marți, 12 mai 2015

Corto Maltese: sub soarele de la miezul nopţii !!!




 Ziarul Le Figaro a dezvăluit astăzi, în exclusivitate mondială,  coperta noului album din seria « Aventurile lui Corto Maltese ».
  Anul acesta  se împlinesc fix 20 de ani de la dispariţia unuia dintre giganţii benzii desenate mondiale – Hugo Pratt. Ultimul album cu Corto Maltese, MU, apăruse în 1988 şi,  de atunci, chiar Hugo  Pratt se dedicase altor personaje şi altor serii.
După mai mulţi ani de discuţii şi incertitudini, Patrizia Zanotti, moştenitoarea lui Hugo Pratt şi directoarea fundaţiei Cong SA a decis care să fie continuatorii aventurilor miticului personaj :  Juan Diaz Canales şi Ruben Pellejero.

Juan Diaz Canales, scenaristul albumului este născut în 1972. El este binecunoscut pentru scenariile fascinantei serii de aventuri ale detectivului antropomorf  Blacksad.
Ruben Pellejero, desenatorul, are 62 de ani. În 1984, în paginile revistei spaniole Cairo demarase aventurile lui Dieter Lumpen, un fel de verişor al lui Corto. A publicat numeroase alte albume.

Acţiunea albumului Sub soarele de la miezul nopţii se derulează în 1915, în Manciuria. Drumurile lui Corto se vor intersecta din nou cu cele ale lui Jack London şi, evident,  cu  ale lui Rasputin.
Albumul va fi publicat în 300,000 de exemplare în limba franceză, dar va apare simultan şi în Italia, Olanda, Spania şi Portugalia.
Notaţi-vă,  vă rog,  data esenţială :  30 septembrie 2015 !



3 comentarii:

Anonim spunea...

nu notam nici o data "esentiala"...albumul este ca si inexistent, fara tusa lui Hugo Pratt

Dodo Niţă spunea...

Gusturile nu se discuta. Eu personal il voi cumpara, pentru a prelungi un pic universul lui Corto Maltese, asa cum cumpar si noile albume Blake si Mortimer sau Astrix, chiar daca nu mai sunt create de autorii originali.
Cunosc insa si oameni care nu citesc decat creatiile originale si probabil nici ei nu vor cumpara noul album Corto Maltese.
Acesta insa nu este un motiv de suparare, din cele 5000 de albume franco-belgiene care apar pe an, avem de unde alege...

Dodo Niţă spunea...

Asterix, scuze.