vineri, 5 septembrie 2014

Budapesta: Întâlnire la vârf


În cursul lunii august s-au întâlnit la Budapesta, în cadrul unui eveniment unic şi irepetabil, maeştrii benzii desenate româneşti Puiu Manu şi Livia Rusz.

 
Amândoi octogenari, amândoi născuţi în luna septembrie, deosebindu-se însă total prin stilurile grafice abordate, cei doi titani au fermecat copilăria a milioane de copii români şi maghiari, de-a lungul a peste 50 de ani de activitate.
Prima lor întâlnire datează de la sfârşitul anilor 60, când amândoi au desenat câte un episod din aventurile lui Dan Buzdugan, după scenarii scrise de Dumitru Almaş şi publicate în revistele Cutezătorii (în româneşte) şi Jobarat (în maghiară).
45 de ani mai târziu, cei doi se reîntâlnesc în paginile albumului Dan Buzdugan Kalandjai, editat de Clubul Maghiar al Benzii Desenate şi Asociaţia Bedefililor din România în 2014,  într-un tiraj limitat, dedicat fanilor adevăraţi ai benzii desenate.
Albumul se deschide cu un text de prezentare a seriei Dan Buzdugan şi a contextului în care a apărut în paginile revistelor Cutezătorii şi Jobarat,  şi se închide cu  bio-bibliografiile  scriitorului Dumitru Almaş, scenaristul seriei,  precum şi a celor patru  graficieni  care au desenat  aventurile lui Dan Buzdugan:  Livia Rusz, Vintilă Mihăescu, Valentin Tănase. 
Albumul cuprinde deci cele 4 episoade apărute anterior în revistele menţionate, şi a căror acţiune unitară se petrece pe parcursul anului 1595, formând astfel un adevărat roman grafic. 







 



În contextul acestui eveniment unic, marii artişti Livia Rusz şi Puiu Manu s-au întâlnit şi la propriu,  şi au petrecut împreună o zi întreagă, înconjuraţi de pretenii şi colaboratorii maghiari şi români.




Tenkei Peter, Kiss Ferenc, Szathmary Iosif, Livia Rusz, Puiu Manu



Cu această ocazie doamnei Livia Rusz i s-a înmânat premiul pentru întreaga carieră artistică.
Premiul, decernat  de către Asociaţia Bedefilior din România, a mai fost oferit  până acum, la această categorie, doar artiştilor  BD Puiu Manu (2010)  Vintilă Mihăescu (2012) şi Şerban Andreescu (2013). 




La finalul vizitei la Budapesta, domnul Puiu Manu a primit onorurile cuvenite. 




3 comentarii:

anuta spunea...

Norocosilor, voi, cei care ati avut privilegiul sa stati alaturi de acesti minunati artisti! Cum spunea si Gabi Rusu, aveti aici poze demne de Istoria Benzii Desenate Romanesti. Felicitari pentru astfel de initiative menite sa le confirme inca o data cat de mult le este inca admirata opera. E cea mai mare bucurie pentru ei.

Anonim spunea...

Albumul e doar in maghiara? sau si in romana? Se poate comanda de undeva?

Dodo Niţă spunea...

Albumul este doar in limba maghiara. Daca s-ar strange macar 50 de bedefili, am putea incerca sa ne gandim si la o editie in limba romana.
Daca doriti un exemplar, scrieti-mi pe adresa de contact, va dau adresa editorului maghiar, dar nu garantez ca mai are si el exemplare.