Între 9-31 octombrie va putea fi vizitată – la sediul Alianţei Franceze din Craiova – expoziţia de benzi desenate Nero în România.
Foarte ancorat în actualitatea timpului său, pe care însă o abordează cu mult umor absurd, Nero reprezintă o caricatură binevoitoare a belgianului tip, căruia îi plac berea, cartofii prăjiţi şi gogoşile (celebrele „gauffres” pe care trebuie să le guste orice turist în Belgia, dacă vrea să simtă gustul ţării). Mai degrabă sedentar, simţindu-se bine în confortul casei şi al ţărişoarei sale, Nero este smuls foarte des de către creatorul său din acest confort şi trimis în cele 4 colţuri ale lumii (deşi Pământul e rotund –sic!) să rezolve problemele arzătoare ale planetei noastre. Astfel Nero se întâlneşte în peregrinările sale cu dictatorii Stalin, Fidel Castro, Idi Amin Dada - preşedintele pe viaţă al Ugandei sau cu preşedintele american Nixon.
Nero este un om de bine, simpatic, curajos (uneori până la inconştienţă) romantic, dar şi egoist, leneş, lăudăros, risipitor, bref, este un adevărat anti-erou, unul dintre cei mai apreciaţi şi longevivi din banda desenată mondială. În plus, Marc Sleen a imaginat o multitudine de personaje secundare în jurul lui Nero, dând astfel şi mai multă greutate seriei.
Aventurile lui Nero au apărut vreme de 55 de ani, fără întrerupere, 6 zile pe săptămână, în paginile a diverse ziare de limbă flamandă din Belgia. Ele au fost ulterior reluate între coperţile a 200 de albume (multe dintre ele traduse în franceză şi germană).
În 1992, de altfel, Marc Sleen va intra în Guiness Book of Records, pentru performanţa de a fi desenat singur, vreme de 45 de ani, aventurile aceluiaşi personaj.
Citit şi îndrăgit de către fanii săi, în jurul anilor 90 începe şi recunoaşterea publică a talentului său. Astfel, în 1989, Poşta Belgiană editează timbre şi coliţe filatelice cu Nero, familia şi prietenii săi în 1989, 2002 şi 2012. În 1995, în piaţa Saint Gery din Bruxelles a fost inagurată o magnifică frescă murală cu personajele lui Marc Sleen.
Nero şi fiul său Adhemar au fost imortalizaţi sub formă de statui în 1991 la Turnhout, în 1994 la Hoeilaart (statuie plasată în faţa berăriei… Nero) şi în 1997 la Middelkerke, o staţiune pe malul Mării Nordului unde se desfăşoară de mulţi ani un celebru festival estival de benzi desenate.
În 1997, la împlinirea a 50 de ani de aventuri neîntrerupte ale lui Nero, Marc Sleen a fost înălţat la rangul de Cavaler de către Regele Albert al II-lea, iar Monetăria regală a emis o monedă jubiliară având portretului lui Marc Sleen pe o faţă şi pe cel al lui Nero pe cealaltă.
În fine, în anul 2009, la Bruxelles, pe rue de Sables, faţă în faţă cu Centrul Belgian al Benzii Desenate, s-a deschis Muzeul Marc Sleen, sub egida Fundaţiei Marc Sleen, care îşi propune să valorifice şi să popularizeze opera unuia dintre cei mai mari autori BD belgieni, de limbă flamandă (www.marc-sleen.be).
Cu această ocazie vor fi prezentate volumul de exegeză a benzii desenate Paradigmele Paraliteraturii de Dodo Niţă (editura Scrisul Românesc, 2015) precum şi revista craioveană de benzi desenate Abaţia, în prezenţa editorului Bogdan Ciocănea şi a desenatorului Răzvan Chelaru. Deasemenea, de la orele 17, se va desfǎşura un concurs de desene inspirate de aceastǎ expoziţie, destinat tinerilor elevi din Craiova şi Slatina.
Sunt aşteptaţi fanii celei de-a noua arte dar şi toţi iubitorii de frumos, care vor putea admira o expoziţie unică şi originală, pusă la dispoziţie de Ambasada Belgiei la Bucureşti.
Contact :
doamna Elena Trăilă, telefon 0744.520.215 ; 0787-886 150
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu