că nu a citit niciodată benzi desenate. Cum poţi oare să creezi ceva nou, mai ales în domeniul grafic, dacă nu ştii ce au făcut înaintaşii tăi, colegii tăi de breaslă?!
Vali Ivan nu numai că a citit numeroase benzi desenate, şi acest lucru transpare în abordarea unor stiluri grafice foarte diferite unul de celălalt, dar iată, citeşte şi literatură.
Este salutară iniţiativa sa de a adapta în benzi desenate opere literare mai puţin cunoscute de marele public. Acest lucru constituie în mod sigur un îndemn original la lectură.
În orice caz, asupra mea şi a multora din generaţia mea, a funcţionat: la 8-9 ani, nu prea te trage inima să începi lectura unui roman de 1000 de pagini, cum a fost Toate pânzele sus, de Radu Tudoran. Dar, după ce am citit magistrala adaptare BD a maestrului Puiu Manu, am dorit să citesc şi romanul.
Sunt ferm convins că acelaşi efect îl va avea şi seria „Opere ilustrate în benzi desenate” realizată de Vali Ivan pentru ziarul Adevărul.
În 1894 a emigrat, împreună cu mama sa, în America, la Boston. Familia se instalează în cartierul Chinatown din Boston, unde Djoubran urmează cursurile școlii comunale timp de 4 ani și unde l-a cunoscut pe fotograful Fred Holland Day care i-a dat lecții de desen și pictură.
A început să studieze arta fotografică, literatura arabă, engleză și franceză urmând cursuri de specialitate în America și Liban. Djubran a fost permanent preocupat de idealul dezrobirii țării sale de sub asuprirea otomană, în pragul primului război mondial el aflându-se printre membrii ligii politice Suryia al-hurra (Siria liberă).
În 1898 se întoarce în Liban unde își perfecționează cunoștințele de limba arabă până în 1901. Este perioada în care începe să-și manifeste pasiunea pentru filosofie și pictură. Dealtfel, el și-a expus picturile în 1904, fără prea mare succes.
În 1901 începe călătoria sa prin Europa, cu un scurt răgaz la Paris, unde începe să lucreze la culegerea de proză "Spiritele rebele". Este excomunicat din cadrul comunității creștine maronite din care făcea parte, datorită convingerilor sale religioase prea flexibile, poziției împăciuitoare față de religiile creștină și musulmană.
În 1903 se stabilește din nou la Boston. Între 1902 și 1903 își pierde mama, fratele și una dintre surori din cauza tuberculozei. Până în 1908 corespondează cu jurnalul arab Al-Muhadjir (Emigrantul), condus la New York de compatriotul său Amin al-Ghurayyib.
Din 1905 a început să publice în diferite reviste new-yorkeze pamflete și scurte povestiri în limba arabă. În 1905 publică primul său eseu, intitulat "Muzica". În 1906 publică o culegere de 3 povestiri sub titlul "Nimfele văilor". În 1908 apare la New York cea de-a doua culegere de povestiri a lui Djubran, denumită "Spiritele rebele" care i-a atras ostilitatea stăpânirii turcești în Liban.
În 1908 a plecat la Paris unde a studiat timp de doi ani artele plastice și unde i-a cunoscut pe Rodin, Debussy și Maeterlinck. Întors în America, Gibran a continuat să picteze, să scrie și să publice într-un ritm susținut.
În 1910 participă la o conferință la Paris, pe tema problemelor naționale ale diferitelor popoare, împreună cu alți oameni politici și de cultură libanezi. Întors la Boston, Djubran va resimți o angajare politică tot mai mare, împărtășind prietenilor din cercul său literar ideea necesității de a crea o ligă a intelectualilor libanezi și sirieni din Statele Unite care să militeze pentru eliberarea țărilor arabe de sub stăpânirea otomană.
În 1911 înființează la New York societatea "Liga de aur". În concepția fondatorilor, revoluția siro-libaneză trebuia să se bazeze pe adevărata cultură care să lumineze masele populare.
În 1912 se instalează definitiv la New York, unde frecventează cercul literar din jurul revistei "Artele", participând, alături de fondator, Nasib'Urayda, la redactarea acesteia. Publică nuvela de mare întindere "Aripile frânte". În același an începe colaborarea cu revista americană "Șapte arte". Doi ani mai târziu îi apare culegerea "Lacrimă și zâmbet" și între 1914-1917 deschide 3 expoziții de pictură bucurându-se de succes.
În 1918 Djubran publică poemul filosofic în versuri intitulat "Cortegiile" și prima sa carte în limba engleză, "Nebunul".
În 1920, împreună cu Mikha'il Na'ima și alți scriitori, a fondat la New-York societatea literară al-Rabita al-Qalamiyya (The Pen Society), care va juca un rol determinant în renașterea literaturii arabe. Alături de Mikha'il Na'ima, Gibran face parte din Școala Emigrației, "'Adab al-Mahğar", care cuprinde scriitori arabi care au emigrat, începând apoi să scrie în limba țărilor de adopție. Djubran Khalil Djubran a fost numit președintele ligii, funcție pe care a deținut-o până la sfârșitul vieții. Liga a constituit un adevărat nucleu cultural și național, un cadru de manifestare a talentelor și de păstrare a spiritualității emigrației arabe din Statele Unite, a cărei mare speranță era eliberarea țărilor arabe de sub stăpânirea otomană. În același an îi apare culegerea de proză "Furtunile" și în 1923 publică eseul "Profetul".
Gibran s-a stins din viață în la New York pe 10 aprilie 1931, bolnav de ciroză și tuberculoză. Rămășițele sale pământești sunt trimise la Beirut, la 21 august și înmormântate în satul Bisharri, unde se născuse.
Opera sa poetică a fost tradusă în peste douăzeci de limbi, iar picturile și desenele sale se află expuse în galerii celebre din lume.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu