luni, 5 octombrie 2015

POIANA COMIX: Aventurile marţianului Fuzz pe planeta Terra




Prinsă  într-un câmp de asteroizi,  o farfurie zburătoare marţiană se dezintegrează dar, din fericire, pilotul ei reuşeşte să se catapulteze într-o capsulă de salvare. El ajunge pe planeta Terra, în grădina din spatele casei unde locuiesc un grup de prieteni.


Fiind vorba de copii, întâlnirea de gradul III este una paşnică.
Guido, Mina, viitor top model, Lia, pasionată de role şi Cos, expert (precoce) în calculatoare fac cunoştiinţă cu…simpaticul E.T.  F`ghana Kurgula Fszzzzz, pe scurt, Fuzz, şi se hotărăsc ad-hoc să-l ajute pe acesta să se întoarcă pe planeta sa natală.

Pentru asta trebuie să  străbată pământul, pentru a recupera piesele  risipite ale navei spaţiale.
Din fericire Fuzz se poate teleporta împreună cu noii săi prieteni şi astfel, în fiecare episod, ei ajung într-un alt colţ al planetei, acolo unde îi îndreaptă … busola marţiană, un fel de radar care localizează  componentele navei spaţiale.

Astfel,  ei ajung într-o piramidă egipteană, unde se luptă cu o mumie pentru a recupera rotorul rotorotit;  pe un vas de pescuit din Marea Mediterană, unde găsesc ghila-torpila; în China, după bujiile scânteice;  în deşert, unde smulg din botul unei cămile fofârleaza indispensabilă;  pe vârful muntelui Mont Blanc unde  se întâlnesc cu roboţelul copilot, etc.etc.
În cele din urmă vor găsi chiar carcasa navei spaţiale, unde altundeva decât la cimitirul de fiare vechi!

Această simpatică bandă desenată a făcut deliciul multor copii români în anul 2006. Şi nu folosesc cuvântul „deliciu” întâmplător: ca să poată citi aventurile episodice ale extraterestrului Fuzz, copiii trebuiau să mănânce multă ciocolată.

Ciocolată...delicioasă, produsă de Kraft Foods, care cumpărase în 1994 fabrica de dulciuri Poiana, de la Braşov. Benzile desenate erau tipărite pe spatele ambalajului de hârtie al ciocolatelor,  aşa că vă imaginaţi câtă ciocolată au trebuit să cumpere copiii pentru a avea o serie completă de câteva zeci  de episoade!

„Poiana Comix” a fost o excelentă campanie de marketing pentru fabrica de ciocolată, iar pentru bedefili, cei care au strâns şi păstrat  ambalajele de hârtie, o colecţie inedită şi unică de benzi desenate cu aventurile extraterestrului Fuzz pe planeta Terra.


Notă. Singurul bemol este că editorii au folosit greşit termenul "comix", banda desenată respectivă neavând nimic de a face cu comix-ul underground. 


Niciun comentariu: