În cursul lunii august s-au
întâlnit la Budapesta, în cadrul unui eveniment unic şi irepetabil, maeştrii
benzii desenate româneşti Puiu Manu şi Livia Rusz.
Amândoi octogenari, amândoi
născuţi în luna septembrie, deosebindu-se însă total prin stilurile grafice
abordate, cei doi titani au fermecat copilăria a milioane de copii români şi
maghiari, de-a lungul a peste 50 de ani de activitate.
Prima lor întâlnire
datează de la sfârşitul anilor 60, când amândoi au desenat câte un episod din
aventurile lui Dan Buzdugan, după scenarii
scrise de Dumitru Almaş şi publicate în revistele Cutezătorii (în româneşte) şi
Jobarat (în maghiară).
45 de ani mai târziu, cei
doi se reîntâlnesc în paginile albumului Dan
Buzdugan Kalandjai, editat de Clubul Maghiar al Benzii Desenate şi
Asociaţia Bedefililor din România în 2014, într-un tiraj limitat, dedicat fanilor
adevăraţi ai benzii desenate.
Albumul se deschide cu un
text de prezentare a seriei Dan Buzdugan
şi a contextului în care a apărut în paginile revistelor Cutezătorii şi Jobarat,
şi se închide cu bio-bibliografiile scriitorului Dumitru Almaş, scenaristul seriei,
precum şi a celor patru graficieni care au desenat aventurile lui Dan Buzdugan: Livia Rusz, Vintilă
Mihăescu, Valentin Tănase.
Albumul cuprinde deci cele 4 episoade apărute
anterior în revistele menţionate, şi a căror acţiune unitară se petrece pe
parcursul anului 1595, formând astfel un adevărat roman grafic.
În contextul acestui
eveniment unic, marii artişti Livia Rusz şi Puiu Manu s-au întâlnit şi la
propriu, şi au petrecut împreună o zi
întreagă, înconjuraţi de pretenii şi colaboratorii maghiari şi români.
Tenkei Peter, Kiss Ferenc, Szathmary Iosif, Livia Rusz, Puiu Manu |
Cu această ocazie doamnei
Livia Rusz i s-a înmânat premiul pentru întreaga carieră artistică.
Premiul, decernat de către Asociaţia Bedefilior din România, a
mai fost oferit până acum, la această
categorie, doar artiştilor BD Puiu Manu
(2010) Vintilă Mihăescu (2012) şi Şerban
Andreescu (2013).
La finalul vizitei la
Budapesta, domnul Puiu Manu a primit onorurile cuvenite.
3 comentarii:
Norocosilor, voi, cei care ati avut privilegiul sa stati alaturi de acesti minunati artisti! Cum spunea si Gabi Rusu, aveti aici poze demne de Istoria Benzii Desenate Romanesti. Felicitari pentru astfel de initiative menite sa le confirme inca o data cat de mult le este inca admirata opera. E cea mai mare bucurie pentru ei.
Albumul e doar in maghiara? sau si in romana? Se poate comanda de undeva?
Albumul este doar in limba maghiara. Daca s-ar strange macar 50 de bedefili, am putea incerca sa ne gandim si la o editie in limba romana.
Daca doriti un exemplar, scrieti-mi pe adresa de contact, va dau adresa editorului maghiar, dar nu garantez ca mai are si el exemplare.
Trimiteți un comentariu