La 7 ani desenează prima sa revistă BD. La 8 ani editează, primul său
fanzin BD - 14 numere,
multiplicate (trase la xerox) în 20-30 ex. La 9 ani îi apare primul desen într-o
revistă adevărată Colecção de Aventuras, La 13 ani se întâlneşte prima oară cu
celebrul autor de benzi desenate E. T. Coelho. Vor rămâne prieteni tot restul vieţii.
La 14 ani devine colaborator (plătit)
al revistei de benzi desenate O
Papagaio. În paralel urmează cursurile Şcolii de Arte Decorative.
Doi ani mai târziu se căsătoreşte cu Maria Fernanda şi colaborează cu din
ce în ce mai multe publicaţii, pentru copii şi pentru oameni mari - ziare, reviste, almanahuri.
Publică benzi desenate în aproape
toate publicaţiile de profil din Portugalia:
O Mosquito, O Papagaio, Colecção de Aventuras, Cavaleiro Andante, Jornal da BD, Tintin,
Spirou, Almada BD Fanzine, Cadernos Sobreda - BD, Cadernos de banda desenhada, etc.
etc.
Unul dintre primele sale cele mai ambiţioase proiecte, este adaptarea sub
formă de benzi desenate a romanului Peregrinação (Peregrinare) al lui Fernão Mendes Pinto. El desenează 75 de planşe
care vor fi publicate, între 1956-1957 în revista Cavaleiro Andante. În 1979
lucrarea va fi reluată, parţial, în paginile revistei Spirou. Sub formă de album va fi publicată abia în 1982, de către
editura Meriberica Liber (1983 - ediţia
a 2-a;1988 –-ediţia a 3-a).
Cartea a fost tradusă în românește în 1974 |
În mod cert, cea mai importantă adaptare literară a sa este Os Lusiadas (Lusiada), a celebrului Luis Vaz de Camões. Jose Ruy va lucra trei
ani la realizarea celor 112 planşe (scenariu, desene, letraj şi culoare), care vor fi publicate, între 1983-1984, în serial, în revista Jornal da BD şi republicate, între coperţile a trei albume,
în aceeaşi perioadă.
Primul tiraj de 10.000 ex (foarte mare, comparativ cu populaţia de 9
milioane de locuitori ai Portugaliei) va fi urmat doi ani mai târziu de un al
doilea, de 11.000 ex.!
De asemenea, diverse instituţii vor tipări şi ele ediţii speciale ale Lusiadei în benzi desenate: Primăria
din Almada, în 1985, Ministerul
Educaţiei din Macau, în 1986 etc.
Lucrarea lui José Ruy este prima şi singura adaptare din lume (!) a Lusiadei, şi autorul se mândreşte cu
faptul că a respectat întocmai textul lui Camões.
Gloria şi recunoştinţa internaţională i le vor aduce însă o lucrare de mai
mici dimensiuni, dar cu un impact uriaş! José Ruy a desenat în 1978, pentru
revista Mundo de Aventura, o povestire grafică de doar 6 planşe, Da
Guerra Nasceu Uma Flor: A Cruz Vermelha,
despre înfiinţarea organizaţiei
internaţionale „Crucea Roşie”.
Lucrarea va fi remarcată de responsabilii Crucii Roşii Portugheze care o
vor publica, anul următor, în revista Humanidade.
Revista va ajunge la Comitetul Internaţional al Crucii Roşii de la Geneva, care îi va comanda lui Jose Ruy o ediţie
redesenată, după un scenariu de Jean-Jacques Surbeck şi o vor publica sub forma unei fascicole de
4 pagini în culori, în principalele limbi de circulaţie internaţională: engleză, franceză, germană, spaniolă,
italiană, rusă, idiş, chineză şi
arabă. Tipărită într-un tiraj total de
peste 500.000 de exemplare, fascicola va fi difuzată în peste 150 de ţări.
În 1991, sub titlul Istoria Crucii Roşii şi a Semilunii Roşii fascicola va fi difuzată şi în România, José
Ruy devenind astfel primul autor BD portughez tradus în româneşte.
Cu cele peste 70 de albume de benzi desenate publicate, José
Ruy este cel mai prolific autor portughez. Majoritatea lucrărilor sale sunt din genul istoric, dar artistul nu s-a dat în
lături să deseneze BD umoristice, science-fiction sau biografice. Astfel de
exemplu, în 1985 a publicat A Vida Maravilhosa de Charles Chaplin em
banda desenahada, dar şi Jorge Dimitrov, Heroi Internacionalista.
Dacă ar fi întrebat care este personajul său preferat, cu siguranţă José Ruy
ar răspunde: Porto Bomvento. Porto, aşa cum îl arată şi numele (Bomvento
se traduce în româneşte prin formula marinărească „Vânt bun la pupa!”) este un
îndrăzneţ navigator portughez din
secolul XV care, împreună cu prietenii săi fideli João Batavias şi Dias Gaia,
redescoperă lumea antică, la bordul corăbiei sale. Fiecare din cele 8 albume cu peripeţiile sale desenate
(apărute între 1987-1992, narează câte o călătorie exotică şi plină de aventuri
pe câte un alt continent: în Brazilia, în
Africa, la Capul Bunei Speranţei, peninsula Labrador, India, China, Indochina
şi Australia!
În anul 2005 seria Porto Bomvento a fost reeditată sub
forma a două volume, de câte aproape 200 de pagini fiecare, având prefaţa
semnată de Carlos Pessoa.
Opera grafică a lui José Ruy a fost
înnobilată cu zeci de premii. În 1990,
la aniversarea vârstei de 60 de ani, a
fost primul autor portughez încununat cu Marele Premiu al Festivalului de Benzi
desenate de la Amadora. Anul următor a
primit Medalia de Merit din partea oraşului natal. În anul 2001
istoricii BD Leonardo de Sa şi Antonio Dias de Deus semnează monografia José Ruy – Riscos do natural.
În fine, în 2003, municipalitatea Amadora a dat numele său unei şcoli și unei străzi.
Azi, de ziua Europei, José Ruy aniversează frumoasa vârstă de 90 de ani.
Plin de idei şi energie, artistul portughez continuă să lucreze, semnând câte un album BD în
fiecare an.
L-am întâlnit prima oară pe José Ruy la Salonul Internațional al Benzii Desenate de la Sobreda, în 1995. Am simpatizat imediat și mi-a oferit un album cu dedicație.
Ulterior îl voi întîlni la toate manifestările BD portugheze la care voi mai participa, pentru că José Ruy este un nume inconturnabil atunci când vine vorba de benzi desenate în Portugalia și este invitat de onoare la toate manifestările de profil, indiferent că e vorba de festivalul de la Amadora,orașul unde locuiește sau de orice alt oraș din Portugalia.
Dodo Niţă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu