Seară de octombrie. Încerc să termin de citit "Mila 23", albumul desenat de Alexandru Talambă... E greu, e foarte greu... Totuşi îmi place. Îmi place mai mult decât "Elabuga". Şi pe acesta l-am citit greu. Nici măcar nu au dialoguri complicate. Totul pare în regulă. Problema trebuie să fie la mine.
De când a apărut "Dim - Sarabandă în Golful Aden", albumul lui Tamba ar fi al treilea pe care îl citesc în limba română. Realizez că până în luna aprilie 2012 nu am mai lecturat benzi desenate autohtone... de câţiva ani!!! Nu-mi vine să cred. Albumele cuplului George Drăgan (scenariu) şi Alexandru Talambă (desen), nu au nici o problemă. Pur şi simplu m-am obişnuit să consum BD-uri străine, iar acum casetele cu dialogurile în româneşte par scrise într-o altă limbă... A cui să fie vina!?!
Sunetul telefonului îmi întrerupe nemilos firul gândurilor. Nu îmi place să fiu deranjat atunci când am un album cu benzi desenate în faţă. Mă liniştesc, deoarece aud vocea amicului de la Craiova. Este Mr. BD, adică Dodo Niţă :
- Salut. Am vrut să fi printre primii care află. Tocmai m-a sunat de la Budapesta...
Totul pare că se învârteşte în jurul meu. Nu îmi vine să cred ce aud. Parcă nu înţeleg vorbele lui Dodo.Gânduri ce nu le pot controla, gânduri minunate dau năvală în mintea mea.
LIVIA RUSZ la Bucureşti! Aceasta era vestea extraordinară pe care mi-o "dădu" Dodo Niţă prin telefon.
După atâţia ani, în sfârşit, am să o cunosc pe cea care mi-a înseninat copilăria. Primul Dan Buzdugan din revista Cutezătorii, Mac şi Cocofifi din Arici Pogonici. Apoi ilustraţiile volumelor cu basme de Wilhelm Hauff, sau cu poveşti de Ion Creangă. O poveste cu un hobbit, Cipi, piticul-uriaş fericit, aşa cum mă simt şi eu acum.
Zilele trec tot atât de greu pe cât de greu mi-a fost să citesc benzi desenate româneşti. Orice fac gândul îmi zboară la evenimentul anunţat.
În sfârşit, seara mult aşteptată a venit. Pătrund înfrigurat în incinta micuţei librării din Calea Victoriei 45. Lume multă, foarte multă. Tineri şi mai puţin tineri au venit la întâlnirea cu "Marea Doamnă a Benzii Desenate Româneşti", cum foarte bine a numit-o Dodo Niţă.
- În spate, în partea din spate a librăriei, dă autografe, mi se spune. Încerc să o zăresc pe deasupra capetelor celor prezenţi. Nu reuşesc. Îmi amintesc de cartea ce tocmai se lansează. Vreau neapărat albumul cu aventurile lui Mac. Mulţi o vor. Nu o pot avea. Tirajul este limitat. Răsuflu uşurat. Vlad Niculescu, reprezentantul librăriei, s-a ţinut de cuvânt. Mi-a păstrat două albume. Vreau dedicaţii din partea artistei, aşa că mă aşez răbdător la rând. Emoţionat, ajung lângă creatoarea eroilor desenaţi din copilărie. Am în faţa mea o persoană fragilă, sensibilă şi mai emoţionată decât mine. Modestia ei mă uimeşte.Pe lângă albumul tocmai cumpărat am adus cu mine câteva din lucrările mai vechi ale doamnei Livia Rusz, pe care o rog să le semneze. Reacţionează extraordinar când descoperă în mica mea colecţie prima ei bandă desenată apărută în Ungaria în anul 1987, "Nem mind arany, ami fenylik".Gheaţa s-a spart. Dialogul se înfiripă timid. Dar aşteaptă şi alţii la rând. Cu părere de rău, trebuie să mă retrag. Totul a durat atât de puţin.
Stau de vorbă cu Dodo Niţă, care îmi face un cadou neateptat. Cartea lui Fodor Sandor ilustrată de Livia Rusz. Cipi în limba maghiară. Este tipărită bine, pe hârtie de calitate. Un bun prilej de a mai sta puţin de vorbă cu desenatoarea sosită de la Budapesta. O rog să-mi semneze şi această lucrare. Pare supărată pe cei de la editura din Ungaria care au scos volumul cu cele mai multe desene în alb-negru şi nu color, aşa cum au fost concepute iniţial. Şi mie mi se păruse o ediţie de calitate ! Oricum, doamna Rusz îmi semnează şi această carte.
Timpul a trecut pe nesimţite. Reporterii s-au retras. Luminile micilor reflectoare s-au stins. Cortina a căzut. Este numai o impresie, deoarece nu a existat nici o scenă. Nimeni nu a luat cuvântul, nici o persoană avizată nu a rostit vreun cuvânt, aşa cum se obişnuieşte la astfel de manifestări. Organizatorii au ales să lanseze în acest fel albumul. A fost un spectacol cu un singur personaj. Dar nu un monolog. Audienta numeroasă stă chezăşie.
A doua zi. Seara precedentă este acum o plăcută amintire. Privirea îmi poposeşte pe coperta albumului proaspăt lansat. "Aventurile lui Mac Integrala din Arici Pogonici 1966 - 1976". Deschid cartea şi încep să citesc. Orele trec pe nesimţite. Aventurile lui Mac, Cocofifi şi prietenii lor, m-au acaparat.
Hei,... dar textul conceput în urmă cu mulţi ani de Lucia Olteanu este în limba română... şi am citit fără probleme... Fantastic! Extraordinar! Nemaipomenit! Sunt din nou copil!?!
Pa!
Csipike
P.S. O veste tristă ajunge la mine. Cortina a căzut din nou. Necruţătoare de data aceasta. Actorul Iurie s-a stins. A părăsit scena vieţii, lăsând în urma lui o carieră prodigioasă. Poate unii se întreabă de ce scriu aceste cuvinte pe un blog ce are ca temă banda desenată ?
Pentru că Iura, aşa cum îi spuneau prietenii şi colegii, înainte de a întruchipa sute de personaje pitoreşti pe scenă, sau pe peliculă, a creat benzi desenate şi a ilustrat cărţi pentru copii. Pasiunea pentru desen nu l-a părasit nici după ce a ajuns un foarte cunoscut actor de teatru şi film.
Ştefan Somogyi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu