A fost odată, ca niciodată, un grup de trei
prieteni, toţi pasionaţi de istoria – în imagini! – a urbei lor natale, Craiova:
Mircea Georgescu, Mihai Morăreţu şi
Lucian Purcaru.
Ani de zile ei au strâns sute şi mii de imagini
ale Craiovei, cărţi poştale şi fotografii vechi, cumpărându-le de pe diverse
site-uri româneşti şi străine sau căutând prin arhive publice şi private.
Şi-au petrecut apoi doi ani din viaţă selectând,
scanând, curăţind, sistematizând şi ordonând tot acest material documentar şi machetându-l sub forma unui album cum nu
s-a mai făcut în Cetatea Băniei.
Acest prim volum acoperă temporal perioada 1927-1947
(adică de la moartea regelui Ferdinand până la abdicarea regelui Mihai l) iar fizic centrul
Craiovei, respectiv partea delimitată de
Calea Unirii şi Strada Cuza Vodă.
Ceea ce
diferenţiază acest album faţă de altele este faptul că în paginile sale sunt
reproduse nu doar clădiri sau grupuri de clădiri, ci şi oamenii de pe stradă,
de la ţărani cu cobiliţa şi cu picioarele goale, până la doamne bine îmbrăcate
şi domni eleganţi, reuşind astfel să
reconstituie strălucit atmosfera de epocă a Craiovei de acum aproape o sută de
ani.
Fiecare fotografie
este însoţită de explicaţii detaliate, care arată conţinutul său sau atrag atenţia asupra câte
unui detaliu pe care altfel cititorul nici nu l-ar băga în seamă.
Pe mine m-au frapat în
mod particular câteva fotografii aeriene,
realizate din avion, care oferă astfel
impresionante panorame ale centrului oraşului.
Trebuie menţionat faptul că o parte din fotografiile reproduse
aici au fost realizate de militari din trupele germane care, in anii 40, au staţionat la Craiova.
De asemenea, merită
adus la cunoştinţă faptul că majoritatea fotografiilor reproduse în album au
avut iniţial formatul mic, de carte poştală, sau chiar pe jumătate. Cei trei
autori pasionaţi le-au scanat la
rezoluţie foarte mare, le-au curăţat şi le-au reprodus, unele dintre ele, la
formatul A3, adică pe câte două pagini de album. Astfel, se pot vedea clar chipurile
oamenilor de pe stradă şi detalii
aproape invizibile altfel, cum ar fi numerele maşinilor sau firmele magazinelor.
Albumul se
deschide cu un studiu introductiv semnat de Nicolae Mihai, cercetător în cadrul
Academiei Române şi se închide cu o cronologie a evenimentelor istorice din
Craiova anilor 1927-1947. Textele româneşti sunt dublate de traducerea lor în limba engleză, traducere semnată de Andreea
Bratu, cadru didactic la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii din
Craiova.
Albumul ,,Craiova
de ieri 1927-1947” reprezintă o premieră pe piaţa editorială a Craiovei. Craiovenilor,
românilor în general, precum şi străinilor interesaţi de ţara noastră, albumul
le oferă o imagine de ansamblu a societăţii româneşti de acum aproape 100 de
ani, aşa cum s-a reflectat ea în istoria unuia dintre cele mai mari oraşe ale
României!
Albumul este în
format 240x320mm, tipărit pe hârtie mată, legat, cu copertă cartonată și supracopertă, bilingv român-englez, având 240 de pagini. Costă 135 lei
şi poate fi comandat la adresa olteniamea@gmail.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu