luni, 24 iulie 2017

Anul BD 2017 – semestrul I


O secetă cumplită s-a abătut peste câmpiile elizee ale benzii desenate din România, după 4 ani de abundenţă editorială. 

Anul acesta mai apar – lunar – doar două reviste de benzi desenate:
 - HAC, cu autori români
 - Garfield , cu aventurile desenate ale celebrului motan portocaliu american.


În ceea ce priveşte albumele de benzi desenate, au apărut, în primul semestru al acestui an,  doar două  româneşti, ambele lansate la colocviul internaţional "România Francofonă" de la Craiova: 


Miu-al-Florilor –  reuneşte paginile publicate săptămânal în revista Cutezătorii, acum 50 de ani, cu aventurile celebrului haiduc Miu-al-Florilor. Albumul,  cu o copertă inedită desenată de Albin Stănescu se adresează cititorilor cu vârste cuprinse între 7 şi 77 de ani.
Comenzi aici.



Vrăjitorul din Oz, este al doilea titlul din colecţia BD a editurii Aramis, ambele fiind desenate de Şerban Andreescu. Albumul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani.



Mai multe au fost albumele BD traduse din limbi străine şi, de-acum înainte cam aşa va fi.

La targul de carte Bookfest au fost lansate două capodopere ale celei de-a noua arte:



Corto Maltese sub semnul Capricornului, – se adresează cititorilor adolescenţi şi adulţi.



Asterix  viteazul gal – se adresează cititorilor cu vârste cuprinse între 7 şi 77 de ani.


Comenzi aici: http://www.editura-art.ro.


Tot la Bookfest a fost lansată şi antologia Cele mai frumoase fabule în benzi desenate, prima lucrare BD apărută la editura Paralela 45 din Piteşti. Cuprinde fabule universale adaptate sub formă de benzi desenate de diverşi autori americani. Se adresează şcolarilor.




La editura Cartea Copiilor a apărut şi albumaşul O casă nouă pentru familia Şoricel, desenat de un artist japonez, carte care se adresează copiilor preşcolari.


Editura Revers din Craiova a publicat primul album BD scris şi  desenat de un autor portughez: Dragostea mea infinită pentru tine. Se adresează adolescenţilor şi adulţilor.

Comenzi aici: editura Revers



În fine, primul album cu benzi desenate (şi caricaturi) apărut anul acesta este Dragoste cu năbădăi, scris  şi desenat de Georges Wolinski. Cartea se adresează publicului adult avertizat (cum spun francezii).
Comenzi aici: http://www.all.ro


Să mai notăm că tot acum a apărut şi monografia Nicu Russu, unul dintre marii creatori BD din România anilor 70. Din păcate regimul comunist l-a constrâns să se sinucidă.
Comenzi aici: editura Paideia.

Aceasta este, astăzi,  (mini) panorama benzii desenate în limba română.
Foarte puţin faţă de cele 20-25 albume care apăreau  anual în anii trecuţi dar, totuşi,  acoperind eventualele cereri ale unui public de toate vârstele.

 Dumneavoastră, dragi cititori, pe care dintre aceste titluri le-aţi cumpărat şi citit ?



3 comentarii:

Cristi spunea...

Buna ziua,
Daca se pot adauga, ar fi utile si niste link-uri pentru fiecare sa fie cumparate.

Multumesc

Dodo Niţă spunea...

Buna idee, le adaug...

b00gie spunea...

Salut Dodo,
Cred ca ar mai un volum publicat in 2017. "Fantoma Aniei" tot de la editura Art.
http://www.editura-art.ro/info/carte/fantoma-aniei
Este o poveste care cred ca se adreseaza tinerilor de 12-16 ani. Are o poveste draguta (cu o intorsatura la final) si un desen placut si adecvat povestii si publicului tinta.
Bogdan